Viaţa cuviosului Partenie, episcopul Lampsacului – 7 februarie

Sfântul Partenie — nume ce însemnează feciorie — s-a născut în cetatea Melitopol. Pe tatăl său îl chema Christofor şi era diacon.
Cu toate că n-a învăţat carte de mic, dar ascultând cele citite de tatăl său şi de alţii, a ajuns a cunoaşte multe din dumnezeieştile învăţături, căpătând duh ales ca şi un cărturar.
Îndeletnicindu-se cu pescuitul, multe milostenii făcea celor săraci, cu peştele ce prindea.
Când a ajuns de optsprezece ani, învrednicit fiind de mila Domnului, a început a face minuni, gonind duhurile rele din suflete, cu ajutorul numelui lui Iisus Christos.
Mergând vestea despre aceasta, prea sfinţitul episcop Filip al Melitopoliei l-a chemat la sine şi încredinţându-se că sunt adevărate cele ce se spunea de el, a poruncit să i se dea învăţătură de carte.
După aceea, l-a sfinţit prezviter, dându-i slujbă bisericească, aşa că mai vârtos Partenie a fost întărit a face minuni, tămăduind bolile.
Astfel, într-o zi, l-a întâmpinat în drum un om căruia un taur îi scosese un ochi. Sfântul Partenie luând din mâna omului ochiul scos, i l-a aşezat la loc, şi cerând prin rugăciune îndurarea lui Christos, i l-a făcut sănătos, ca mai înainte.
Altădată, a venit la el o femeie care avea o suferinţă veche care nu se putea tămădui cu nimic. El, chemând asupra ei revărsarea sfântului Duh şi făcându-i în frunte
semnul sfântei cruci, a tămăduit-o de orice suferinţă.
Aflând de aceasta, arhiepiscopul Ahile al Cizicului l-a chemat şi l-a înălţat la scaunul de episcop din cetatea Lampsacului.
Mergând acolo, Partenie a aflat mai toată cetatea cuprinsă de păgânească închinare la idoli, şi s-a mâhnit. Dar degrabă, a luat grea hotărâre ca prin toate putinţele să dezbare pe oameni de-o asemenea rătăcire şi să-i aducă la credinţa lui Christos.
Cu mare putere a hotărât ca în locul capiştelor idoleşti, să înalţe o prea frumoasă biserică creştinească.
Întru aceasta, a mers la marele Constantin, împăratul cel plin de râvnă întru Iisus, primind de la el împuternicire să dărâme acele lăcaşuri de închinare păgânească, iar pentru zidirea bisericii celei noi, împăratul i-a dat şi aur mult.
Şi aşa a făcut. În locul capiştelor idoleşti, Partenie a înălţat o prea frumoasă biserică în mijlocul cetăţii.
Într-o zi a venit la dânsul un om, spunându-i că de multă vreme este chinuit de un duh necurat şi că să-l milostivească cu tămăduirea.
Sfântul, cunoscând pe diavolul ce sta sălăşluit în acel om, i-a poruncit, zicându-i:
— Ieşi din acest om! Duhul cel rău i-a răspuns:
— Văd că m-ai cunoscut, dar rogu-te, spune-mi, unde mă voi duce dacă tu mă goneşti din locaşul în care stau de atâta vreme?
Partenie i-a zis:
— Îţi dau eu loc unde să mergi. Diavolul i-a răspuns:
— Grăieşti aşa, numai ca să mă scoţi de aici.
— Nu, — vei vedea.
— Unde mă voi duce? Partenie i-a grăit atunci:
— Iată: eu sunt acel loc, vino şi sălăşluieşte în mine. Diavolul s-a spăimântat şi s-a văitat:
— Cum voi putea eu să intru în casa lui Dumnezeu? Şi pe dată a ieşit din acel om şi s-a risipit în locurile pustii.
Iar omul a rămas sănătos, prin darul lui Iisus Christos, căruia îi aducea laude.
Aflând în una din capiştele dărâmate o piatră bună de altar, Partenie a poruncit să fie ridicată de acolo şi dusă la biserica pe care încă o zidea ca să fie aşezată ca piatră de altar.
Diavolul, mâniindu-se pentru aceasta, a pus duh de sminteală în boii care erau înjugaţi la carul în care se afla piatra, făcându-i să sară şi să alerge. Atunci carul s-a aflat răsturnat, şi cărăuşul zis Evtihian a fost zdrobit şi omorât.
Aflând Partenie despre aceasta, a strigat:
—Nu vei putea tu, diavole, să te împotriveşti lucrării lui Dumnezeu!
A luat cu sine câţiva oameni drept-credincioşi şi a mers la locul unde s-a petrecut această întâmplare.
