Sfântul Apostol Matia (9 august)

Sfântul Apostol Matia era cu neamul din Betleem, din seminţia lui Iuda. El a învăţat în Ierusalim din copilărie Scripturile şi înţelegerea Legii, de la Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu, de care a fost povăţuit şi la toată fapta bună, trăind cu dumnezeiască plăcere şi umblând pe căile cele drepte ale poruncilor Domnului. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos, după 30 de ani ai naşterii Sale din Preasfânta Fecioară, a fost botezat în Iordan de Ioan, S-a arătat lumii adunând pe ucenicii Săi şi propovăduia împărăţia lui Dumnezeu, învăţând popoarele şi făcând multe semne şi minuni; atunci Matia, auzind propovăduirea şi învăţătura lui Hristos şi văzând facerile Lui de minuni, s-a rănit cu dragoste spre Dânsul şi, defăimând cele lumeşti, i-a urmat Lui cu ceilalţi ucenici şi cu poporul, îndulcindu-se de vederea feţei şi de cuvintele cele prea dulci ale lui Dumnezeu cel întrupat. Iar Domnul, Care cearcă inimile şi rărunchii, văzând osârdia aceluia şi ştiinţa cea curată, l-a ales pe el nu numai în ucenicie, dar şi în slujba apostoliei.
Mai întâi Sfântul Matia a fost unul din cei 70 de apostoli mai mici, pentru care se scrie în Evanghelie: A arătat Domnul şi pe alţi 70 şi i-a trimis pe ei câte doi înaintea feţei Sale… Apoi, după pătimirea cea de bună voie, după Invierea şi Inălţarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Matia a fost numărat cu cei 12 Sfinţi Apostoli mai mari, în locul lui Iuda, care căzuse, căci ceata de 12 fiind neîmplinită, Sfântul Petru, cel mai mare dintre apostoli, stând în mijlocul bisericii, a ţinut cuvânt despre aceasta, că se cuvine a se împlini locul lui Iuda, care a căzut şi a pierit, ca să fie întreagă şi neschimbată ceata de 12 mai mari apostoli, mai întâi aleşi ai Domnului. Şi au pus pe doi: pe Sfântul Iosif, care se numea Varsava, şi pe acest Sfânt Matia. Şi, rugându-se, au zis: „Tu, Doamne, ştiutorul tuturor inimilor, arată pe unul care l-ai ales dintre aceşti doi, ca să ia soarta slujbei acesteia şi a apostoliei, din care a căzut Iuda”. Apoi, trăgând la sorţi, sorţul a căzut pe Matia şi a fost numărat între cei doisprezece apostoli, iar alegerea â fost întărită de Domnul prin trimiterea Sfântului Duh în limbi de foc, Care a şezut şi pe Sfântul Matia, precum a stat şi pe ceilalţi sfinţi apostoli, dându-i lui dar asemenea.
Iar după primirea Sfântului Duh, apostolii primind sorţii în care parte să meargă fiecare dintre dânşii spre propovăduirea lui Hristos, Sfântului Matia i-a căzut sorţul să meargă în Iudeea, ca acolo să propovăduiască pe Hristos Dumnezeu. Şi s-a ostenit într-însa, cercetând cetăţile şi satele şi binevestind mântuirea lumii. Dar nu numai în Iudeea a purtat numele lui Hristos, ci şi între neamuri, pentru că se povesteşte despre dânsul, că şi în Etiopia a propovăduit cuvântul. Acolo a suferit multe chinuri, fiind târât, bătut, spânzurat la chinuire, strujit cu fiare pe coaste şi ars cu foc pe dedesubt; dar, întărindu-l pe el Hristos, toate chinurile acelea le-a primit cu bucurie şi le-a răbdat vitejeşte.
Incă se povesteşte despre Sfântul Matia că s-a ostenit şi în Macedonia cu buna vestire a lui Hristos, unde păgânii elini, prin-zându-l şi vrând să ispitească puterea credinţei propovăduite de dânsul, i-au dat să bea o băutură otrăvitoare, care pierdea vederea ochilor, căci dacă cineva gusta dintr-însa, îndată rămânea orb. Dar sfântul apostol, bând otrava aceea în numele lui Hristos, a rămas nevătămat; încă şi pe cei orbiţi de acea otravă – mai mult de 250 de oameni -, punându-şi mâinile pe dânşii şi chemând numele lui Hristos, i-a tămăduit. Acest lucru nesuferindu-l diavolul să-l vadă, s-a arătat necredincioşilor în chip de copil mic, poruncindu-le să-l ucidă pe Matia, pentru că strică cinstea lor cea drăcească.
