Sfântul Ianuarie Episcopul şi cei împreună cu dânsul (21 aprilie)

Diocleţian şi Maximian, păgânii împăraţi, mâniindu-se asupra creştinilor, Ianuarie episcopul a fost prins şi dus înaintea ighemonului Campaniei, Timotei. Acesta, silindu-l în multe feluri spre închinarea la idoli, cu îmbunări amăgindu-1 şi cu îngroziri înfricoşându-l, după ce l-a văzut neclintit în credinţa creştină, rămânând ca un stâlp, a poruncit să-l arunce spre ardere, într-un cuptor încins. Şi a fost sfântul nevătămat, ca altădată cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Căci îngerul lui Dumnezeu pogorându-se la dânsul, puterea focului în răcoreală a prefăcut-o, iar sfântul dănţuind şi cântând în mijlocul focului, slăvea pe Dumnezeu. După ce a ieşit din cuptor, au văzut toţi, că nici de hainele lui nu s-a atins focul şi se mirau foarte tare. Iar ighemonului părându-i-se că episcopul creştinilor s-a păzit întreg de foc cu puterea vrăjilor, de mai mare mânie s-a umplut şi a poruncit ca atât de mult să-l întindă pe mucenic, încât să se dezlege încheieturile din alcătuirile lor, şi aşa întins să-1 bată fără milă. Aceasta făcându-se, atât de mult l-au bătut, până ce tot trupul lui s-a sfărâmat, încât se vedeau oasele goale şi pământul s-a umplut de sânge. La o înfricoşătoare privelişte ca aceasta au mers şi doi clerici: Faust diaconul şi Desiderie citeţul, şi stăteau în mulţime, privind la pătimirea sfântului episcop. Şi păgânii i-au cunoscut că sunt creştini, deoarece pe de o parte aceia se bucurau cu duhul de vitejeasca lui răbdare, iar pe de alta plângeau pentru chinurile cele cumplite ce i se dădeau, căci şi vinele sfântului se vedeau curmate. Deci, păgânii i-au prins pe amândoi, pe Faust şi pe Desiderie şi, legându-i împreună cu Sfântul Mucenic Ianuarie episcopul, i-au dus după ighemon în cetatea Putioli; şi acolo i-au aruncat în temniţă. Şi erau închişi pentru Hristos în temniţa aceea Proclu şi Sosie, diaconii cetăţii Putioli, şi doi oameni simpli, Eutihie şi Acution, osândiţi spre mâncarea fiarelor.
Apoi, în ziua următoare au fost scoşi toţi la privelişte, împreună cu episcopul, şi au fost daţi la fiare. Iar Dumnezeu, Care se preamăreşte în sfinţii Săi, a astupat gurile fiarelor la acea privelişte, ca altădată în groapa în care a fost aruncat Daniil, încât nici una din fiare nu s-a atins de vreun mucenic, ci toate, schimbându-şi cruzimea cea firească în blândeţe de oaie, au mers şi au căzut la picioarele sfântului episcop. O minune ca aceea mai presus de fire, i-a adus pe toţi cei ce priveau în mirare şi spaimă. Insă ighemonul, socotind şi această dumnezeiască putere ca vrăjire creştinească, gândea cum să dea pierzării desăvârşite pe arhiereul lui Dumnezeu şi pe cei împreună cu el. Astfel, tulburân-du-se cu mintea, deodată a orbit şi cu ochii cei trupeşti, orb fiind de demult cu ochii cei sufleteşti, şi căuta un povăţuitor, pipăind pereţii. Iar după ce arhiereul şi mucenicul lui Hristos, Ianuarie, fiind fără răutate, s-a rugat pentru acel vrăjmaş al său, pentru ighemonul Timotei, acela îndată a văzut trupeşte, dar nu şi sufleteşte. Iar oamenii care priveau spre toate acele minuni, au crezut în Hristos, fiind la număr cam cinci mii. însă nemulţumitorul şi împietritul la inimă ighemon, care din orbire se luminase cu