Aflând pe cel mort, a îngenuncheat şi s-a rugat aşa:
— Tu, Doamne, cel atotputernic, ştii de ce potrivnicul a adus moartea asupra robului Tău; dar Tu, prea-bunule Părinte, la care sunt toate puterile, sfărâmă scornirea întunecatului vrăjmaş — şi dă iarăşi duh de viaţă celui ce aici stă neînsufleţit, — ca să se arate slava Ta!
Atunci, porunca lui Dumnezeu fiind, s-a întors din nou duhul în trupul celui mort şi, de îndată, el s-a ridicat viu şi nevătămat în toate mădularele sale, şi a dus mai departe carul cu piatra, până la uşa bisericii.
Toţi cei care au văzut o asemenea minune au dus laudă Domnului Christos.
Tămăduirile, minunile sfântului Partenie
Şi aşa, de pretutindeni erau aduşi la el bolnavi care pătimeau de duhuri necurate, iar el îi tămăduia prin puterea lui Dumnezeu.
Între aceşti bolnavi, se afla şi Dafna, fiica lui Dionisie, Agalmatia din cetatea Smirnei şi Zoila — toate având în ele duhuri rele, care le tulburau cu putere. Şi Partenie le-a tămăduit prin rugăciuni.
A mai venit la el un tânăr Nicon, fiu de preot care era muncit greu de-un duh necurat — şi l-a tămăduit şi pe el — ca şi pe femeia Alexandra din cetatea Arisva. Pe un ostaş slăbănogit, Axan, l-a făcut sănătos, spălându-l cu apă şi înălţând rugăciuni lui Dumnezeu.
Tot asemenea pe Alan, cel ce fiind cuprins de-un duh ucigător, s-a spânzurat cu o funie în biserică, l-a înviat din morţi, gonind pe diavol.
Aşa a tămăduit şi pe Acvia — aşa şi pe Evharia, soţia judecătorului Agapit; iar pe tânărul Maxim, din cetatea Viza, l-a sculat din moarte, pe când părinţii lui îl duceau cu lacrimi, la îngropare.
Şi multe alte tămăduiri şi minuni.
Într-o zi, diavolul se sălăşlui în casa în care se lucrau pânzele împărăteşti de porfiră, supărând şi tulburând pe lucrători şi stricându-le lucrul făcut de mâinile lor. Şi ei din pricina aceasta, erau foarte mâhniţi, gândindu-se şi la pedeapsa ce-avea să le dea împăratul.
Aflând de acestea Partenie, a venit acolo şi, în faţa tuturor, a certat cu glas mare pe diavol, poruncindu-i să iasă din casa aceea. Şi diavolul nu s-a mai putut împotrivi unei credinţe aşa de mari şi a ieşit, nemaiîntorcându-se.
Pe urmă, diavolul s-a legat de pescari. Şi anume: îi făcea să vadă în mreje peşte mult, iar când le trăgeau afară, ele erau goale. Osteneala lor era în deşert. S-au adunat atunci toţi pescarii din împrejurimi şi sfătuindu-se s-au dus la sfântul Partenie, cerându-i să se roage pentru ei. Căzând în post şi în rugăciuni pline de lacrimi, Partenie a purces pe toate limanurile apelor unde pescuiau acei oameni şi, cu glas certător, a gonit pe diavol. Pe urmă a pus pe pescari să arunce mrejele, şi atât de încărcate s-au aflat a fi, că nici nu le mai puteau scoate. I-au mulţumit sfântului, plecând voioşi în treaba lor.
Pe un şchiop, Calist, l-a făcut să umble bine.
Pe Lezvie, cel bubos din cap până în picioare, l-a curăţat, ungându-l cu untdelemn sfinţit.
Odată, sfântul Partenie, ducându-se în Tracia pentru trebuinţele bisericii, a mers la Ipatian, arhiepiscopul Iracliei, aflat în grea suferinţă, ca să-l vadă. În noaptea de după aceea, Dumnezeu a descoperit prea plăcutului său Partenie că arhiepiscopul Ipatian este astfel pedepsit din pricina iubirii sale de argint şi că averile săracilor le ţinea la el. A doua zi, Partenie venind din nou la Ipatian i-a zis: — Stăpâne, tu te pedepseşti pentru o neputinţă sufletească. Scutură-te de ea şi vei fi iar sănătos! Ipatian i-a răspuns:
— Ştiu că-s păcătos, şi de aceea îţi cer să te rogi pentru mine, ca să mă curăţ de fărădelegile mele.
