Sfântul Prooroc Amos (15 iunie)

Sfântul Prooroc Amos s-a născut în cetatea Tecui, care era aşezată în pământul Iudeei, nu departe de Betleem. El era de neam prost şi sărac, petrecându-şi zilele la păstoria turmelor de dobitoace. Iar Domnul,
Care nu priveşte spre cei bogaţi şi slăviţi, ci spre cei smeriţi şi săraci, l-a chemat pe el de la turmele oilor la proorocie, ca şi pe Moise şi pe David, şi i-a poruncit să meargă din pământul Iudeei în pământul lui Israel, ca acolo, cu cuvintele cele prooroceşti, să îndemne popoarele la pocăinţă, de vreme ce se abătuseră  la închinarea de idoli; pentru că din zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel – care după moartea lui Solomon s-a rupt de sub stăpânirea împăratului Iudeei, fiul lui Solomon, ce împărăţea în Ierusalim, şi şi-a făcut o altă împărăţie peste zece seminţii ale lui Israel -, dintr-acele zile, popoarele israelite au căzut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu şi se închinau idolilor. 
Deci, acel împărat, vrând ca să întărească pe israeliteni sub stăpânirea sa, se temea că nu cumva, mergând supuşii săi în Ierusalim la praznice spre închinăciune, să se lipească iarăşi de biserica Ierusalimului, să se
rupă de el şi să-l ucidă. De aceea, a făcut două juninci cioplite în aur, pentru că ştia obiceiul poporului său, că era lesne de plecat la închinarea de idoli, ca şi strămoşii lui, când au trecut Marea Roşie din pustia Egiptului şi au turnat un viţel de aur din salbele lor cele de aur. Deci, pe acele două juninci turnându-le Ieroboam, una a pus-o în Dan, iar cealaltă în Betel, cetăţi ale stăpânirii sale, poruncind tuturor israelitenilor ca, neducându-se la Ierusalim, să se închine cu jertfe junincilor de aur şi să le prăznuiască pe acelea cu dănţuire; pentru că acel ticălos împărat zicea către popor: „Iată zeii tăi, Israele, cei care te-au scos din Egipt”. Şi aşa a îndărătnicit Ieroboam pe Israel.
Deci, din acea vreme, deşi Dumnezeu trimitea pe sfinţii Săi prooroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor şi să-i povăţuiască la calea cea dreaptă, însă puţini dintre ei se îndreptau şi se întorceau la adevăratul
Dumnezeu, iar alţii se închinau şi Dumnezeului celui adevărat şi idolilor, adică junincilor de aur. Deci, între alţi prooroci, Dumnezeu a trimis la ei şi pe acest rob al Său, pe Sfântul Prooroc Amos, cu înfricoşate îngroziri. Acest prooroc al lui Dumnezeu era simplu şi neiscusit la vorbă, dar nu şi la înţelegere; pentru că acelaşi Duh Sfânt, care lucra în toţi proorocii, lucra şi într-însul şi grăia prin gura lui. Iar începutul proorocirii lui a fost pe vremea împăratului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, şi în vremea împăratului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria – nu acel împărat, care rupându-se de la sceptrul Iudeei, a făcut junincile de aur, ci alt Ieroboam, mai în urmă cu anii, care, asemenea celui dintâi Ieroboam, a fost închinător de idoli şi slujitor al junincilor de aur.
Deci Proorocul Amos a început a prooroci în vremea acelor împăraţi, cu doi ani mai înainte de cutremurul cel înfricoşat ce avea să fie în Palestina. Iar cutremurul cel mare, după adeverirea scriitorilor celor vechi,
a fost astfel: Ozia, împăratul Iudeei, care s-a numit şi Azarie, mândrindu-se, a îndrăznit a tămâia cu cădelniţa în altar, în Sfânta Sfintelor, după rânduiala preoţească. Iar preoţii oprindu-1, îl îngrozeau cu moarte şi îndată, chiar în ceasul acela, s-a cutremurat pământul cu cutremur mare în Ierusalim şi în toată Palestina şi au căzut nu numai ziduri multe, ci şi unii munţi s-au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din vârf şi prin acea deschizătură a venit raza soarelui pe faţa împăratului şi s-a umplut fruntea lui de lepră, după care s-a făcut lepros cu totul. Astfel, Domnul n-a suferit întinăciunea făcută altarului Său şi necinstea adusă preoţilor Lui. Şi a proorocit Sfântul Amos, îngrozindu-i cu înfricoşatele pedepse ale lui Dumnezeu, ce aveau să vină nu numai asupra lui Israel, ci şi asupra părţilor celor dimprejur: asupra Siriei, a Filistinei, asupra Tirului şi a Idumeii, asupra amonitenilor şi asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg în cartea lui. Dar mai ales a proorocit asupra israelitenilor, căci, după ce au cunoscut pe Dumnezeu, s-au depărtat de la El; pentru că Dumnezeu nu atât se mânie şi se răzbună pentru păcatele păgânilor, care nu-L ştiu pe El, pe cât pentru păcatele poporului care L-a cunoscut pe El şi s-a îndulcit de facerile Lui de bine. Căci ce fel de faceri de bine n-a făcut Dumnezeu neamului celui nemulţumitor al lui Israel? L-a eliberat din robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, l-a hrănit cu mană în pustie când flămânzea, i-a izvorât apă din piatră când
înseta, a izgonit neamurile dinaintea lui şi l-a dus în pământul făgăduinţei, unde curge lapte şi miere. Însă ei, făcând prăznuiri idolilor de aur turnaţi în chip de juninci, strigau cu dănţuire: „Iată zeii tăi, Israele”.
