Viaţa Sfântului Amfilohie, Episcopul Iconiei (23 noiembrie)

Sfântul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr şi îşi petrecea viaţa pustniceşte. El, fugind de gîlcevile şi tulburările lumeşti, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osârdie şi nevoindu-se într-o peşteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie şi i-a zis: „Amfilohie, să mergi în cetate şi să paşti oile cele dumnezeieşti!” Dar el n-a vrut.
A doua noapte i s-a arătat iarăşi îngerul Domnului şi i-a zis: „Amfilohie, mergi în cetate şi paşte oile pe care ţi le încredinţează Dumnezeu!” Iar el nici atunci n-a ascultat pe înger, căci i se părea a fi înşelăciune ceea ce i se arăta şi zicea în sine: „Ştie şi satana a se închipui cîteodată în îngerul luminii!” Iar a treia noapte, venind îngerul către dânsul, l-a strigat: „Amfilohie, scoală din patul tău!” Iar el, degrabă sculându- se, s-a înfricoşat şi a zis: „Dacă eşti îngerul lui Dumnezeu să stăm amândoi la rugăciune!” Şi plecându-şi Amfilohie capul, a început a cânta: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin e cerul şi pământul de slava Lui! Şi cânta şi îngerul Domnului cu dânsul.
Apoi l-a luat îngerul de mâna dreaptă şi l-a dus într-o biserică care era acolo aproape şi ale cărei uşi s-au deschis singure. Intrând Amfilohie înăuntru, a văzut lumină mare şi mulţime de bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, care luîndu-l pe dânsul l-au dus către altar şi i-au dat în mână Sfânta Evanghelie, zicând: „Domnul este cu tine!” Iar unul dintre dânşii, care era mai cinstit şi mai luminat a zis cu mare glas: „Să ne rugăm toţi!” Apoi a început a zice: „Darul Sfântului Duh pune pe fratele nostru Amfilohie episcop al cetăţii Iconiei; să ne rugăm cu toţii pentru dânsul ca să vie asupra lui Darul lui Dumnezeu!”
După rugăciune, dându-i lui pace, s-au făcut nevăzuţi. Iar Amfilohie stătea minunându-se de acea preaslăvită vedenie şi de hirotonisirea sa ca episcop. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu încredințându-se voii Lui celei sfinte şi, începând a se lumina de ziuă, a ieşit din biserică, mergând către peştera sa. Atunci l-au întâmpinat pe cale şapte episcopi care se adunaseră de prin cetăţile dimprejurul Iconiei, ca să facă alegerea episcopului cetăţii. Acelora le era poruncit de la Dumnezeu să caute pe monahul Amfilohie.
Deci ieşind, căutau pe acest fericit părinte, şi întâmpinându-l pe cale, îl întrebară: „Tu eşti Amfilohie? Spune nouă adevărat, pentru că toată minciuna este de la cel viclean!” Iar el a răspuns cu smerenie: „Eu sunt Amfilohie păcătosul!” Iar ei, luîndu-l cu cinste, l-au dus la biserică, vrând ca să-l hirotonească. El a început a zice către dânşii: „De vreme ce astfel a binevoit Dumnezeu ca eu nevrednicul şi păcătosul să fiu arătat vouă spre orânduiala episcopiei, apoi nu se cuvine mai mult a tăinui lucrurile cele minunate ale Lui, ci desăvârşit sîntem datori a le propovădui şi a preamări pe Dumnezeu pentru toate”.
Astfel, a început sfântul a le spune cum în acea noapte a fost hirotonisit de îngeri. Iar episcopii, auzind aceasta, s-au mirat foarte şi proslăveau pe Dumnezeu pentru o astfel de hirotonisire minunată şi n-au îndrăznit să mai hirotonească a doua oară pe Sfântul Amfilohie. Ci cu frică plecându-se lui şi cu dragoste sărutându-l, l-au pus pe el în scaun, în vremea împărăţiei lui Valentinian şi Valens.
Deci, Sfântul Amfilohie a păscut turma lui Hristos ani îndelungaţi, căci a trăit până în vremea împăratului Teodosie cel Mare şi a fiilor lui. Şi fiind învăţător drept credincioşilor, se împotrivea eresului lui Arie. Pentru aceasta multe prigoniri şi necazuri a răbdat de la cei necredincioşi, fiind împreună nevoitor cu fericiţii părinţi împotriva eresului lui Evnomie, iar la al doilea Sinod iarăşi mult s-a nevoit asupra lui Macedonie, luptătorul contra Sfântului Duh şi asupra celor ce ţineau de eresul lui Arie.
Pentru o râvnă ca aceasta după buna credinţă şi pentru viaţa lui plină de fapte bune, pretutindeni era vestit şi iubit de Sfinţii Părinţi. Dar mai ales era iubit de Sfântul Vasile cel Mare şi de Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu, care totdeauna l-au avut prieten şi-i trimiteau scrisori.
Împărăţind atunci binecredinciosul Teodosie, a venit la dânsul Sfântul Amfilohie, rugându-l să poruncească şi să izgonească pe arieni de prin toate cetăţile. Iar împăratul n-a vrut să facă aceasta ca să nu răzvrătească poporul şi a trecut cu vederea cererea sfântului, iar el a plecat atunci trist. După cîteva zile iarăşi a venit la palat la împărat şi ca un preaînţelept a făcut un lucru vrednic de pomenit. S-a plecat împăratului care şedea pe scaun, dându-i cinstea cea cuviincioasă, şi i-a făcut urări pline de cuvinte frumoase.
Iar pe fiul său, Arcadie, care era de curând la împărăţie şi şedea aproape de tatăl său, l-a trecut cu vederea şi nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea. De acest lucru s-a mâniat foarte împăratul. Şi, neputând să rabde necinstea fiului său, a poruncit să-l scoată din palat cu ocară pe fericitul Amfilohie. Iar sfântul a zis către împăratul: „Vezi, împărate, cum nu rabzi tu ocara fiului tău şi te mânii asupra mea? Aşa şi Dumnezeu,
Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce şi urăşte pe cei ce-L hulesc pe El, şi se mânie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!”
Atunci, cunoscând împăratul pentru ce Sfântul Amfilohie n-a dat cinste fiului său, ca prin pilda aceea să arate cum că Fiului lui Dumnezeu I se cuvine cinste deopotrivă cu Tatăl, s-a minunat de lucrul lui plin de înţelepciune şi de cuvintele lui cele cu pricepere. Apoi, sculându-se de pe scaun, s-a plecat lui şi îşi cerea iertare. Şi îndată a trimis scrisoare prin toată împăraţia ca să fie izgoniţi cu sila arienii de prin toate cetăţile.
Astfel a curăţit Sfântul Amfilohie Biserica lui Hristos de eretici. Şi multe cuvinte alcătuind pentru dreapta credinţă şi scriind cărţi, a ajuns la adânci bătrâneţi şi s-a odihnit în Domnul cu pace.

Viețile Sfinților, noiembrie