Sfântul Mucenic Ipolit şi cei împreună cu dânsul (13 august)

După sfârşitul Sfântului Mucenic şi Arhidiacon Lavrentie, fericitul Ipolit, mai-marele ostaş şi păzitor al celor legaţi, – care mai întâi a avut sub paza sa ca pe un legat pe Lavrentie, apoi s-a făcut ucenicul lui -, a îngropat cu cinste rămăşiţele mucenicului şi abia a treia zi după îngropare s-a întors acasă. Şi erau toţi casnicii lui – în număr de nouăsprezece suflete, bărbaţi şi femei – învăţaţi în credinţa creştinească şi botezaţi de Sfântul Lavrentie. Deci rugându-se cu aceia lui Dumnezeu, s-au împărtăşit cu toţii cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Apoi, după acea hrană duhovnicească, au pus masa spre întărirea trupului.
Dar mai înainte de a începe ei a mânca, au venit ostaşii care, prinzând pe Ipolit, l-au dus la împăratul Deciu. Şi văzându-l pe el, împăratul a râs şi a zis: „Şi tu te-ai făcut vrăjitor, căci ai furat trupul lui Lavrentie?” Răspuns-a Ipolit: „Eu nu sunt vrăjitor, ci creştin!” Şi mâniindu-se împăratul, a poruncit să-i sfărâme gura cu pietre. După aceea a dezbrăcat de pe el haina pe care o avea după obiceiul creştinesc. Dar Ipolit a zis: „Nu mă dezbraci pe mine, ci abia ai început a mă îmbrăca”. Zis-a împăratul: „Imi pare că nu eşti cinstitor al zeilor, de graieşti aşa cuvinte fără de minte şi nu te ruşinezi de goliciunea ta!” Răspuns-a Ipolit: „Sunt înţelept şi nu gol, că m-am îmbrăcat în Hristos. Atunci eram nebun, când slujeam ca şi tine diavolilor; atunci eram gol, când nu aveam darul lui Hristos, iar acum sunt creştin!” Zis-a împăratul: „Jertfeşte zeilor, ca să nu mori în munci, ca şi Lavrentie”. Răspuns-a robul lui Hristos: „O, de m-aş învrednici părţii Sfântului Lavrentie, pe care tu, ticălosule, nu eşti vrednic a-l pomeni cu gura ta cea spurcată!”
Impăratul a poruncit ca pe Sfântul Ipolit să-l întindă la pământ şi să-l bată cu beţe. Iar mucenicul striga, pe când îl băteau: „Creştin sunt!” Apoi chinuitorul a poruncit să înceteze de a-l mai bate şi să-l ridice de la
97
pământ, spre a-l îmbrăca în haina ostăşească, după obiceiul păgânesc. Şi a zis către el: „Adu-ţi aminte de cinstea ta cea ostăşească şi să ne fii prieten, împărtăşindu-te cu noi din jertfe, precum obişnuiai înainte”. Răspuns-a sfântul: „Eu sunt ostaş al lui Hristos, Mântuitorul meu, şi doresc să mor pentru El!” Zis-a Deciu către eparhul Valerian: „Ia-l pe acesta cu toate averile lui şi, muncindu-l, să-l pierzi”.
Şi în ziua aceea, Valerian a trimis de a jefuit averile lui Ipolit şi a aflat că în casa lui toţi casnicii credeau în Hristos; deci a poruncit să-i aducă înaintea sa. Intre ei era şi mama lui Ipolit, pe nume Concordia. Iar Valerian, căutând spre ei, le-a zis: „Cruţaţi-vă anii vieţii voastre, ca să nu pieriţi împreună cu Ipolit, stăpânul vostru”. Răspuns-a Concordia: „Noi dorim mai bine să murim cu stăpânul nostru cu cinste, întru credinţa lui Hristos, decât să trăim fără de cinste între voi, păgânii”. Zis-a Valerian: „Neamul de rob nu se îndreptează în alt chip, decât numai cu bătaia”.
