Doamna directoare Ana Vasiliu, care are în administrare cele trei școli și o grădiniță din Săvinești, ne-a spus câteva cuvinte despre realizările și provocările cu care se confruntă de la începutul anului școlar.
”Un învățământ de calitate presupune un necesar atât de resurse materiale cât și umane. Din punct de vedere al resurselor materiale, atât școlile, cât și grădinițele sunt dotate și încălzite corespunzător. Ultimul nostru prilej de bucurie și mândrie este noua clădire a grădiniței, construită și dotată cu sprijinul Consiliului Local și dată în folosință începând cu acest an școlar.
Colectivul de cadre didactice este tânăr, se implică în multe proiecte, inclusiv în parteneriat cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și cu parohia Sf. Voievozi, care oferă o masă caldă, la prânz, unui număr de 70 de copii, care învață la școlile noastre. Acest serviciu contează foarte mult, deoarece avem copii care la ora 10 își cer laptele și cornul, și spun că încă le este foame sau mai rămân la sfârșitul programului și cer o porție în plus. Cu atât mai mult este binevenit un astfel de sprijin, pentru că un copil, ca să învețe, trebuie în primul rând să aibă hrană adecvată și suficientă.
Ne bucurăm și de apariția acestui buletin parohial și dorim să continuăm colaborarea în cât mai multe forme, deoarece, pentru a da rezultate maxime, școala trebuie să colaboreze și cu primăria, și cu poliția, biserica, sau alte organisme publice sau private, de fapt cu toate celelalte instituții din comunitate.”
Brîndușa Dediu