Partenie i-a zis:
— Greşeala ta este către Dumnezeu. Întoarce-i Lui cele ce sunt ale săracilor – şi vei fi sănătos cu trupul şi cu sufletul. Arhiepiscopul, venindu-şi în sine, a strigat:
— Am greşit Dumnezeului meu, care este drept.
A chemat atunci pe economul său şi i-a poruncit să-i aducă tot argintul adunat din averile luate de la săraci, şi l-a rugat pe Partenie să le împartă la săraci. Dar sfântul i-a zis:
— Împarte-le singur — aşa se cade… Bolnavul a poruncit să-i vină trăsura şi să-l ducă la
Biserică.
Şi-a mers dimpreună cu Partenie. A adunat toată sărăcimea şi a miluit-o cu banii aceia.
Şi după cum Dumnezeu a primit dinarul văduvei, lacrimile desfrânatei şi suspinarea vameşului, tot aşa a primit şi pocăinţa arhiereului, dându-i iarăşi sănătatea deplină.
Şi încă alte minuni şi tămăduiri a făcut Partenie. Aşa, într-o zi, a venit la el arhidiaconul bisericii din Iracleia şi i-a zis: se usucă holdele de neploaie — vino acolo prea cinstite părinte, să te rogi lui Dumnezeu să trimită, ploile sale asupra pământului însetat şi astfel sa ne scape de foame.
Partenie, cu mare duh de bunăvoire s-a dus la ţarine, şi văzându-le, a lăcrimat – pe urmă şi-a plecat genunchii şi s-a rugat cu putere.
Dumnezeu, Cel ce face voia celor ce se tem de el, a acoperit de îndată cerul cu nori şi a pogorât ploaie îmbelşugată peste pământul uscat, îndestulându-l.
Pe urmă, rămânând cu arhidiaconul în acel sat, s-au rugat laolaltă toată noaptea. Dimineaţa i-a spus:
— Ni s-a arătat în vedenie astfel: curând arhiepiscopul locului acestuia va fi chemat la Domnul, iar în locul lui vei fi arhiepiscop al cetăţii Iracleei. Drept aceea, să ai grijă de săraci şi să-i miluieşti.
După aceea, a plecat din cetate, binecuvântând oamenii şi ţarinele.
Oprindu-se la arhiepiscop, i-a zis cu mare dulceaţă sufletească:
— O, stăpâne, curând Domnul Christos te va chema la El, iar în locu-ţi, orânduit va fi arhidiaconul tău.
Ipatian, arhiepiscopul, s-a închinat şi a zis:
— Fie voia Domnului!
Sărutându-se cu sărutare sfântă, s-au despărţit. Şi, pe urmă, trei zile plutind pe ape, a ajuns în cetatea Lampsacului.
Arhiepiscopul Ipatian mergând să vadă holdele, cele ce se uscaseră de mare arşiţă, le-a găsit cu rod îmbelşugat — şi aflând că Partenie fusese acela care, prin bună rugăciune, căpătase această învrednicire de la Christos, a poruncit să se umple o corabie mare cu grâu şi cu alte roduri şi, urcându-se şi el în ea, a purces spre Lampsac, să i-o ducă drept mulţumire sfântului Partenie.
Sfântul a primit cu mare dragoste pe Ipatian, dar rodurile s-a rugat lui să le dea săracilor, ceea ce Ipatian a făcut, aducând mulţumiri în multe case de nevoiaşi.
Iar după ce s-a întors în Eracleia, peste puţin s-a dus la Domnul, aşa precum îl vestise Partenie, şi în locui lui s-a urcat în scaun arhidiaconul, căruia-i zicea ca şi lui, Ipatian.
Strălucind asemenea cu îngerii, prin viaţă plăcută lui Dumnezeu, sfântul Partenie, cel făcător de minuni, a fost chemat după aceea la Domnul, sălăşluindu-se acolo în pace, după faptele bune ce săvârşise în viaţă.
Când s-a aflat de această plecare, s-a adunat din cetăţile şi din ţinuturile dimprejur mulţime mare de episcopi şi de popor, ca să-i facă slăvită îngropare, cu psalmi şi cântări duhovniceşti. I-au pus cinstitul trup în biserica zidită de dânsul, întru cuvenită hodină.
De la mormântul lui, după aceea, multe tămăduiri se dădeau neputincioşilor: cei leproşi se curăţau, cei cuprinşi de diavol se dezlegau, cei bolnavi se tămăduiau. Aşa că, şi după mutarea lui de pe pământ, sfântul Partenie şi-a purtat tămăduirile asupra celor bolnavi şi necăjiţi.
Iar acum, tămăduieşte sufletele şi trupurile noastre cu rugăciunile sale şi prin darul Domnului nostru Iisus Christos, căruia i se cuvine laudă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I