Dar când aceia voiau să-l prindă pe apostol, el umbla prin mijlocul lor nevăzut de dânşii; şi, căutându-l ei trei zile, nu l-au găsit. Apoi sfântul arătându-se lor de bunăvoie, s-a dat în mâinile lor, iar ei legându-l l- au închis în temniţă, unde, arătându-i-se diavolul cu mânie, scrâşnea din dinţi asupra lui. Dar în noaptea următoare, Domnul stând înaintea lui în lumină mare, l-a întărit pe el şi, dezlegându-l din legături, a deschis uşile temniţei şi l-a lăsat liber. Deci, făcându-se ziuă, sfântul apostol iarăşi s-a arătat în mijlocul poporului şi propovăduia pe Hristos cu îndrăzneală. Iar când oarecare oameni împietriţi cu inimile nu numai că nu credeau propovăduirea lui, dar se şi mâniau împotriva lui şi voiau să pună mâinile lor ucigaşe pe dânsul, îndată deschizându-se pământul, i-a înghiţit, iar cei rămaşi, temân-du-se, s-au întors la Hristos şi s-au botezat.
După aceasta, apostolul lui Hristos s-a întors iarăşi în Iudeea, la sorţul său şi, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, pe mulţi din fiii lui Israel îi întorcea la Hristos Domnul, încredinţându-i pe ei prin semne şi minuni, pentru că pe cei orbi îi lumina, pe cei leproşi îi curăţa, pe diavolii din oameni îi izgonea cu numele lui Hristos; şchiopilor le dădea umblare; surzilor, auzire, şi pe cei ce mureau îi întorcea la viaţă. Drept aceea, pe Moise îl numea că este sfânt şi Legea lui cea dată de Dumnezeu pe lespezi le poruncea să o păzească şi-i învăţa să creadă în Hristos, în Cel închipuit mai înainte de însuşi Moise prin semne şi prin profeţii, şi întru Cel mai înainte vestit de cuvintele proorocilor, pe Care L-a trimis Dumnezeu Tatăl spre mântuirea lumii şi Care S-a întrupat din Preacurata şi Preanevinovata Fecioară. Şi le tâlcuia lor Sfântul Matia toate cele vestite de prooroci pentru Hristos, că acum s-au împlinit în Mesia Care a venit.
In vremea aceea, Anan era cel dintâi arhiereu printre iudei, urâ-tor şi hulitor al numelui lui Iisus Hristos şi prigonitor al credincioşilor, cu a cărui poruncă şi Sfântul Iacov, ruda Domnului, a fost aruncat de pe aripa templului şi a fost ucis. Şi trecând Sfântul Matia prin părţile Galileei, intra prin adunările evreieşti şi propovăduia pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar evreii cei orbiţi de necredinţă şi de răutate, pornindu-se spre mânie, l-au prins şi l-au dus în Ierusalim la arhiereul Anan.
Iar arhiereul, strângând adunare evreiască vicleană şi punându-l înaintea lor pe apostolul lui Hristos, a început a zice către ai săi: „Ştie adunarea aceasta şi toată lumea în câtă ocară a venit neamul nostru, nu din vreo vină a noastră, ci cu răzvrătirea unora, care au ieşit de la noi, şi cu lăcomia ighemonilor romani, sau mai bine zis cu tirania. Nevrednici sunt de pomenire cei ce ne-au adus nouă eresurile, cu care atâtea mii de oameni s-au înşelat. Ştiţi singuri câţi au fost ucişi de ostaşii romani şi au pierit înşelătorii şi cei înşelaţi, însă nu fără de mare defăimare a neamului nostru.
