Sfântul Ierarh Calinic, Patriarhul Constantinopolului (23 august)

Sfântul Calinic a fost mai întâi preot şi păzitor de vase al bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vlaherna. Apoi, ducându-se către Domnul patriarhul Pavel, Sfântul Calinic a fost ridicat la scaunul patriarhiei pe vremea împărăţiei lui Iustinian al doilea, care era rău la nărav şi netemător de Dumnezeu şi pe mulţi îi chinuia cu nedreptate şi cu tiranie şi nu cinstea nici duhovniceasca rânduială, nici bisericile lui Dumnezeu. Acest împărat şi-a zidit nişte palate mari şi frumoase, numindu-le după numele său. Aproape de acea zidire era o biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numea „Mitropolească”. Şi de vreme ce zidurile palatului ce se zideau trebuiau să fie trase pe acolo, pe lângă acea biserică, împăratul a vrut s-o strice, ca să nu fie împiedicare pentru zidire; pentru că acolo voia să fie treptele spre suire şi spre foişorul palatului. Deci a poruncit patriarhului să facă rugăciune de binecuvântare pentru risipirea acelei biserici. Iar patriarhul s-a împotrivit împăratului, zicându-i: „Nici un fel de rugăciune n-am aflat spre dărâmarea bisericii, ci numai spre întemeiere şi zidire, că Dumnezeu a făcut lumea spre a fi, iar nu spre risipire”.
Tulburându-se trimişii împărăteşti asupra lui şi silindu-l să îndeplinească porunca împărătească, el a lăcrimat şi a zis: „Slavă Ţie, Hristoase, Cel ce rabzi toate!” Atunci îndată biserica s-a risipit. Dar, după puţin timp, şi pe împărat l-a ajuns risipirea, prin dreapta judecată a lui Dumnezeu, pentru că a fost izgonit de la împărăţie cu necinste, iar palatul cel zidit de dânsul a fost locuinţa altora. Aceasta s-a făcut în felul acesta:
Inştiinţându-se împăratul că poporul Constantinopolului nu se împacă cu dânsul, neiubindu-l pentru multele nedreptăţi care se făceau de el poporului şi pentru viaţa lui cea necurată, şi auzind că toţi vorbesc rău de el, s-a umplut de mânie şi de iuţime asupra a toată cetatea şi a poruncit lui Ştefan patriciul şi voievodul, care era de neam persan şi era om nemilostiv şi nesăţios de sânge omenesc, să pregătească în mod tăinuit oaste înarmată şi în noaptea următoare să năvălească fără de veste asupra caselor celor mai aleşi cetăţeni şi să-i ucidă pe toţi fără cruţare.
Atunci era în Constantinopol, Leontie, voievodul Răsăritului, care a arătat de multe ori mare vitejie în războaie şi a biruit multe oşti potrivnice, iar în loc de cinste şi laudă a luat de la împărat legătură în temniţă de trei ani. Acest Leontie era acum slobozit şi, înştiinţându-se de sfatul împărătesc cel rău şi nedrept şi de porunca lui cea fără de Dumnezeu, a spus despre aceea în taină unor prieteni credincioşi şi împreună ostaşi ai săi, iar aceia, asemenea, la alţi credincioşi şi prieteni ai lor; deci seara târziu s-au adunat la un loc şi s-a făcut mare număr dintr-înşii. De aceea, apucând înainte de acea nedreaptă ucidere a cetăţenilor, care era să se înceapă pe la miezul nopţii, au mers înarmaţi în palatul împărătesc şi, găsind pe împărat dormind, l-au prins şi l-au legat. Atunci Leontie îndată a deschis toate temniţele şi a scos pe toţi cei închişi şi i-a înarmat, apoi i-a trimis prin toată cetatea şi strigau: „Adunaţi-vă toţi creştinii în biserica Sfintei Sofia, căci împăratul Iustinian este biruit şi legat”. Iar popoarele, auzind acestea, au alergat cu bucurie mare, strigând: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într- însa. Şi lumi-nându-se de ziuă, Leontie a scos pe împărat legat la locul unde se făcea alergarea cailor şi, tot poporul strângându-se acolo, a tăiat nasul împăratului şi l-a trimis în surghiunie la Herson. De atunci Iustinian act la s-a numit „nas-tăiat”.
