Fiind în anotimpul de vară, majoritatea familiilor pleacă în concediu la mare, copiii merg în tabere etc.
De exmplu, la noi, în tabără în fiecare miercuri sau joi se organizează excursii atât la Târgu Neamţ, cât si la muzeele din Piatra Neamţ. Copiii trebuie să se îmbrace în primul rând corespunzător vremii, având în vedere că este vară, trebuie să poarte tot timpul cu ei o sticlă cu apă, să rămână tot timpul alături de grup, să nu se îndepărteze. Să anunţe de fiecare dată supervizorul, dacă doresc ceva sau vor să meargă undeva. În timpul drumului, copilaşii trebuie să rămână pe scaune pentru a evita anumite accidente.
Lecţia de conştientizare şi de educaţie preventivă din cadrul Taberei „Aripi de Înger” a fost susţinută de doamna Alexandra Lobodă, subcomisar în cadrul Compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii – I.P.J. Neamţ, la data de 20 iulie 2017.
Dragi copilaşi, nu aveţi voie să vă jucaţi pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini.
Pentru o călătorie în siguranţă, trebuie să respectaţi un minimum de recomandări precum: nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp; nu purtaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de valoare.
În concluzie, pentru a avea o vacanţă sigură şi liniştită, respectaţi recomandările spuse anterior.
Romila Petronela, Voluntar