Unii ca aceştia au fost începătorii de eresuri: Iuda Galileeanul şi Teuda vrăjitorul, care pierind, a pierit şi pomenirea lor. Dar mai mare începător de eresuri decât toţi s-a sculat Iisus Nazarineanul, Care propovăduindu-se pe sine că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, a uimit ochii multora cu semnele Sale şi cu minunile Sale făcute cu farmece, şi inimile lor le-a tras în urma sa, defăimând păzirea Legii; dar a luat judecată după legea pe care o hulea. Dar ce zic? Ştim că de la Insuşi Dumnezeu este dată Legea lui Moise şi este păzită de patriarhi şi prooroci, cărora le-a dat să facă şi minuni, precum Iisus nu putea să facă. Cine nu ştie că Moise a vorbit cu Dumnezeu ca şi cu un om? Cine nu ştie că Ilie a fost luat la cer cu căruţă de foc? Cine nu a auzit că mortul, fiind aruncat pe oasele cele moarte ale lui Elisei, a înviat? Şi alţi sfinţi ai lui Dumnezeu câte minuni au făcut? Dar nici unul dintre ei n-a îndrăznit a-şi alătura cinstea dumnezeiască sau să scornească lege nouă, precum a îndrăznit Iisus. Proorocii au grăit cu smerit chip şi glas, fiind învăţaţi de Duhul Sfânt; iar El de la Sine spunea cuvinte mândre şi ajunsese până la atâta îndrăzneală, încât şi pe boieri şi pe arhierei îi ocăra cu cuvinte necinstite, iar pe cărturari şi pe farisei îi numea făţarnici. Deci care din prooroci a îndrăznit a spune aşa? Dar după mândria Sa, Şi-a găsit sfârşit vrednic, luându-Şi plata după faptele Sale! O, de ar fi pierit pomenirea Lui odată cu Dânsul, şi de ar fi murit învăţătura Lui odată cu El, ca să nu fi fost nimeni să o învie! Iar aceasta, o, de câtă durere ne este nouă, că Templul lui Dumnezeu, Sfânta Cetate şi legile părinteşti se află sub jugul romanilor şi nu este nimeni care să-i fie milă, nimeni care să ne împărtăşească durerea, nimeni care să ne scoată!
Suntem traşi la judecată fără de vină şi răbdăm. Ne îmbulzesc şi ne învoim. Ne răpesc şi tăcem. Iar mai vârtos galileenii ne dau pe noi în mâinile romanilor, când sângele lui Hristos, ca al unui om nevinovat, nu se ruşinează a-l aduce asupra noastră şi al neamului nostru. Deci se cade ca acei galileeni – nefiind mulţi – să piară, decât să se dea pierzării de romani acest loc sfânt şi tot neamul nostru; pentru că dintre două răutăţi – de nu se poate scăpa de amândouă -, pe una suferită mai uşor este de nevoie a o alege. De aceea şi acest ucenic al lui Hristos ce stă înaintea noastră este vrednic de moarte; însă mai întâi singur de la sine să socotească, căci nu-i oprim lui vremea spre a se gândi, nici nu-i dorim pierzarea, ci îndreptarea lui.
Deci din două să-şi aleagă una: sau să urmeze Legii celei date de Dumnezeu prin Moise şi să fie viu, sau să se numească creştin şi să moară!”
Iar Sfântul Matia, ridicându-şi mâinile în sus, a zis: „Bărbaţi fraţi, pentru acea pricină pe care voi o aruncaţi asupra mea, nu este de trebuinţă a grăi multe, căci pentru mine a fi creştin nu este vină, ci slavă, pentru că Insuşi Domnul zice în proorocie: In zilele cele de apoi, întru cei ce-Mi slujesc Mie se va numi nume nou. Arhiereul Anan a zis: „Cum nu este vină a avea Legea cea sfântă întru nimic, a nu-L cinsti pe Dumnezeu, ci a lua aminte la basmele cele cu farmece şi deşarte?” Sfântul a răspuns: „De veţi asculta cuvintele mele, vă voi arăta că cele propovăduite de noi nu sunt basme şi farmece, ci sfântul adevăr, mărturisit de la început prin lege”.
Iar arhiereul învoindu-se să audă, Sfântul Matia şi-a deschis gura sa şi a început a le spune cele mai înainte închipuite şi vestite despre Iisus Hristos, din cărţile Legii Vechi, cum Dumnezeu a făgăduit strămoşilor – lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov -, ca din seminţia lor să ridice pe un bărbat ca acesta, Care avea să binecu-vinteze toate seminţiile, pentru Care şi David a mărturisit: Se vor binecuvânta întru El toate seminţiile pământului şi toate neamurile îl vor ferici pe El. Şi cum rugul mai înainte nearzând închipuia întruparea Lui cea din Curata Fecioară, pentru care şi Isaia a proorocit: Iată Fecioara în pântece va zămisli şi va naşte Fiu, pe Cel numit Emanuil, care se tâlcuieşte: „Cu noi este Dumnezeu”. Iar Moise mai luminat a zis mai înainte: Prooroc va ridica vouă Domnul dintre fraţii voştri, ca şi pe mine, pe Acela să-L ascultaţi întru toate cele ce va zice vouă. Şi iarăşi patima Lui cea de voie, acelaşi Moise a închipuit-o mai înainte prin şarpele cel înălţat pe lemn în pustie. Iar Isaia mai înainte a proorocit: ca o oaie s-a adus spre înjunghiere. Şi iarăşi: Şi cu cei fără de lege s-a socotit. Iar chip al învierii Lui celei de-a treia zi a fost Iona, care a ieşit nevătămat din pântecele chitului”.
