Sfântul Părinte Leon, Papă al Romei – 18 februarie

Sfântul Leon era fiul lui Cvintian, de fel din Italia. De tânăr el a fost crescut în bună învăţătură de carte şi în fapte creştineşti, bine plăcute Domnului. Mai pe urmă şi-a ales viaţa duhovnicească, neplăcându-i a vieţui în cea mirenească.
Mai întâi a fost arhidiacon al papei Sixt al III-lea şi atât de curat şi înţelept a trăit, încât la plecarea din viaţă a lui Sixt a fost ales de obştescul sobor a sta pe scaunul Romei. Luând păstorirea turmei încredinţată lui de Dumnezeu, s-a arătat a fi un bun păstor, cu mare grijă de oile sale.
Aşa, în vremea aceea, s-a năruit asupra Romei cumplitul Atila, stăpânitorul Hunilor, cu hoardele sale, vrând să pustiiască totul cu foc şi cu sabie.
Văzând că nimeni nu se încumetă să se împotrivească năvălitorilor, papa Leon s-a rugat la Dumnezeu cerându-i apărare şi sprijin, precum şi sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, şi astfel întărit, a ieşit el însuşi la acel tiran, spre a-i potoli mânia şi sănătatea.
Tiranul primindu-l, sfântul Leon i-a vorbit cu atâta dulceaţă şi prietenească rugare, că omul acela crud şi tare, s-a făcut blând şi supus. Minunându-se de strălucita haină a arhiereului lui Dumnezeu şi tot pe atât de smerenia lui şi de bunătatea lui, cruntul Atila s-a tras dincolo de hotarele Italiei.
Căpeteniile armatei lui Atila văzând schimbarea stăpânului lor, s-au mirat şi l-au întrebat:
— De ce te-ai temut de un om care n-avea arme asupra lui şi nici armată cu dânsul şi ca biruit de el ai fugit?
Iar Atila le-a răspuns:
— Voi n-aţi văzut ceea ce am văzut eu… Pe când vorbeam cu el, am văzut câte un înger plin de slavă, stându-i de-a dreapta şi de-a stânga, având în mâini săbii cu care mă îngrozeau…
Iar acei îngeri nu erau alţii decât sfinţii apostoli Petru şi Pavel, care-l ajutau să înfrângă inima tiranului.
Şi astfel, sfântul papă Leon îşi punea chiar viaţa pentru oile sale.
În timpul păstoriei lui, s-au arătat alţi hulitori ai învăţătura lui Iisus Christos, după Nestorie. Anume Eutihie, arhimandritul monahilor din Constantinopole şi Dioscor, patriarhul Alexandriei. Ei huleau zicând că cele două firi ale Domnului Christos una sunt. Aşa că Biserica era mult turburată din pricina acestora. Adunând nedreptul sobor la Efes, au judecat şi au ucis pe sfântul Florian, patriarhul Constantinopolului, iar pe dreptcredincioşi îi asupreau.
Atunci, sfântul Leon a ieşit înainte, trimiţând scrisori către împăraţii Teodosie şi Marcian, ca să rinduiască sobor drept şi obştesc, care să potolească turburarea Bisericii.
Aşa că s-a adunat soborul de la Halchidon, al sfinţilor părinţi, şase sute treizeci la număr împotriva rătăcirii lui Evtihie şi Dioscor. Bătrân fiind şi drumurile fiind lungi şi primejdioase din pricina necontenitelor năvăliri ale varvarilor, sfântul papă Leon n-a putut fi şi el de faţă la sobor, ci a trimis, în numele său pe episcopii Pascosie şi Lucenţiu şi pe prezviterii Bonifaciu şi Vasile.
Fiind mare învolburare în sobor din pricina certei cu ereticii, s-a dat citire epistolei scrisă de sfântul papă Leon către sfântul Flavian, cei ce adunase mai întâi sobor împotriva acestor eretici la Constantinopole.
Asupra acestei epistole, sfântul Sofronie Ierusalimeanul adevereşte prin scris că ştie aşa: După ce sfântul papa Leon a scris epistola, a mers şi-a pus-o pe mormântul prea slăvitului apostol Petru. Pe urmă, în privigheri şi postiri, s-a rugat, zicând: „Dacă mâna mea păcătoasă a greşit ceva în epistola aceasta, îndreptează tu, sfânte al lui Dumnezeu, ca ea să aibă putere împotriva ereticilor”. Peste patruzeci de zile, pe când se ruga, i s-a arătat apostolul şi i-a zis; „Am citit şi am îndreptat”.
Când s-a citit această epistolă în sobor, toţi sfinţii părinţi s-au ridicat şi-au strigat, zicând:
— Petru apostolul grăieşte prin gura lui Leon!… Şi prin epistola aceea s-a întărit soborul, iar ereticii au rămas de ruşine. Epistola a rămas pe urmă armă bună împotriva rău-credincioşilor, folosită de sfinţii părinţi.
Ajungând la adânci bătrâneţi şi simţind că i se apropie sfirşitul cel pământesc, sfântul Leon a stat multe zile în rugăciune la mormântul sfântului apostol Petru, rugându-l să mijlocească iertarea lui la Dumnezeul milelor şi-al dragostei.
Şi iată că sfântul Petru i s-a arătat din nou în vedenie şi i-a spus:
— Rugatu-m-am, Leon, pentru tine şi iertate-ţi sunt păcatele tale…
După aceasta, îndoind postirile şi rugăciunile sale, sfântul părinte a strigat cu mare putere şi cu zdrobire de suflet asupra păcatelor sale, şi a primit uşurarea cea desăvârşită.
Şi astfel, mai dinainte pregătindu-se spre ieşire, şi-a dat duhul său sfânt în mâinile lui Dumnezeu, adăugându-se cetei sfinţilor de mai înainte, ierarhi şi învăţători.
Şi tot sfântul Sofronie Ierusalimeanul povesteşte că sfântul Leon, după moartea sa, s-a arătat în vedenie patriarhului Evloghie. Văzându-l, patriarhul l-a întâmpinat, şi după ce s-au rugat, au şezut.
După aceea, dumnezeiescul Leon a întrebat pe Evloghie patriarhul:
—Ştii pentru ce am venit la voi? Evloghie a zis că nu ştie.
Leon a vorbit:
—Am venit să vă mulţumesc pentru vitejia sufletească cu care aţi răspuns epistolei mele, astupând cu ea gura ereticilor. Dară mai ales se cade smerită mulţumire sfântului apostol Petru, care a văzut şi a îndreptat epistola şi, osebit şi pe deasupra tuturor, Domnului Christos, stăpânul nostru.
Zicând acestea, vedenia s-a şters, — iar patriarhul Evloghie, cu lacrimi a strigat ridicând mâinile spre cer: Mulţumesc Ţie Stăpâne Christoase Dumnezeul nostru, că m-ai învrednicit să fiu propovăduitorul adevărului Tău prin rugăciunile sfinţilor Tăi, Petru şi Leon.
Acestea s-au întâmplat după mulţi ani de la plecarea din viaţa aceasta a sfântului Leon, care acum, stând în ceata drepţilor, aduce slavă lui Dumnezeu, şi se roagă pentru păcatele noastre, ca şi noi să slăvim pe Tatăl, pc Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururi, şi în vecii vecilor Amin.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I