Sfinţii Mucenici Iulian şi Marchian şi cei împreună cu dânşii (9 august)

Luând sceptrul stăpânirii greceşti împăratul Leon, cel cu nume de fiară, care se mai numea şi Conon, de neam isaurian, a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Dumnezeu, scornind un nou eres împotriva icoanelor, numind sfintele icoane idoli, iar pe cei ce se închinau lor cu credinţă numindu-i închinători de idoli. Şi a poruncit ca sfintele icoane de pretutindeni – din bisericile lui Dumnezeu, din toate casele şi din locuinţele omeneşti – să fie lepădate, să fie sfărâmate şi să li se dea foc sau să se arunce în apă; iar cei care nu se învoiau la păgânătatea lui, pe unii îi izgonea în surghiun îndepărtat, iar pe alţii îi muncea şi îi ucidea în multe feluri. Iar la început, pe preasfinţitul Gherman, patriarhul Constantinopolului (Pomenirea lui la 12 mai), care se împotrivea, l-a izgonit de pe scaun cu necinste şi cu bătăi, iar în locul lui a ridicat pe un oarecare Anastasie, eretic de un gând cu el.
In acea vreme mulţi dreptcredincioşi stând împotriva răutăţii ereticeşti, se făceau mucenici, precum au fost şi aceşti sfinţi de care vorbim şi a căror pătimire s-a început astfel: In Constantinopol era o poartă oarecare ce se numea „Poarta de Aramă”, zidită în zilele marelui Constantin. Deasupra acelei porţi era chipul Mântuitorului de aramă, stând de mulţi ani acolo. Pe acel chip, împăratul şi patriarhul au poruncit să-l dea jos. Deci rău credincioşii vrând să-l surpe, au pus o scară pe care s-a suit un ostaş, cu dregătoria spătar. Iar poporul care se adunase acolo, bărbaţi şi femei, văzând aceea, s-au pornit cu râvnă după dreapta credinţă şi, apucând scara cu ostaşul care era pe dânsa, au aruncat-o jos, iar pe ostaşul acela l-au dat morţii.
De acel lucru aflând împăratul, a scos fără de veste ostaşi înarmaţi cu săbii asupra poporului cel dreptcredincios şi au tăiat pe mulţi de parte bărbătească şi femeiască, bătrâni şi tineri, al căror număr numai singur Domnul îl ştie; iar pe cei mai mari i-au prins vii. Şi erau numele lor acestea: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Foca, Petru şi Leontie. Pe aceştia bătându-i cu toiege fără de cruţare, i-au aruncat în temniţă. Şi au fost ţinuţi sfinţii în legături şi bătuţi cumplit până la optzeci de zile; căci fiecăruia dintr-înşii i se dădea câte cinci sute de lovituri în fiecare zi. Iar ei, întărindu-se cu puterea lui Hristos, răbdau cu vitejie, neslăbind cu trupurile. Iar tiranul, văzând acest lucru, a poruncit să le ardă feţele cu fiare arse, apoi să-i scoată în uliţe şi să-i ucidă cu sabia. Astfel şi-au sfârşit ei pătimirea. Incă şi una din femeile cele slăvite, anume Maria patriciana, a fost tăiată odată cu ei, pentru dreptcredincioasa cinstire a sfintelor icoane, şi trupurile lor au fost aruncate în adâncul mării.
Iar când aceşti sfinţi mucenici au fost prinşi pentru chinuri, atunci a fost prinsă şi cuvioasa Teodosia monahia, ca una care avea aceeaşi vină, adică luase parte la dărâmarea scării împreună cu ceilalţi. Ea a luat cunună mucenicească mai înainte de aceşti sfinţi şi pomenirea ei se cinsteşte la 29 mai, unde s-a pus şi viaţa ei. Şi toţi câţi au pătimit pentru acea cinstită icoană a Mântuitorului, au stat împreună înaintea Stăpânului Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Vieţile Sfinţilor, august