Emoţiile dau culoare vieţii noastre. Dacă încercăm să ne imaginăm pentru o clipă o lume lipsită de emoții, am vedea că bucuria ar lipsi complet din ea. Nimeni nu ar fi vreodată fericit şi nu ar da dovadă de bunătate faţă de semenii săi. Iubirea ar fi inexistentă, la fel ca şi celelalte emoţii pozitive.

La începutul lunii noiembrie 2022, în comuna Săvinești, s-a deschis Centrul de zi pentru persoane vârstnice Samariteanul Milostiv. Activitățile din cadrul centrului sunt derulate de furnizorul de servicii sociale Parohia „Sf. Voievozi” și are ca beneficiari persoanele trecute de vârsta de 65 de ani.
Scopul serviciului social „Centru de zi pentru persoane vârstnice” este de prevenire şi/sau limitare a unor situaţii de dificultate şi vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială, promovând participarea persoanelor vârstnice la viaţa socială şi cultivarea relaţiilor interumane.
Cum „…veșnicia s-a născut la sat”… (Lucian Blaga), acolo s-a născut însăși esența acestui popor român, de acolo avem tradițiile, obiceiurile străvechi, credința neclintită și iubirea infinită. Acolo, timpul trece greu, încet, nimeni nu se grăbește, viața se scurge lin, profitând din plin de fiecare clipă. Oamenii sunt altfel: mai prietenoși, mai buni la suflet. Ei judecă altfel lucrurile, respectând obiceiuri străvechi și tradiții, dar punând pe primul loc omul.
Așa sunt și membrii centrului de zi din Săvinești, oameni care își iubesc locurile natale, indiferent de vitregia vremurilor, păstrează tradițiile și de la care mereu auzi câte o vorbă bună. Dar tristețea lor este că nu prea mai au cui să le transmită, tinerii sunt plecați spre o viață mai bună, tot pentru a-și ajuta părinții rămași acasă.
Pentru că sunt dornici să împărtășească din experiențele lor de viață, să se „răsfețe” cu serviciile oferite de centrul de zi, „bunicii săvineșteni” au răspuns pozitiv la invitația noastră, să fie alături de echipa centrului, pentru câteva ore pe zi.

Astfel, în după-amiaza zilei de 29 noiembrie 2022, s-a conturat o nouă activitate recreativă, s-a format un cor al centrului, care îmbină muzica cu croșetatul sau împletitul, dar și cu depănarea amintirilor, în principal cele legate de Școala Veche.
Printre doamnele care au poposit astăzi la centru se numără și doamna învățătoare Maria Robu, căreia generații peste generații au trecut prin mâinile ei.
„Eu stabileam cu părinții de la început, le solicitam să îmi spună de la început cum sunt copii lor, ca să știu cum să-i aranjez în clasă, dacă vede bine, ca să știu dacă îl pun mai în față sau în spate. Și bineînțeles că îmi spuneau fiecare. Le spuneam părinților să nu se supere dacă-i dojeneam uneori pe copii, pentru că doar din cauza obrăzniciei lor le făceam observații.”, își amintește doamna Roibu, și care-i menționează și în prezent pe cei cărora le-a pus abecedarul în brațe.

Printre amintirile împărtășite se auzeau glasurile doamnelor care au făcut repeții pentru ziua Sf. Andrei, dar și pentru ziua de 1 Decembrie – Ziua națională a României.
„Am pregătit câteva cântece pentru zilele ce urmează, iar de săptămâna viitoare începem repetițiile de colinde. Vin sărbătorile, mergem cu colinda!”, a exclamat doamna Dorina Negoi.
„Este nemaipomenit, la noi în Săvinești se întâmplă așa ceva. Centrul acesta e bine venit pentru noi, pensionarii. Mă bucur că vă gândiți și la noi. Vin sărbătorile, mergem cu colinda”, a opiniat doamna Popa Maria.
Centrul de zi oferă și programe de recuperare/reabilitare funcțională – activități de kinetoterapie de grup sau individual, în funcție de recomandările medicale, precum și servicii de tip frizerie și consiliere psihologică. Porțile centrului sunt deschise pentru persoanele care doresc să se înscrie, care au peste 65 de ani și domiciliul în comuna Săvinești.
Săvineștenii știu cum să se bucure de tot ce oferă natura, de timpul rămas, de compania oamenilor. Trăiesc fără să se întristeze, se bucură și de ploaie, și de zăpadă, și de soare, și de vânt. Toate capriciile naturii pentru ei sunt binecuvântări, sunt dar de la Dumnezeu.
„Veșnicia s-a născut la sat…”, deoarece satul e inima și sufletul poporului român.
Brîndușa Dediu