Roadele duhovnicești ale spovedaniei

• redobândirea stării de curățenie primite la botez;
• eliberarea de pedeapsa pentru păcat și redarea nădejdii în viața veșnică;
• sprijin și călăuzire pe calea sporirii în virtute;
• redescoperirea dreptei viețuiri prin pocăință;
• mijloc de vindecare de păcat, de înnoire sufletescăși de integrare în comuniunea Bisericii;
• sfințirea vieții și dobândirea bucuriei Învierii;
• împăcarea și refacerea comuniunii cu Dumnezeu, Izvorul Bucuriei.

Spovedania sau mărturisirea este una dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii noatre dreptmăritoare, instituită de Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvintele “Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan XX: 22-23)

Prin aceste cuvinte Mântuitorul Hristos le-a dat apostolilor, iar prin aceștia episcopilor și preoților, puterea de a ierta păcatele celor care cu credință și cu căință vin la El pentru a dobândi viața de veci.

Redobândirea stării de curățenie primite la botez

Sfânta taină a Spovedaniei este numită și “al doilea Botez” datorită faptului că urmare mărturisirii sincere a păcatelor, însoțită de căință și de hotărârea de a nu mai păcătui, credinciosul primește curăția primită de prunci la Taina Sfântului Botez. “Haina luminoasă” primită de prunci la Botez este primită de credincioșii maturi de fiecare dată când vin în fața Icoanei Mântuitorului Hristos și cer iertarea păcatelor lor prin intermediul episcopului sau al preotului. Această “haina luminoasă” – adică starea de curăție – a credinciosului spovedit este haina de nuntă pentru participarea la Ospățul Domnului – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie – în cadrul căruia acesta se împărtășește, unindu-se cu însuși Domnul Nostru Iisus Hristos și redevenind copil al Tatlui Ceresc.

Eliberarea de pedeapsa pentru păcat și redarea nădejdii în viața veșnică

Prin săvârșirea de păcate credinciosul se îndepărtează de Dumnezeu și de împărăția Lui, iar revenirea alături de Dumnezeu, aidoma Fiului risipitor, se face prin intermediul Sfintei Taine a Spovedaniei. Dumnezeu nu cere de la noi foarte mult… El nu cere decât întoarcere, căință și hotărârea de a nu mai păcătui, adică de statornicire în starea de nepăcătoșenie, de curăție. Viața veșnică și împreună șederea cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt alături de Maica Domnului și de toți sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu o experimentăm și o dobândim de fiecare dată când, urmare mărturisirii ne împărtășim de Hristos în Biserică, care este casa Lui. În acest sens Biserica lui Hristos reprezintă o pregustare, un preludiu al vieții veșnice, al Împărăției lui Dumnezeu.

Sprijin și călăuzire pe calea sporirii în virtute

Viața creștinului trebuie să fie un urcuș continuu către Dumnezeu, o tindere permanentă către Izvorul cel veșnic și nesecat al vieții, o lucrare necontenită cu el însuși pe calea îndumnezeirii, a asemănării cu Dumnezeu după har. Sfânta Taină a Spovedaniei, prin caracterul ei pedagogic, îl ajută pe credincios pe această cale a sporirii în virtute și a permanentizării urcușului către Dumnezeu.

Redescoperirea dreptei viețuiri prin pocăință

Activitățile de zi cu zi au tendința să-l îndepărteze pe creștin de la dreapta viețuire și de la scopul ultim al fiecărui creștin, adică mântuirea sa ți a celor din jurul său. Taina Sfintei Spovedanii are menirea ca prin lucrarea lui Dumnezeu în cadrul mărturisirii păcatelor să-l readucă pe credincios la conștientizarea stării de fiu păcătos al Tatălui iubitor care iartă toate în schimbul unei viețuiri conforme preceptelor/normelor evanghelice. Această viețuire nu înseamnă altceva decât urmarea lui Hristos din poziția fiecărui creștin, oriunde s-ar afla el. Taina Spovedaniei, urmată de împărtășirea cu Hristos, ne redescoperă de fiecare dată bucuriile vieții veșnice și ne redeschide setea de Dumnezeu. „Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caut cu lacrimi”, spune atât de frumos Sf. Siluan Athonitul.

Mijloc de vindecare de păcat, de înnoire sufletescă și de integrare în comuniunea Bisericii

Pocăința sau căința de păcatele săvârșite, însoțită de hotărârea de a nu mai păcătui, constituie un mijloc de vindecare de păcat. Urmarea firească a acestora este înnoirea sufletească și repunerea pe calea comuniunii cu Dumnezeu. Păcătosul este creștinul care displace lui Dumnezeu prin străduința sa în starea de păcat, fapt ce îl îndepărtează de Dumnezeu și de cei plăcuți Lui. Prin pocăință are loc refacerea comuniunii cu Dumnezeu “Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.” (Timotei II; 4)

Sfințirea vieții și dobândirea bucuriei Învierii

Conștientizarea stării de păcătoșenie și pocăința continuă duc la sfințirea vieții și la dobândirea bucuriei Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Iar acest lucru nu se întâmplă decât în biserică care este “… unirea celor ce cred în Hristos Cel Unul și adevărat”. Părintele Stăniloae va spune în acest sens: “Adunându-se ca Biserică cei ce cred în același Hristos, ei se sfințesc din umanitatea sfințită a lui Hristos. Se sfințesc prin Tainele ei în care se unesc cu El, primind harul, sau lucrarea Lui necreată. Iisus Hristos se roagă, de aceea, către Tatăl, zicând: „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” Ioan XVII: 17-21”. (Părintele Dumitru Stăniloae, “Iisus Hristos lumina lumii și îndumnezeitorul omului”)

Împăcarea și refacearea comuniunii cu Dumnezeu, Izvorul Bucuriei.

Comuniunea cu Dumnezeu Treime – Izvorul Bucuriei și al veșnicei Iubiri – este refăcută de credincios cu ajutorul lui Dumnezeu în cadrul procesului de pocăință. Fiecare păcat, fiecare greșeală săvârșite de credincioși reprezintă o rupere a comuniunii sau o adâncire a acestei rupturi dintre credincios și Dumnezeu. Taina Sfintei Spovedanii a fost instituită de Dumnezeu din nespusa sa iubire de oameni tocmai pentru a le oferi acestora posibilitatea de a reveni la starea de curățenie primită la botez și, implicit, de a le oferi posibilitatea de a urca pe treptele desăvârșirii și unirii cu Hristos, adică a îndumnezeirii.

Concluzionând, putem spune că scopul ultim al fiecărui creștin este mântuirea proprie și a semenilor săi, iar Sfânta Taină a Spovedaniei este o lucrare a lui Dumnezeu oferită credincioșilor în cadrul Bisericii pentru a atinge acest scop ultim. În vederea atingerii acestui scop, Dumnezeu ne dă Harul Său și sădește în noi sămânța credinței, nouă nerămânndu-ne decât să dăm dovada faptelor bune, a faptelor izvprâte din credință și din pocăință. O foarte frumoasă rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, care se citește în timpul Postului Mare, rezumă în mod fericit cele spuse mai sus:

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

 Pr. Ceachir Roman -Ioan