rugăciunile mucenicului, nu numai că n-a cunoscut adevărul, ci mai mult a înnebunit. Şi în loc să aducă laudă adevăratului Dumnezeu, lui Hristos, Domnul nostru, el îl hulea; iar pentru întoarcerea către El a poporului cel atât de numeros, îndrăcindu-se de mânie, a poruncit ca să taie cu sabia pe sfinţii mucenici. Şi astfel, arhiereul lui Dumnezeu Ianuarie, sfinţitul mucenic, cu ai săi împreună pătimitori: Faust, Proclu şi Sosie diaconii, Desi-derie citeţul, Eutihie şi Acution, au luat cunună mucenicească, fiind ucişi cu sabia, afară din cetatea Putioli. Iar trupurile sfinţilor le-au adunat câte unul cetăţile cele dimprejur, străduindu-se fiecare cetate, ca să aibă pe mijlocitorul său către Dumnezeu. Trupul Sfinţitului Mucenic Ianuarie l-au luat napolitanii şi, ducându-l cu cinste în cetate l-au pus în biserica lor. In acea vreme, când au luat trupul sfântului din cetatea Putioli, sângele lui care se închegase acolo, adunându-1 de pe pământ, l-au pus într-un vas de sticlă şi-l aveau în pază. Iar dacă îl puneau lângă capul mucenicului, îndată acel sânge închegat se topea şi fierbea ca din nou vărsat. încă se făceau şi minuni de multe feluri în cetatea Neapoli, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Ianuarie. Iar mai ales acolo se slăvea această minune care s-a făcut, când muntele ce se numea Vezuviu a dat dinlăuntrul său, din sânul pământului, o văpaie mare de foc, încât nu numai cetăţilor celorAde aproape, ci şi celor de departe, mare frică şi cutremur le-a adus. în acea înfricoşată vreme, alergând popoarele la mormântul Sfântului Mucenic Ianuarie şi cu lacrimi strigând către el şi cerând ajutor, îndată, cu rugăciunile lui, s-a ascuns acea văpaie de foc în muntele acela şi a încetat frica. Astfel nu s-a făcut vătămare nici cetăţilor de departe, nici celor de aproape. Şi altă preaslăvită minune s-a făcut asupra unui prunc mort. 0 femeie văduvă, cu numele Maximila, avea un fiu abia născut şi ace-la murind, ea plângea fără mângâiere. Iar după ce şi-a venit puţin în sine din tânguire, a privit spre biserică şi a văzut deasupra uşii bisericii o scândurică, ce avea pe sine închipuirea Sfântului Episcop Ianuarie. Şi şi-a adus aminte de minunea care s-a făcut odată în Legea Veche, cum Sfântul prooroc Elisei a înviat pe fiul şunamitencei. Deci, pornindu-se cu mare nădejde femeia aceea spre Dumnezeu şi spre plăcutul Lui, a făcut după asemănarea aceea. A luat icoana Sfântului Mucenic Ianuarie şi a pus-o deasupra pruncului său mort, cu ochii spre ochi, gura către gură şi pe cealaltă asemănare a trupului celui închipuit, către trupul celui mort. Apoi, cu suspine şi cu lacrimi fierbinţi s-a rugat, zicând: „Robule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă şi-mi potoleşte mâhnirea mea, înviind pe fiul meu, că unul născut îmi este”. Astfel rugându-se ea, îndată a înviat pruncul şi s-a sculat sănătos. Şi toţi cei ce se adunaseră la îngroparea aceluia, văzând o minune preaslăvită ca aceea, s-au minunat, au preamărit şi au mulţumit lui Dumnezeu, Care face minunate lucruri prin sfinţii Săi. Iar pe Sfântul Mucenic Ianuarie, ca pe un grabnic ajutător, cu laude l-au mărit. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să arate şi spre noi Domnul mila Sa în veci. Amin.

Vieţile Sfinţilor, aprilie