„Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum roua pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui”.
(Arhim. Bartolomeu Anania)
Duminica a II-a dupa Rusalii este duminica închinată tuturor Sfinților români, cunoscuţi și necunoscuţi, a sfinților dăruiți de Bunul Dumnezeu pământului țării noastre, a sfinților români, lumina și slava neamului nostru înaintea lui Dumnezeu, a sfinților ce pururea se închină și mijlocesc pentru mântuirea poporului român în fața tronului Sfintei Treimi Celei de viață făcătoare.
Cine sunt sfinții români, următorii lui Hristos, care s-au sfinţit și au strălucit pe pământul românesc, în Dobrogea, în Ardeal, în Muntenia, în Oltenia, în Moldova, în Nordul Moldovei, în Bucovina?
Cine sunt sfinții români care în mod tainic ne izbăvesc de toată ispita, cu iubirea lor sfântă și rugăciunea lor neîncetată?
Sunt Sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, care au mărturisit şi apărat cu jertfelnicie credinţa strămoșească, neamul şi ţara, care cu scrierile lor luminate de Duhul Sfânt și cu sabia cuvântului au apărat dreapta credință.
Sunt cei ce în fața prigoanelor și a dușmanilor L-au mărturisit neclintit pe Hristos, și Biserica Sa au păzit-o cu neînfricare. Sunt martirii neamului nostru, care au plătit cu viaţa curajul de a apăra credinţa
strămoşească, curajul de a se lupta cu ateii, curajul de a fi „nebuni” pentru Hristos şi de a-L mărturisi cu credinţă şi iubire dusă până la sacrificiu, curajul de a înfrunta împărații pământești, pentru iubitul lor
Împărat-Hristos. Sunt mucenicii care au scăldat cu sângele lor pământul strămoșesc, care au făcut ca toată țara să fie „astăzi un chivot de moaște uriaș, căci nu-i loc pe pământul românesc, și nu numai, în care să
nu străluce oasele albite de ploi și vreme ale tinerilor și bărbaților care au purtat râvna unei biserici românești pe un teritoriu românesc. Într-atât încât ne-au descuiat trecătorile din munți, temeinice pronaosuri întru care s-a botezat în sânge de voinic viitorimea.” (crestinortodox.ro)
Sunt arhiereii și preoții, călugării și credincioșii care au umplut temnițele comuniste și au îndurat cu credință și bărbăţie torturile groaznice, umilinţele degradante, care cu vitejie și-au vărsat sângele pentru Hristos, făcându-se icoane vii ale creştinătăţii româneşti. Sunt deţinuţii politici schingiuiți și omorâți în închisori, aruncaţi în gropi comune la Jilava şi Aiud, la Gherla şi Sighet, în Deltă, la Galaţi, la Râmnic, la Ciuc și la Canal, făcând închisoarea prilej de sfințire.
Sunt eroii căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Sunt cei care au căzut la Posada, Rovine, Vaslui, Războieni, Călugăreni. Sunt cei căzuți în luptele Războiului pentru Independenţa din 1877-1878. Sunt cei căzuți în bătăliile Războiului pentru Întregirea Neamului din 1916-1918. Sunt cei ce s-au jertfit pentru ţară în 1941-1945, pe fronturile celui de-al doilea Război Mondial. Sunt cei care şi-au sacrificat viaţa pentru un ideal înalt, cei ce s-au jertfit pentru libertate şi credinţă în decembrie 1989, precum şi toţi cei care şi-au dăruit jertfa supremă, acolo unde ţara le-a încredinţat misiunea în anii din urmă.
Sunt voievozii, spaima păgânilor care au fost pentru poporul lor, modele de credință autentică, modele de slujire a lui Dumnezeu și a aproapelui, care au apărat cu vitejie fiecare palmă din pământul strămoșesc, care au păzit poruncile lui Dumnezeu, care au iubit și cinstit Biserica Sa și au împodobit pământul strămoșesc cu frumoase și impresionante biserici și mănăstiri, spre slava lui Dumnezeu, adăugându-și astfel peste cununa de aur şi nestematele preţuirii celei de obşte, și cununa cea veșnică a sfinţeniei.
Sunt pustnicii rugători, cei care prin munți, prin peșteri, prin păduri sălbatice, s-au nevoit în sărăcie și simplitate și s-au rugat neîncetat Domnului, cu lacrimi de pocăință sinceră și curată, pentru mântuirea lor și a întregului neam românesc.
