Sfântul Tihon, Episcopul Amatundei, făcătorul de minuni (16 iunie)

Sfântul Tihon se trăgea din oraşul Amatunda, cetate în insula Cipru, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, de la care a învăţat din tinereţe a cunoaşte pe Hristos Dumnezeu şi Sfintele Scripturi. El s-a numărat în clerul Bisericii şi s-a rânduit ca să citească poporului durnnezeieştile cuvinte în biserică. Apoi, pentru curăţia vieţii lui, a fost hirotonisit diacon de Sfântul Memnon, episcop al aceleiaşi cetăţi Atnatunda. Şi ducându-se episcopul Memnon către Domnul, Sfântul Tihon a fost ridicat prin alegere la scaunul episcopal şi a fost sfinţit arhierei de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului.
În acea vreme era încă în insula Cipru, mulţime de popor necredincios, care se ţinea de rătăcirea închinării la idoli. Deci multă osteneală a suferit Tihon, arhiereul lui Hristos, întorcând de la înşelăciunea idolească la credinţă pe oamenii care piereau în păgânătatea elinească şi aducându-i la Hristos Dumnezeu. Iar Domnul i-a ajutat în ostenelile lui, căci, scoţând turma cea cuvântătoare din dinţii lupilor răpitori şi
drăceşti, a adus-o în ograda Bisericii celei soborniceşti şi din capre a făcut oi ale lui Hristos. El a sfărâmat toţi idolii care erau împrejurul Amatundei şi drăceştile locuinţe, iar capiştile lor le-a stricat.
Şi vieţuind mulţi ani şi bine îndreptând Biserica cea încredinţată lui, s-a dus către Domnul şi a fost numit făcător de minuni, căci multe minuni a făcut în viaţa lui şi după moarte. Dar viaţa lui întreagă şi istoria minunilor lui nu s-au putut afla; căci din pricina învechirii vremii şi a războaielor agarenilor, precum multe sfinte biserici au fost pustiite, tot astfel au pierit şi cărţile bisericeşti. însă din multele minuni ale lui, două au venit la ştirea noastră.
Iată prima minune: Pe când era încă tânăr în casa sa, petrecând lângă părinţi, l-a pus tatăl său să vândă pâine; pentru că aceea era meseria tatălui său, ca din vânzarea pâinii să-şi hrănească familia. Iar fericitul tânăr dădea pâinea la săraci fără plată. Deci tatăl lui, înştiinţându-se de aceasta, a început a se supăra
asupra lui şi a-l ocări. Iar tânărul, fiind insuflat de Dumnezeu, îi zicea: „O, tată, pentru ce te mâhneşti, ca şi cum ai suferi vreo pagubă? Pâinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu şi am zapisul Lui cel nemincinos, Care zice în sfintele cărţi: Cel ce dă lui Dumnezeu, va primi însutit! Iar de nu crezi cele grăite, să mergem la hambar şi vei vedea acolo, cum Dumnezeu dă datoria Sa, celor ce I-au dat Lui cu împrumut”. Aceasta zicând-o, a mers cu tatăl său la hambar, şi, când a deschis uşa, a aflat cămara care era deşartă, plină de grâu curat. Iar tatăl său s-a mirat cu spaimă şi, căzând, s-a închinat lui Dumnezeu, dându-I mulţumire.
Dintr-acea vreme nu mai oprea pe fiul său să împartă pâini la săraci cât va voi.
A doua minune este aceasta: într-o oarecare vie, lucrătorii tăind viţele cele uscate, le aruncau afară; iar Sfântul Tihon, adunând acele viţe uscate, le sădea în via sa şi se ruga lui Dumnezeu să-i dea la via lui patru daruri: Cel dintâi, ca viţele cele uscate, fiind sădite, să primească umezeală şi putere vie, ca ele să se înrădăcineze, să răsară şi să crească. Al doilea, ca acea vie a lui să fie îndestulată cu rodurile sale. Al treilea, ca strugurii să fie dulci la gust şi sănătoşi. Al patrulea, ca strugurii din via lui să se coacă mai degrabă decât în toate viile.
Astfel rugându-se, a doua zi, mergând la acele viţe uscate pe care le sădise, le-a găsit pe toate răsărite şi înverzite. Şi începând a creşte într-acelaşi an mai presus de obicei şi de firea sa, au adus mare îndestulare de struguri. Şi fiind strugurii încă verzi în celelalte vii, în via Sfântului Tihon strugurii se copseseră mai degrabă decât la toţi şi erau foarte dulci la gust şi foarte folositori sănătăţii omeneşti. Acea vie a fost lucrată mulţi ani nu numai cât a trăit Sfântul Tihon, ci şi după moartea lui, aducând rod cu îndestulare. Şi în tot anul, mai înainte de vremea cea obişnuită a coacerii tuturor viilor, în 16 zile ale lunii iunie, la pomenirea Sfântului Tihon, se aduceau la biserica sfântului struguri copţi din acea vie, iar cu vinul cel stors dintr-înşii, se săvârşea jertfa cea fără de sânge la Sfânta Liturghie.
Din aceste două minuni se poate vedea cu îndestulare că Sfântul Tihon a fost făcător de minuni şi mare plăcut al lui Dumnezeu. Se adevereşte încă la slujba lui şi aceasta, că vremea sfârşitului său a văzut-o mai înainte şi a spus aceasta şi altora. Pentru sfinţenia acestui făcător de minuni, să fie slăvit Dumnezeul nostru acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor, iunie