A doua serie a Taberei de creaţie „Aripi de înger” – Ediţia a X-a, s-a desfăşurat la Săvineşti în perioada 29 iunie – 4 iulie. Activităţile, entuziasmul şi bucuria participanţilor au făcut şi din această tabără o perioadă memorabilă pentru fiecare copil, voluntar şi organizator.
A doua serie a taberei a reunit 55 de tineri participanţi (20 de voluntari şi 33 de copii participanţi, dintre care 15 copii din cadrul Centrului Social „Împreună” din Piatra-Neamţ, alături de doi însoţitori), din judeţul Neamţ şi nu numai, care au petrecut o săptămână minunată de vacanţă. Coordonatorii taberei le-au pregătit şi lor, ca şi colegilor din prima serie, foarte multe surprize de neuitat.
Dupa ce s-au familiarizat cu noii prieteni, în prima zi a taberei toţi participanţii au vizitat Atelierul de creaţie al Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă – filiala Săvineşti, unde fiecare şi-a ales activitatea preferată (fie au pictat, fie au făcut colaje), iar apoi au luat parte la câteva jocuri distractive, respectiv jocuri de intercunoaştere.
La ora prânzului, toţi copiii şi tinerii au mers la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” din Săvineşti, unde au degustat din bunătăţile pregătite cu multă dragoste de către doamnele bucătărese. Cu mic, cu mare au pornit apoi spre parcul din centrul comunei Săvineşti, unde, împreuna cu Andra Avasilcăi – coordonator de voluntari în cadrul Taberei de creaţie „Aripi de înger”, au participat la câteva jocuri interactive, dupa cum urmează: statuile, rațele și vânătorii sau țară-țară vrem ostași.
Marţi, 30 iunie 2015, în a doua zi a celei de-a doua serii a Taberei de creaţie „Aripi de înger”, copiii au învăţat să deseneze şi să picteze icoane, au participat la un program de cateheză, au beneficiat de un curs de educaţie pentru sănătate, au călărit, au servit prânzul şi s-au bucurat de jocuri distractive şi educative.
În a treia zi, dupa ce participanţii şi voluntarii s-au întâlnit pentru discuţiile preliminare şi instructajul necesar, au pornit cu toţii încolonaţi spre lunca Bistriţei. Prima oprire au făcut-o însă la biserica „Sfinţii Voievozi” din Săvineşti, unde au putut să se reculeagă şi să se roage. Apoi, toţi s-au oprit la izvor, unde, stranşi în jurul coordonatorilor de voluntari, au intonat Imnul Taberei şi Imnul Prieteniei.
Fiecare a putut sa se bucure de apa rece a izvorului şi de umbra revigorantă a copacilor din zonă. Drumul de întoarcere a avut un dublu scop, fiind deopotriva concentrat pe acţiunea de ecologizare a luncii Bistriţei şi pe adunarea de pietre potrivite pentru pictură , materiale pe care copiii le vor folosi ulterior pentru pictarea de icoane. Dupa masa de prânz de la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”, copiii au avut parte de jocuri în parcul din centrul comunei Săvineşti, sub atenta supraveghere a voluntarilor şi a coordonatorilor de voluntari. Ultima activitate a zilei s-a desfăşurat la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” şi a reprezentat o continuare a cursului de cateheză ţinut marţi, 30 iunie, de către părintele Mihai Meraru, preot al parohiei Dragomireşti.
A patra zi de tabără a fost una minunată pentru voluntarii şi participanţii la Tabăra „Aripi de înger” din Săvineşti. Începutul zilei a fost marcat de o întâlnire de lucru cu coordonatorii de voluntari, în care copiii au realizat mici lucrări artistice pentru expoziţia de la finalul seriei de tabără.
A urmat apoi o introducere în tainele desenului, coordonată de artistul plastic Crin Oglage. La finalul cursului de iniţiere în desen, cele mai reuşite lucrări au fost premiate, toţi copiii primind câte o jucărie de pluş . După masa de prânz, toţi au participat la a treia întâlnire a cursului de cateheză susţinut de părintele Mihai Meraru, preot al parohiei Dragomireşti. De această dată, părintele le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa cinstirii Sfintei Cruci şi a sfintelor moas te. Pe finalul zilei, voluntarii şi copiii participanţi au repetat Imnul Taberei şi Imnul prieteniei şi s-au pregătit sârguincios pentru spectacolul pe care îl vor susţine la sfârşitul celei de-a doua serii a Taberei de creaţie „Aripi de înger”. Ultima activitate a zilei a inclus jocuri distractive şi educative, care i-au implicat pe toţi participanţii.
În prima parte a zilei de vineri, 3 iulie 2015, voluntarii şi copiii şi-au definitivat lucrările pentru expoziţia de la finalul seriei taberei, au repetat principalele momente artistice ale spectacolului de final şi au cântat cu zâmbetul pe buze Imnul Taberei şi Imnul Prieteniei. După masa de prânz, a urmat un moment dedicat jocurilor outdoor şi activităţilor recreative în parcul din centrul comunei Săvineşti. Fiecare copil a avut posibilitatea sa participe la jocuri distractive şi educative (Jocul încrederii, Dragonul, Păianjenul etc.), dar şi să se bucure de leagănele, toboganele şi aparatele de fitness din parc.
Sâmbătă , 4 iulie, a avut loc festivitatea de încheiere a celei de-a II-a serii a Taberei de creaţie ”Aripi de înger”, la Centrul de Servicii Sociale ”Samariteanul Milostiv” din Săvineşti. La finalul evenimentului, participanţii au primit diplome de participare, precum şi revista parohială ”Hai cu noi” – Supliment de vacanţăa numărul 2.
Alexandra Gîrbea și Mihai Parfeni