Timpul trece, dar lasă urme!
Cu mai bine de jumătate de secol, paralel cu râul Bistriţa, curgea un mic pârâiaş denumit „Pârâul lui Grigore” sau „Gârla morii” ce îşi avea izvorul în aval de Biserica „Sf. Înviere”. Constituia limita dintre albia majoră a râului Bistriţa şi prima terasă de 2-4 metri până la arinii lui Zaharia şi venea apoi în contact direct cu baza terasei de 12-14 metri până la Roznov.
Prin construirea Staţiei de epurare biologică a apelor uzate de pe platforma chimică Săvineşti, cursul apei a fost întrerupt, rămânând mici sectoare de ape curgătoare, acestea fiind alimentate de izvoarele de la baza terasei.
Activitatea umană a distrus cel mai frumos ecosistem al pârâului. Ne aducem aminte cu plăcere de locurile de scăldat, dar mai ales de ştioalnă (apă adâncă 2-3 metri) sau de iazul de la Sandu. Pe o lungime de 20-30 metri, la umbra unor sălcii uriaşe şi în apropierea unor izvoare limpezi şi cu apă rece, copiii satului se adunau să se bălăcească. Ne amuzam când cei trei orbi ai satului (oameni maturi) ieşeau din apă cu peşti mari în gură, în mâini şi în sân. Găseau peşti pipăind în scorburile rădăcinilor de salcie, stând sub apă 1-2 minute. Cei trei fraţi, Costache, Neculai şi Mitică Roman, erau şi muzicanţii instrumentişti ai satului (clarinet, trompetă, corn, bariton şi tobă) care cântau la nunţi, cumetrii, baluri şi la sărbătorile de Anul Nou.
Cum în Săvineşti se cultivau şi plante textile, cânepa era adusă la murat în apa pârâului care avea o viteză mică de înaintare, iar snopii erau fixaţi cu tăruşi şi acoperiţi cu lespezi de piatră. Copiii prindeau uşor moinele, cârele (peşti mici- chitici).
Turmele şi cirezile de vite păşteau în lunca Bistriţei şi se adăpau în apa pârâului.
Lângă iazul de la Sandu şi cele 3 izvoare de sub uriaşa salcie plecată, există un tăpşan verde, îngrijit de localnici. Acolo s-a ridicat o frumoasă troiţă închinată tuturor Sfinţilor.
Cu binecuvântarea preotului Petru Munteanu, la rugămintea familiei Sandu I. Ionel (născut pe 20 iulie 1933-decedat 2008), Veronica (născută 1932) şi a fiilor Mihai, Maria, Gheorghe şi Mihaela, s-a hotărât construirea Sfintei Troiţe. Doamna Veronica ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi că împreună cu fostul soţ au hotărât să zidească pe vecie acest loc de rugăciuni, în special pentru liniştea lor sufletească după pierderea primului copil în aceste locuri. Se numea Sandu I. Ion Dănuţ, absolvent al Politehnicii din Iaşi, Facultatea de construcţii hidrotehnice. După puţini ani de activitate ca inginer s-a îmbolnăvit, a fost pensionat. Născut la 7 decembrie 1952, a trecut la cele veşnice pe 28 iulie 1995. După sfinţirea locului în 2005 s-a trecut la construcţie. Zidăria a fost efectuată de Costache Măriuţa, acoperişul de către Vasile Negru, gresia şi faianţa montate de Gheorghiţă Iliescu, pictura realizată de doamna Diaconu, iluminatul de către Lupoi Nicu şi ginerele său Florin Iacob, iar pe deasupra turlei este o frumoasă cruce de inox, donată de Costică Dumitrache. Au mai contribuit şi Maria Dumitrache, Costică şi Mărioara Andronache, Lupoi Nicu şi soţia sa. Troiţa este îngrijită zilnic de Veronica, fiii săi, Ileana Sandu, Maria Dumitrache şi doamna Lupoi.
Troiţa a fost sfinţită de către părintele Petru Munteanu în anul 2007, iar hramul Sf. Troiţe este în Duminica Tuturor Sfinţilor. Prăznuirea se face anual prin contribuţia ctitorilor care se bucură de numărul mare de credincioşi care le sunt alături.
Iată cum, o familie cu credinţă în Dumnezeu, înconjurată de un grup de oameni iubitori de Biserică şi de cele sfinte, a reuşit prin efort financiar, material, muncă fizică dar în primul rând cu ajutorul Domnului, să facă posibil ca în acel loc de lângă Iaz să existe astăzi un loc de rugăciune, de regăsire a liniştii sufleteşti, simbol al credinţei noastre ortodoxe strămoşeşti.
Îi mulţumim lui Dumnezeu şi tuturor sfinţilor pentru ajutorul dat! Amin!
Prof. Vasile Sandu şi Bianca Savin
