Sfântul Roman Melodul

În fiecare an, la preaslăvitul praznic al Naşterii Domnului, auzim în biserici o cântare prea minunată: „fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte si pământul peştera, Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc, că pentru noi s-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”. Ştiţi voi cine a alcătuit această cântare şi unde s-a cântat întâia oară? Aţi auzit oare de Sfântul Roman Melodul, cel ce s-a învrednicit să ia dar de la Maica Domnului, pentru a scrie multe din cântările pe care noi le auzim astăzi în biserici? Iată acum vă voi spune viaţa acestui mare sfânt. Sfântul Roman era de neam din Siria, din cetatea Emesa. Din tinereţe el s-a făcut plăcut lui: Dumnezeu, petrecând în feciorie si în curăţie. Şi mai întâi a fost paraclisier într-o Biserică din Beirut, apoi a mers la Constantinopol, în anii domniei împăratului Anastasie. Acolo a slujit într-o Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, si vieţuia sârguindu-se în post şi rugăciune şi ostenindu-şi trupul cu multe nevoinţe şi privegheri de toată noaptea. El mergea de cu seară în marea Biserică a Vlahernei şi toată noaptea stătea la rugăciune, apoi iarăşi se întorcea la Locaşul său.
Iar după o vreme Roman a fost rânduit să fie paraclisier în Biserica Sfânta Sofia. El nu ştia carte, dar era foarte silitor la toată fapta bună, întrecându-i prin aceasta pe cărturarii cei înţelepţi; căci îl căuta pe Dumnezeu şi avea multă evlavie şi râvnă să împlinească cele ce sunt de folos pentru mântuire, aşa încât el era ca unul dintre aceia despre care Sfântul Apostol Pavel zicea: Dumnezeu a ales pe cele nebune ale lumii, ca pe cele înţelepte să le ruşineze.
Şi patriarhul Eftimie îl iubea pentru viaţa lui cea îmbunătăţită şi, văzându-i ostenelile în Biserică, cum se silea cu toată râvna la ascultare, îi dădea aceeaşi cinste ca si clericilor. Însă din această cauză aceia cârteau împotriva patriarhului, zicând: „Pe cel ce este prost şi neştiutor l-ai făcut asemenea cu noi”. Şi îl urau pe Roman şi mari supărări îi făceau, însă el îşi vedea de rânduiala lui, făcând curăţenie în biserică, având grijă să dea cele de trebuinţă preoţilor slujitori, să aprindă candelele, să tragă clopotele si să împlinească tot ceea ce era de trebuinţă ca slujbele să fie bine împodobite spre siava iui Dumnezeu. De aceea patriarhul era mulţumit de el şi îl ocrotea întotdeauna.
Însă odată, la vecernia praznicuiui Naşterii lui Hristos, venind împăratul în biserică pe când Roman aşeza lumânările, l-au apucat pe el clericii şi l-au tras cu de-a sila la amvon, zicându-i:
— Dacă eşti învrednicit la aceeaşi parte ca şi noi, să te sui acum în amvon şi să cânţi cântare de laudă dumnezeiască precum şi noi cântăm.
Aceasta au făcut-o ca să-l facă de ruşine, fiind cuprinşi de invidie, căci îl ştiau că este nepriceput la cântări şi nu cunoaşte cum şi ce trebuie să cânte.
Iar Roman, fiind defăimat de aceia înaintea împăratului şi a tuturor oamenilor care erau în biserică, s-a ruşinat şi a început a plânge.

Şi după sfârşitul slujbei, când toţi au ieşit din biserică, s-a aruncat înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tânguindu-se şi
rugându-se cu lacrimi. Apoi, după ce a plâns si s-a rugat multă vreme, s-a ridicat şi a mers la casa sa, unde, fără să mai mănânce, din pricină că era mâhnit, s-a culcat şi a adormit puţin. Şi iată că i s-a arătat în vis Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, care este mângâietoarea tuturor cetor necăjiţi, ţinând în mâini o hârtie mică, şi a zis cu glas lin către Roman:
– Deschide-ţi gura.
Şi făcând el aceasta, Sfânta fecioară i-a pus o hârtia în gură, zicându-i:
– Mănâncă această hârtie.
Iar Roman a mâncat şi a înghiţit hârtia şi îndată s-a deşteptat, dar nu a mai văzut pe nimeni, căci cea care i se arătase s-a făcut nevăzută. Şi s-a umplut atunci inima lui de o bucurie negrăită şi de mângâiere duhovnicească.
Apoi deodată a simţit în mintea sa înţelegere: de carte, pentru că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a deschis lui mintea, precum oarecând Fiul ei, Mântuitorul Hristos, a deschis mintea apostolilor ca să înţeleagă Scripturile. Şi s-a umplut inima lui de înţelepciune mare şi a început cu lacrimi să mulţumească Maicii Domnului, învăţătoarea sa, că în aşa de puţină vreme s-a înţelepţii pe el, mai mult decât ar înţelege cineva învăţând mulţi ani. Şi venind vremea slujbei celei de toată noaptea, a mers la biserică bucurându-se şi veselindu-se de darul pe care i l-a dat Maica Domnului.
Şi când a sosit ceasul cântării, a venit Sfântul Roman în mijlocul bisericii şi a cântat cu dulce glas o cântare pe care a alcătuit-o în mintea sa cu darul Maicii Domnului. Şi era acea cântare preaminunată, pe care ştiţi că o cântăm şi acum la Naşterea Domnului: „fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”. Atunci, văzând şi auzind aceasta, toţi cei ce erau în biserică s-au minunat şi au ascultat cu bucurie cântarea aceea, luând aminte la puterea şi frumoasa alcătuire a cuvintelor pe care Roman le cânta.
Şi nu înţelegeau ce se întâmplase că acela pe care ei îl defăimau şi îl ocărau ca neştiutor de carte, acum îi întrecea pe toţi cu frumuseţea cântării celei nemaiauzite, care era precum o cântare de înger din cer. Şi nicidecum nu se pricepeau ce să creadă şi se umileau în inimile lor că îi făcuseră nedreptate.
Iar după cântare l-a întrebat patriarhul:
– De unde îţi vine ţie această înţelepciune?
Iar el nu a trecut sub tăcere puterea Născătoarei de Dumnezeu, ci a mărturisit darul ei, preamărind pe învăţătoarea cerească cea care l-a făcut pe el înţelept. Apoi s-au ruşinat clericii care l-au mâhnit şi, pocăindu-se, au căzut la picioarele lui Roman, cerându-şi iertare. Iar patriarhul l-a făcut pe el îndată diacon, şi izvora din gura lui ca un râu înţelepciunea, şi cei care mai înainte îl batjocoreau pentru prostie şi neştiinţă de carte, aceia pe urmă învăţau ei înşişi de la dânsul.
Deci după aceea Sfântul Roman a mai alcătuit mai mult de o mie de cântări pentru praznicele dumnezeieşti şi ale Născătoarei de Dumnezeu şi pentru sfinţii cei mai însemnaţi din calendar. Şi a fost cinstit de toţi şi foarte iubit. Astfel, petrecându-şi vremea vieţii sale cu multă credinţă şi cu dreptate, s-a mutat la veşnicele locaşuri, şi acum cu cetele îngereşti cântă lui Dumnezeu cântare întreită şi sfântă. Amin.

Povestiri pentru copii, vol. 10, Arhim. Cleopa Ilie