Deci a poruncit ca pe Concordia să o bată cu vergi de plumb şi în acea bătaie sfânta muceniţă şi-a dat sufletul său Domnului. Acolo era şi Sfântul Ipolit ţinut de ostaşi, care, văzând pe maică-sa sfârşindu-se muceniceşte, s-a veselit şi a zis: „Iţi mulţumesc Doamne, că ai trimis-o pe maica mea întru împărăţia Ta, înaintea sfinţilor Tăi!” Iar eparhul a zis către el: „Tu mai nădăjduieşti încă spre meşteşugul cel vrăjitoresc, nu cinsteşti pe zei şi nici nu te supui poruncii împărăteşti?” Şi umplându-se de mânie, a poruncit ca pe toţi, împreună cu Ipolit, să-i scoată afară din cetate, după porţile lui Tiburtie, şi să-i omoare. Şi mergând Sfântul Ipolit cu ei, îi întărea, zicându-le: „Fraţilor, nu vă temeţi, eu şi voi avem un Stăpân deasupra noastră!” Iar după ce i-au dus la locul de moarte, pe toţi i-au tăiat călăii înaintea ochilor lui Ipolit. Iar cei tăiaţi, bărbaţi şi femei de toată vârsta, au fost optsprezece la număr, afară de Sfânta Concordia, care fusese ucisă mai înainte în cetate. Iar pe Sfântul Ipolit singur, din porunca eparhului, l-au legat de cozile unor cai sălbatici şi aceia l-au târât prin nişte locuri aspre, până ce şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Sfântul Mucenic Ipolit s-a sfârşit pătimind pentru Hristos împreună cu casnicii săi în 13 zile ale lunii august, a treia zi după sfârşitul Sfântului Lavrentie. Şi sosind noaptea, a venit Sfântul Iustin preotul cu ceilalţi credincioşi şi adunând trupurile muceniceşti, le-au îngropat în acelaşi loc. Ei au căutat şi trupul Sfintei Muceniţe Concordia, cea care a fost ucisă în cetate, dar negăsindu-l, s-au mâhnit şi au plâns. Iar acel trup era aruncat în ieşitoarea poporului, în loc necurat.
Iar a douăsprezecea zi după sfârşitul Sfântului Ipolit, un creştin, anume Irineu, înştiinţându-se de la un ostaş despre trupul Sfintei Concordia, a luat şi pe un alt creştin, anume Avundie, şi a scos noaptea de acolo acel cinstit trup neîntinat de necuraţii şi l-a dus la preotul Iustin. Iar acela s-a bucurat foarte mult şi l-a îngropat lângă trupul Sfântului Ipolit şi ale celorlalţi mucenici. Iar a doua zi acel lucru a fost auzit de eparhul Valerian şi a prins pe amândoi creştinii aceia, pe Irineu şi pe Avundie, poruncind să-i arunce pe ei acolo de unde au scos trupul muceniţei şi să-i înece pe dânşii de vii în necuraţii. Deci au murit acolo amândoi acei sfinţi, în 26 zile ale lui august. Iar Sfântul Iulian, luând noaptea de acolo trupurile lor, le-a îngropat lângă moaştele Sfântului Lavrentie, slăvind pe Hristos Dumnezeu, cel slăvit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.
Notă. In Prolog, în 10 zile ale acestei luni este scris că, după pătimirea Sfântului Mucenic Ipolit, amândoi tiranii, Deciu şi Valerian, au pierit într-a şaptea zi, astfel: Incălecând ei pe caii lor şi mergând la privelişte, au pierit. Iar în ceasul morţii, Deciu striga: „O, Ipolite, mă duci legat ca pe un rob?” Iar Valerian a strigat: „O, Lavrentie, cu lanţuri de fier mă tragi aşa legat?” Scriitorii de fapte bisericeşti greci au scris într-alt fel despre pieirea lui Deciu. Evsevie Pamfil, episcopul Cezareei Palestinei, în cartea VII, în capul 1, spune că a fost ucis cu copiii lui. Nichifor Calist, cartea V, în capul 33, povesteşte că a fost biruit de sciţi în război şi a fost ucis împreună cu fiul său. Gheorghe Chedrinul, scriitorul de istorii al Constantinopolului, a scris că, fiind biruit de sciţi, a fugit şi s-a înecat într-un iezer cu fiul lui, şi trupurile lor n-au fost găsite. Hronograful Apusului povesteşte că Deciu, fiind biruit de goţi, a fugit şi s-a înecat în iezer, iar fiul lui a fost ucis. Deci, faţă de aceste nepotriviri, nimic nu îndrăznim să întărim; este destul să ştim că necuraţii tirani au pierit cu sunet, iar sfinţii mucenici dănţuiesc cu Hristos.

Vieţile Sfinţilor, august