
„Viața cu Hristos ne trece fără spaimă în Împărăția cerurilor”
„În primul rând Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Apostol Pavel mărturisesc dumnezeirea lui Hristos. Sfântul Petru a văzut un om și a mărturisit: Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu. Iar Hristos Domnul i-a spus: Nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu cel din ceruri. De aceea, pe baza mărturisirii acestei credinţe în dumnezeirea lui Hristos, el a fost considerat ca cel care a exprimat piatra mărturisirii credinţei şi Mântuitorul Hristos a spus: Pe această piatră voi zidi Biserica Mea. Sfântul Apostol Pavel, de asemenea, mărturiseşte că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, este Fiul lui Dumnezeu cel veşnic care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. De aceea în Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel spune în capitolul 2, versetul 9: Căci întru El, în Hristos, locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii, iar în Epistola I către Timotei, capitolul 3, versetul 16 spune: Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe, Dumnezeu s-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, a fost crezut în lume şi s-a înălţat întru slavă” (Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)