Iar cetăţenii Constantinopolului îndată au numit pe Leontie împărat şi Preasfinţitul Patriarh Calinic l-a încoronat la împărăţie. Deci, petrecând Leontie trei ani la împărăţie, a fost izgonit de Apsimar voievodul, pe care ostaşii l-au ales la împărăţie şi l-au numit Tiberie al treilea. Şi prinzând Apsimar pe Leontie, l-a trimis în mănăstirea Dalmatului. Şi a împărăţit Apsimar şapte ani.
In acea vreme, Iustinian nas-tăiat fugind de la Herson din surghiunie s-a dus mai întâi la hazari, apoi la bulgari. Şi dobândind de la bulgari multă putere de oaste, a mers la Constantinopol şi s-a oprit la porţile cele de aur, iar oastea lui s-a întins până la Vlaherna. Deci stând aşa trei zile, zicea popoarelor din Constantinopol să-l primească iarăşi la împărăţie, dar popoarele îl ocărau. Iar Apsimar, temându-se de
Iustinian, care venise cu mare putere asupra lui, a fugit la Apoloniad. Atunci Iustinian a trimis la Preasfinţitul Patriarh Calinic şi la tot sfatul, rugându-se să-l primească pe el şi făcând jurăminte că nu va mai face nimănui nici un rău.
Iar patriarhul şi sfatul, sfătuindu-se, au pus înaintea lui Sfânta Cruce a Domnului, Sfânta Evanghelie şi Preacuratele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos, ca să-şi întărească jurământul prin sărutarea acestora şi să nu se răzbune pe nici unul pentru izgonirea sa cea mai dinainte. Deci Iustinian şi-a întărit jurământul, iar ei, deschizându-i cetatea, l-au primit cu cinste.
Dar împăratul intrând în cetate cu putere ostăşească şi luând împărăţia, îndată şi-a călcat jurământul şi a început a ucide pe mulţi cetăţeni cinstiţi. Apoi, trimiţând, a adus din mănăstirea Dalmatului pe Leontie, care l-a izgonit pe el. De asemenea, ostaşii trimişi de el au prins pe Apsimar în Apoloniad şi l-au adus la el. Iar el a poruncit să-i treacă cu batjocură pe amândoi astfel legaţi prin mijlocul cetăţii. Apoi, aducându-i la el la alergarea cailor şi aruncându-i înaintea lui, i-a călcat cu picioarele, trecând peste grumajii lor şi sfărâmându-le capetele, iar ostaşii lui strigau cu glas tare: Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur. Astfel batjocorindu-i pe ei, le-a tăiat capetele. Nu numai atât, dar şi toată cetatea împărătească a umplut-o de sângele celor ucişi, necruţând nici poporul.
După aceea, prinzând pe Preasfinţitul Patriarh Calinic, i-a scos ochii şi i-a tăiat nasul şi limba, apoi trimiţându-l în surghiunie la Roma; acolo a poruncit să-l astupe într-un zid de piatră. Iar Sfântul Calinic fiind astupat în zid la Roma, după patruzeci de zile a căzut astupătura şi s-a găsit încă viu, abia suflând; iar după patru zile s-a dus către Domnul.
Atunci lui Ioan al şaselea, papa Romei, i s-au arătat în vis Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, poruncindu-i să îngroape cu cinste trupul Sfântului Patriarh Calinic, în biserica lor cea apostolească; şi papa a făcut după porunca Sfinţilor Apostoli. Iar călcătorul de judecată, schingiuitorul împărat Iustinian nas-tăiat, n-a scăpat de judecata răzbunătoare a lui Dumnezeu, căci popoarele şi mai-marii oştilor, văzând tirania lui cea fără de omenie, s-au sfătuit asupra lui şi, căutând vreme prielnică, l-au prins şi i-au tăiat capul, şi astfel cel rău a pierit rău. Iar arhiereul lui Hristos, Calinic, s-a învrednicit de cununa mucenicească în împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Vieţile Sfinţilor, august