Trecere spre petrecere

Facem prea mult efort, pierdem prea mult timp, cheltuim prea multă energie, încercăm să ascundem cine suntem, când, de fapt, la temelia oricărei acțiuni, la baza oricărei atitudini se află dorința de a iubi și de a fi iubit.
Uneori înțelegem prea târziu trecerea spre petrecere. Ne risipim aproape întreaga viață pentru a învăța de fapt cele mai simple lucruri; că orice mână întinsă ascunde o rană care se vrea vindecată, că înlăuntrul oricărei tristeți stă teama că nu va fi suficient timp, teama că nu se vor găsi îndeajuns de potrivite cuvinte.
Cădem uneori în capcana întinsă de marele târg al lumii, în stare de trecere, unde totul este de vânzare, unde luptele pe orgolii și distincții diverse, fac deliciul asistenței ce se hrănește doar cu pâine și circ.
Doar în starea de petrecere sau celebrare, descoperim că nimeni nu are ce ai tu de oferit, unicitatea și starea ta de bine. Stare, ca un mod profund de recunoștință față de darul vieții și față de tot ce te înconjoară.
Petrecerea sau celebrarea devenind respirația ființei ce descoperă binecuvântările lui Dumnezeu.
De câte ori ne epuizăm în bătălii care cel mai adesea nu contează.
Lupte incomode în care și noi ne-am propus să rearanjăm lumea, o lume de care noi nu suntem vrednici, de care noi nu știm să ne împărtășim. O lume în care chemarea noastră este să transformăm trecerea clipelor în celebrare sau petrecere. De câte ori nu am reacționat, de câte ori nu ne-am opus, de câte ori am uitat să trăim.
Toți știm de plânsul care se transformă în râs. Sau de zâmbetul care se transformă brusc în lacrimă a tristeții, de trecerea care poate să ajungă petrecere spre bucurie sau spre îngropăciune (când îi petrecem pe cei dragi la mormânt).
Ne trezim învăluiți între treceri și petreceri ca într-un fel de haină unică, care cuprinde în ea emoții inexplicabile, sentimente și senzații atât de diverse și totuși care adunate într-un loc, ne introduc în starea de a fi.
Și în ciuda tuturor eforturilor noastre de a fi fericiți și nu triști, de a fi calmi și nu neliniștiți, de a fi lucizi și nu dezorientați, de a fi înțelegători și nu furioși, în ciuda tuturor felurilor în care ne înveșmântăm reacțiile în viață alergăm de la o trecere spre o petrecere, simțind în noi starea de a fi vii.
Prea multe straturi de protecție ne împiedică să simțim lumea așa cum suntem chemați să o descoperim, prea multe învelișuri de singurătate și teamă caută să ne stingă bucuria vieții, a vieții sărbătorite.
Provocările zilnice cu experiențele lor unice ne trezesc uneori, ne îndeamnă spre celebrare. Să nu ne mai acoperim, să ne ascundem cine suntem pentru a înfrunta lumea, ci să ne descoperim unul către celălalt pentru a ne împărtăși din emoții și bucurii.
Să te privești în ochi cu cel de lângă tine, să-ți dai mâna și să simți unicitatea și delicatețea celuilalt, iată starea de petrecere sau de bucurie a vieții, stare în care vezi în cel de lângă tine chipul chipului lui Hristos.

26 Ianuarie 2017                                                                   Pr. Petru Munteanu