Nişte praznice ca acestea urâte de Dumnezeu, se săvârşeau mai ales în cetatea Betel, la un munte înalt, unde era o junincă de aur. Deci, acolo mai ales mergând Sfântul Amos, striga poporului cu glas mare rugându-1, îndemnându-1 şi înfricoşându-1 cu pedepsele cele cumplite, care din mânia lui Dumnezeu vin asupra lui, să înceteze de la o prăznuire ca aceea; dar foarte puţini îl ascultau. Atunci era în Betel un slujitor al acelei juninci, cu numele Amasia. Acel slujitor, văzând pe proorocul lui Dumnezeu că huleşte pe idolul lor – juninca cea de aur -, că scuipă jertfele lor şi depărtează poporul de la spurcata lor prăznuire, spunându-le încă şi îngrozirile şi pedepsele cele viitoare asupra celor ce nu se pocăiau, clevetea pe Amos lui Ieroboam, împăratul lui Israel, zicând: „Amos face întărâtări împotriva ta în mijlocul casei lui Israel.
Pământul nu poate să sufere toate cuvintele lui; pentru că tulbură şi ridică poporul împotriva ta şi încă prooroceşte şi rele pentru tine, zicând: «Ieroboam de sabie se va sfârşi, iar poporul lui Israel va fi robit şi
dus din pământul său»”. Astfel pâra slujitorul Amasie pe proorocul Amos, vrând să pornească pe împărat spre mânie împotriva lui; dar împăratul nu lua în seamă cuvintele aceluia, nici nu voia să facă rău  proorocului lui Dumnezeu, pe care îl cinstea, deşi el era închinător de idoli. Şi văzând slujitorul că nu poate să pornească pe împărat împotriva proorocului lui Dumnezeu, a început a-l prigoni pe el, muncindu-l; pentru că de multe ori, prinzându-l, îl bătea cumplit şi-l gonea din Betel, îngrozindu-l să nu vină la praznicul lor, nici să întoarcă pe popor de la jertfele şi de la ospăţurile lor. însă sfântul prooroc nu lua în seamă îngrozirile şi bătăile ce-i veneau de la dânsul, ci iarăşi venea şi proorocea cuvintele cele învăţătoare şi îndemnătoare către popor. Şi iarăşi era prins de acel slujitor şi muncit cu bătăi. Iar odată, vicleanul slujitor a zis cu rugăminte către Amos: „Proorocule, du-te de aici şi mergi în patria ta, în pământul Iudeei. Acolo să vieţuieşti şi să prooroceşti, iar în Betel să nu te mai întorci, deoarece este sfinţire a împăratului şi casa împărăţiei lui”. Proorocul Amos a răspuns, zicând: „Eu n-am fost prooroc, nici nu sunt fiu de prooroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; şi fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie până m-a luat Domnul de la oi şi mi-a zis: «Mergi şi prooroceşte la poporul meu Israel». Iar tu îmi zici să nu proorocesc în Israel, nici să supăr casa lui Iacov? Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: «Când vor veni asirienii în pământul lui Israel şi-1 vor robi, atunci vor pustii cetăţile lui şi le vor strica; iar cetatea aceasta o vor lua. Atunci ostaşii asirienilor cei fără de ruşine vor spurca cu desfrânare pe femeia ta înaintea ochilor tăi, deoarece şi tu ai făcut pe Israel să rătăcească înaintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvăzători şi ai învăţat popoarele acestea să facă lucruri necurate, în întinata capişte a junincei celei de aur. Iar fiii şi fiicele tale de sabie vor cădea şi tu în pământ necurat te vei sfârşi, iar poporul lui Israel va fi dus în robie din pământul său»”.
Cu nişte cuvinte prooroceşti ca acestea pornindu-1 pe acel slujitor spre mânie, a fost bătut Sfântul Amos fără cruţare; iar la sfârşit, un fiu al slujitorului, anume Ozia, fiind plin de mânie şi iuţime, l-a lovit pe el
foarte tare peste sprâncene, rănindu-1 de moarte. însă n-a murit îndată, ci a fost dus abia viu la pământul său şi la patria sa, în cetatea Tecui, unde, din rănile cele dureroase, şi-a dat sufletul său după câteva zile şi
a fost îngropat cu părinţii săi. Iar ce fel au fost proorociile lui, cel ce va voi, să citească cartea proorociei lui. Iar noi pe Dumnezeul Cel ce l-a înţelepţit pe el Îl slăvim, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Notă. Să se ştie că altul a fost Amos, tatăl lui Isaia, şi altul proorocul acesta. Amos, tatăl lui Isaia, a fost din seminţia împăraţilor Iudeei; el s-a născut şi a petrecut în Ierusalim. Iar acest prooroc a fost de neam de
jos şi nu din Ierusalim, ci din cetatea Tecui, locuinţa păstorilor. Pentru că acolo păşunile erau bune, şi mulţi ierusalimeni bogaţi îşi ţineau dobitoacele lor la Tecui. Amos, tatăl lui Isaia, nu era din numărul
proorocilor, nici nu a fost trimis undeva de Dumnezeu şi nu a murit de moarte mucenicească.
Iar acest Sfânt Amos, pentru darul lui cel proorocesc, a fost numărat cu proorocii, a fost trimis în Israel şi a murit muceniceşte. Deci măcar că alţii scriu altfel despre aceasta, însă nu este fără de greşeală istoria
lor.

Vieţile Sfinţilor, iunie