Sunt străbunicii și bunicii noștri care nu lipseau în sărbători din sfintele biserici, care erau vrednici mărturisitori ai lui Dumnezeu, care se lăsau în toate în voia Domnului, care își trăiau viața cu simplitate, nădejde și credință, în pace și înțelegere cu toată lumea. Sunt strămoșii noștri care călătoreau pe drumul vieții, ținându-se de mână cu hărnicia, curajul, demnitatea, îndelung-răbdarea, fără a cârti în necazuri și nevoi,
fără a-și arunca de pe umeri crucea spirituală, chiar dacă uneori erau copleșiți de greutatea acesteia, chiar dacă au îndurat foamete cruntă, chiar dacă au trecut prin război și și-au pierdut persoane dragi în lupta
pentru apărarea gliei strămoșești, chiar dacă le era greu să asigure pâinea cea de toate zilele, familiilor lor numeroase, în care toți pruncii cu care erau binecuvântați de Bunul Dumnezeu, veneau pe lume. Sfinții
români sunt, așadar, și creștinii autentici, care au trăit toată viața în Spațiul Învierii lui Hristos, care I-au oferit Acestuia cu multă iubire şi fără zgârcenie, mirul trezviei, mirul evlaviei şi credinţei nestrămutate, mirul
râvnei adevărate, mirul dragostei sincere şi curate, mirul rugăciunii simple, dar puternice, mirul milosteniei și compasiunii, mirul solidarităţii, mirul păstrării obiceiurilor şi tradiţiilor străbune, moştenite din moşi – strămoşi, mirul păstrării familiei unite – adevărat model de iubire, cinste, hărnicie, credinţă, înţelegere, armonie.
De ce trebuie să îi iubim și să îi cinstim pe sfinții noștri români?
Pentru că sunt scriși în cartea veșniciei și au împodobit Raiul cu sfințenie și râvnă românească, cu dragoste, cu credință și cu nădejde, rostuite și rostite pe dulcele grai românesc. Fiindcă sunt grabnic ajutători ai
neamului românesc, pururea mijlocitori pentru noi înaintea lui Dumnezeu, pentru că ei sunt acoperământul sfânt, care protejează țara noastră de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de foamete, de încercări, de toate necazurile pe care din cauza răutății noastre le pătimim. Pentru că rugăciunile lor neîncetate ne păzesc de boală, de cutremur, de foc, de potop, pentru că rugăciunile lor dezleagă norii pe timp de secetă și liniștesc stihiile naturii dezlănțuite. Pentru că rugăciunile lor sincere și curate sunt ploi de iubire necondiționată și de nesfârșite binecuvântări, pentru că sunt îngerii păzitori ai neamului nostru, pentru că sunt pavăza, sarea și lumina pământului nostru românesc.
Suntem, așadar, datori să le mulțumim cu multă recunoștință, iubire și evlavie tuturor sfinților neamului nostru: mucenici, ierarhi, cuvioși, mărturisitori și voievozi, știuți sau neștiuți, să îi prețuim și să îi cinstim, fiindcă sunt florile neamului românesc, ce au împodobit cerul și l-au umplut cu mireasma harului lor sfânt, fiindcă ne priveghează ca nişte străjeri neadormiţi. Fiindcă sunt nădejdea cea tare a poporului român, fiindcă ajutor nebiruit am câștigat în ceruri datorită lor. Fiindcă rugăciunile lor ne întăresc în necazuri, ne ajută să rămânem uniți în credință și simțiri, ne păzesc de toată răutatea și invidia vrăjmașilor noștri văzuți și nevăzuți. Fiindcă Dumnezeu în urma mijlocirii lor și în semn de recunoștință pentru jertfa lor, pentru iubirea și credința cu care L-au slujit și mărturisit, ne trimite harurile Lui cele bogate, ne binecuvintează cu iubirea Sa, ne iartă pentru mulțimea păcatelor noastre și ne poartă mereu de grijă, ca un Tată bun și milostiv.
Să ne plecăm cu toții genunchii inimilor noastre, să slăvim pe Dumnezeu Cel Unul în Treime – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – acum și pururea și în vecii vecilor, pentru că ne-a binecuvântat cu o comoară neprețuită, pentru că ne-a binecuvântat cu îngeri români, cu aripi de lumină, iubire și sfințenie.
Să Îi mulțumim cu multă recunoștință Bunului Dumnezeu, pentru că, așa cum a spus atât de frumos și cu multă înțelepciune Arhim. Bartolomeu Anania: „şi pe pământul ţării noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit roua cea mântuitoare a sfinţilor noştri, pentru că din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele lui s-au mucenicit mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere.”
Să fim mândri cu sfinții noștri, să îi urmăm pe drumul sfințeniei, să le împlinim dorința arzătoare, de a deveni un neam de sfinți și să înălțăm către aceștia rugăciunea minunat de frumoasă din acatistul închinat lor: „Sfinților români, voi, care sunteți podoaba neamului nostru și roada lui cea mai de preț: mucenici, care ați murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-ați păstorit cu sfințenie; cuvioși, care v-ați nevoit ca niște
îngeri în trup; mărturisitori, care ați păzit dreapta credință; și voievozi, care ne-ați apărat Biserica și neamul, stați tari, precum ați și stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele și să ne întoarcă spre toată fapta cea bună… Ne-am îndepărtat sfinților, întru totul de Dumnezeu și de Biserica Sa, și vă rugăm acum să cereți pentru noi iertare de păcate, chip de pocăință și râvnă pentru toată fapta cea bună. Și să ne întoarceți la dragoste pentru Dumnezeu și pentru Maica Sa și pentru Biserica cea strămoșească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui.” Amin.
Cristina Toma




