Tot întru această zi pomenim şi pe Sfântul Mucenic Nicandru – 15 martie

Sfântul Nicandru a trăit în ţara Egiptului, pe timpul împărăţiei lui Diocleţian (284-305), fiind bărbat plăcut lui Dumnezeu şi cu meşteşugul doctor. Acesta îi era lucrul lui, adică să cerceteze totdeauna pe sfinţii mucenici munciţi pentru Hristos în legături, ca să le tămăduiască rănile lor şi să le dea hrana cea de nevoie, iar trupurile sfinţilor le îngropa. Odată, văzând trupurile mucenicilor după ucidere, aruncate în câmp spre mâncarea câinilor, fiarelor şi a păsărilor, nu îndrăznea să se apropie de dânşii ziua, ca nu cumva să fie prins; pentru că se temea de cumplitele munci, fiind om neputincios, până ce n-a fost pentru aceea chemat şi întărit de Dumnezeu.
Deci, sosind noaptea, s-a dus singur la trupurile sfinţilor şi, luând unul câte unul pe umeri, le punea la un loc ascuns şi, învelindu-le în pânze curate, le îngropa în pământ. Deci, văzându-l un oarecare închinător de idoli, s-a dus şi l-a pârât la boier. Atunci sfântul Nicandru a fost prins şi muncit mult timp, fără să se lepede de Hristos. Căci de care munci mai întâi se temea, pe acelea cu bărbăţie şi cu bucurie le răbda pentru Domnul său, întărindu-se de sus şi mai mult dorea a fi muncit.
După aceea muncitorul, văzându-l neclintit în credinţa sa ca pe un stâlp nemişcat şi munte neclintit, a poruncit ca de viu să-l jupoaie de piele şi să-i taie capul; şi aşa sfântul mucenic dezbrăcându-se de omul cel vechi, pământesc, s-a îmbrăcat în cel nou, ceresc. Iar după tăierea capului său, s-a împreunat cu Capul cel mai cinstit, cu Hristos, Domnul său, ca un mădular cinstit şi cu Acela, după pătimirea sa cea vremelnică, împreună împărăţeşte veşnic, cu cetele sfinţilor mucenici, slăvind pe Sfânta Treime.

Vieţile Sfinţilor, martie