Nişte cuvinte ca acestea cu arătări minunate Sfântul Matia tâlcuindu-le despre Iisus Hristos din cărţile lor evreieşti, arhiereul Anan n-a suferit, ci, umplându-se de mare mânie, a zis cu iuţime către dânsul: „Oare aşa îndrăzneşti spre stricarea Legii? Oare nu ştii Scriptura, care zice: Iar de se va scula întru tine prooroc sau văzător de visuri şi-ţi va da ţie semn sau minune, şi va veni semnul sau minunea care a zis către tine: Să mergem să slujim la alţi zei, pe care nu-i ştiţi…, proorocul acela sau văzătorul de visuri să moară?”
Sfântul Matia a răspuns: „Acela, de care ne este nouă cuvântul, nu este numai prooroc, ci şi Domnul proorocilor, este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, a cărui dumnezeire se arată prin semne adevărate şi pentru aceea am crezut în El, şi nădăjduiesc că întru mărturisirea preasfântului Său nume voi rămâne neclintit”. Arhiereul a zis: „Dacă ţi se va da ţie vreme să te gândeşti, te vei pocăi oare?” Sfântul a răspuns: „Să nu-mi fie mie să mă depărtez de adevărul pe care l-am aflat o dată. Pe Iisus Nazarineanul cel lepădat de voi şi dat la moarte, Il cred cu inima şi-L mărturisesc cu gura, că este adevărat Fiul lui Dumnezeu, de asemenea cu Tatăl, de o fire cu Acela şi mai înainte de veci; şi zic că sunt rob al lui Hristos!”
Atunci arhiereul, astupându-şi urechile şi scrâşnind din dinţi, a început a striga cu mânie: „Huleşte, huleşte…”. Apoi a adăugat: „Să asculte Legea”. Şi îndată s-a deschis o carte a Legii şi s-a citit la locul unde era scris: Omul care va blestema pe Dumnezeul său, va lua păcat; iar cel ce va huli numele Domnului, cu moarte să moară. Cu pietre să-l ucidă toată adunarea lui Israel. Să nu-l cruţe pe el ochiul vostru, ca să scoateţi răutatea din Israel.
Citindu-se aceste cuvinte în cartea aceea, arhiereul a zis către apostolul lui Hristos: „Gura ta asupra ta a grăit, fie sângele tău asupra capului tău”. Zicând acestea arhiereul, a osândit la moarte pe apostolul lui Hristos, ca să fie ucis cu pietre. Deci, luând pe Sfântul Matia, au mers la locul care se zicea Betlaschila – adică casa celor ucişi cu pietre -, şi sfântul a zis către iudeii care îl duceau: „Făţarnicilor, bine a proorocit David despre voi: Vâna-vor asupra sufletului dreptului şi sânge nevinovat vor osândi. Şi Iezechiel zice: Omorâţi sufletele cărora nu li se cădea să moară”.
Sfântul zicând acestea, doi martori, după rânduiala Legii, şi-au pus mâinile pe capul său şi au mărturisit că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise şi Legea. Şi aceia au aruncat primii asupra lui cu pietre. Iar sfântul i-a rugat pe dânşii ca acele pietre aruncate întâi de dânşii să le îngroape cu dânsul, întru mărturia patimii lui celei pentru Hristos. Deci au început şi ceilalţi a arunca pietre asupra lui şi a-l ucide; iar el, ridicându-şi mâinile spre cer, şi-a dat sufletul său. Iar nelegiuiţii aceia au adăugat şi altă muncire, căci mucenicul fiind mort, i-au tăiat şi capul cu securea, după obiceiul romanilor. Acest lucru a fost făcut spre plăcerea romanilor, ca şi cum acel propovăduitor al lui Hristos ar fi fost potrivnic cezarului. Astfel Sfântul Apostol Matia, nevoindu-se cu nevoinţă bună, şi-a sfârşit alergarea sa. Iar credincioşii, luând apostolescul trup, l- au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor, august