Multe ne povestesc bunicii noştrii…
Bunicii ne spun că în urmă cu cinci-şapte decenii erau în Săvineşti familii care aveau mulţi copii (cinci, zece, paisprezece, optsprezece copii), în cadrul cărora simţeai o iubire, o unire – atât între soţi, între fraţi, cât şi între părinţi şi copii – rar întâlnită. Casa lor parcă era mai plină de viaţă, mereu forfotă şi gălăgie, copiii fiind învăţaţi de mici cu munca şi chiar cu unele lipsuri, dar în acelaşi timp fiind mai simpli, mai curaţi. Mamele ştiau să-şi crească urmaşii, să-i educe în credinţa Creştin Ortodoxă, să-i pregătească pentru viaţă, fiind apreciate de consăteni.
„Într-o familie mare se pricinuiesc copiilor mai multe prilejuri ca ei să se dezvolte normal, atâta timp cât părinţii le dau o educaţie bună. Căci un copil îl ajută pe celălalt, fiica cea mai mare o ajută pe mama, al doilea copil poartă de grijă de cel mai mic, etc. Există sentimentul de dăruire şi trăiesc într-o atmosferă de jertfire de sine şi dragoste. Cel mic îl şi iubeşte, dar îl şi respectă pe cel mare. Într-o familie cu mulţi copii acestea toate se cultivă în chip firesc.”(Cuviosul Paisie Aghioritul, ”Viața de familie”)
O astfel de familie era şi cea a lui Ion şi a Anicăi Dumitrache. Au crescut şapte copii (Anuţa, Costică, Aurica, Ionel, Vasile, Ghiţă, Mioara), i-au ajutat să crească frumos, să se aşeze la casele lor şi să le urmeze exemplul.
Unul dintre nepoţi, Ioan (Jan), fiul lui Ionel şi Maria Dumitrache, a lucrat o perioadă în Italia. Venind în concediu în vara anului 2000, s-a întâlnit cu moşul Costache Vasâlca, cântăreţul din strana bisericii noasre, care l-a sfătuit să construiască o Sfântă Troiţă aşa cum a făcut şi el, cu un an înainte. Chiar în dimineaţa zilei cănd am scris aceste rânduri, Dumnezeu a hotărât să îl cheme la El pe Moşul Costache, să cânte împreună cu îngerii… Mulţi îşi vor aminti de sfaturile bune primite de la el! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Împreună cu soţia sa, Ana (Lăcrămioara) şi părinţii Ionel şi Maria Dumitrache, Jan a sfinţit locul pe care va fi constuită viitoarea troiţă în primăvara anului 2001. Au ajutat la construcţie doi săvineşteni, Gheorghe Iliescu şi Gheorghe Dumitrache. Crucea de cireş a fost adusă de la Târgu Neamţ şi pictorul Dan Adăscăliţei a pictat icoana Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Sfinţirea Troiţei a avut loc în anul 2001 şi a fost oficiată de către părintele Petru Munteanu.
Hramul Sfintei Troiţe are loc pe 9 septembrie, când se sărbătoresc Sf. Ioachim şi Ana. Sunt pomeniţi atunci, cu recunoştinţă, străbunicii lor Ion şi Ecaterina Muraru care au dat zestre pământul de sub Troiţă bunicii Anica Dumitrache.
,,Copii, ascultaţi în Domnul pe părinţii voştri, căci aceasta este drept”; ,,Cinsteşte pe tatăl tă şi pe mama ta; Care este întâia poruncă în fagăduinţă; Ca să-ţi fie bine şi vei trăi ani mulţi pe pământ”. (Epistola către Efeseni, 5 ,6)
Bianca Savin şi prof. Vasile Sandu