1 mai, Armendinul (începătorul verii), Armendina, Armindeni; Maiul; Ziua Pelinului; Ziua Beţivilor, Sf. Prooroc Ieremia; Cuv. Eftimie; Cuv. Ignatiu; Cuv. Isidora; Cuv. Acachie

Începutul verii era serbat prin împodobirea porţilor cu crengi de verdeaţă, ca semn al triumfului renaşterii naturii. Însemn al fertilităţii, creanga (stâlpul) de armindeni era păstrat de cele mai multe ori până în momentul secerişului, lemnul acesta fiind folosit la arderea cuptorului în care este coaptă pâinea nouă. În prima zi a lui mai (Armin, Irmin den – ziua profetului Irimia) se realizau practici de propiţiere ce favorizau o mai bună acomodare cu noul anotimp: spălatul cu rouă, băutul vinului roşu, amestecat cu pelin ş.a.Vecinătatea unor sărbători a generat suprapuneri cu reprezentări ale mitologiei creştine: armindenul este semnul pe care jidovii l-au pus în faţa locuinţei în care se afla Iisus, pentru a o putea recunoaşte a doua zi, când veneau să-l prindă. A doua zi însă au constatat cu surprindere că în faţa fiecărei porţi se afla un semn identic. Frecvent însă se poate observa o contaminare cu Sf. Gheorghe, când există acelaşi obicei de împodobire a porţilor, al gospodăriilor, cu verdeaţă, precum şi cel al scăldatului ritual cu rouă (nu întâmplător în multe zone ale ţării sub acest nume este cunoscută chiar sărbătoarea Sf. Gheorghe). Probabil aceeaşi origine o avea şi obiceiul de a mânca, în această zi, miel fript (un sacrificiu asemănător era făcut şi de Sf. Gheorghe, o sărbătoare prin excelenţă pastorală). În acelaşi timp, petrecerea la iarbă verde, prilej cu care se intensificau practicile de propiţiere şi apotropaice începute mai devreme, la Mărţişor, atestă faptul că această lună ce începea astăzi era considerată una de tranziţie, în care se împlineau, se finalizau multe din actele declanşate anterior şi care vizau perioada de vară. Intrarea în noul anotimp, deosebit de importantă pentru agricultori, în special, era marcată nu numai prin acte de propiţiere ce aveau ca scop o bună stare a sănătăţii individului, o acumulare de putere pentru noul sezon agricol ce abia începea (consumarea de vin roşu pentru înnoirea sângelui sau pentru sănătatea ficatului, caş alb pentru purificare). Veselia ce se impunea din partea tuturor membrilor colectivităţii era îndreptată către elementele cu care plugarul avea de-a face în această perioadă. Ziua se serba pentru odihna pământului, pentru ca acesta să poată da rezultate bune în acest sezon şi, mai ales, pentru sănătatea vitelor. Cum animalele de bază în muncile agricole ale ţăranilor erau boii, nu este întâmplător faptul că sunt numeroase sărbătorile consacrate acestora (cf. Marcu Evanghelistul – Marcu boilor, şi el în preajma sărbătorii de Sf. Gheorghe!). În aceeaşi cheie specifică, sacralitatea ce pogora asupra acestor animale era adesea nefastă pentru oameni, fapt ce impunea cu stricteţe ca ele să nu fie nici măcar atinse în această zi. Nerespectarea sărbătorii atrăgea după sine îmbolnăvirea sau pierderea animalelor de muncă. Pentru că unul dintre elementele centrale ale riturilor din această zi era vinul (pelin), se poate considera că avem de-a face şi cu ecouri ale unei sărbători viticole, îndreptate mai ales către conservarea vinului vechi, care era astfel valorizat (sărbătoarea se ţine pentru ca vinul de anul trecut „să nu facă flori”) şi protejat prin intermediul plantei magice a anotimpului, pelinul.
Sf. Prooroc Ieremia. Sfântul prooroc Ieremia a fost din Anatot, cetatea Preoţilor, în partea lui Veniamin. El a fost ales şi sfinţit la proorocie din pântecele maicii sale. El a început a prooroci din vârstă copilărească. Domnul poruncea lui Ieremia, proorocul Său, să vestească poporului mânia lui Dumnezeu, care venea asupra lor, şi să-i sfătuiască spre pocăinţă (Vieţile sfinţilor, IX, p. 1,5).
Cuv. Eftimie. Eftimie se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului şi în Constantinopol, la anul 1814, în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit (Mineiele, IX, p. 9).
Cuv. Ignatiu. Ignatie se trăgea din Zagora veche şi în Constantinopol, în acelaşi an, prin sugrumare s-a săvârşit (Mineiele, IX, p. 9).
Cuv. Isidora, cea „nebună pentru Hristos”. A trăit în mănăstirea Tabenesi din pustia Egiptului. Ca şi alţi „nebuni pentru Hristos”, Cuvioasa Isidora a luat în sens propriu cuvintele Sfântului Apostol Pavel, din Epistola I către Corinteni (3, 18): „Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept”. Este modalitatea de a dobândi smerenia, căci cel ce-şi asumă o astfel de vieţuire, fiind defăimat necontenit de către ceilalţi, cade mai greu în capcana ucigătoare a mândriei. Trăind într-o obşte de călugăriţe şi prefăcându-se ieşită din minţi, Isidora era, într-adevăr, ocărâtă şi necăjită de celelalte surori ale mănăstirii. Un bătrân îmbunătăţit, care a vizitat oarecând mănăstirea, descoperă virtutea fecioarei, care, noaptea, când celelalte călugăriţe mergeau la culcare, renunţa la tertipurile sale şi stătea, prelung şi cu umilinţă, la rugăciune, neştiută de nimeni. Acel părinte îi arată şi stareţei adevărata faţă a celei „ieşite din minţi”, mergând în taină, noaptea, şi privind-o făcându-şi pravila de rugăciune. A doua zi, după ce au aflat adevărul, toate surorile au alergat să ceară binecuvântarea „nebunei”. Aceea însă, fugind de laude şi de cinstirea atât de păgubitoare pentru călugări, părăsise în taină mănăstirea (Dicţionarul, p. 166).
Sf. Prooroc Ieremia
Cuv. Acachie. Acachie se trăgea din Tesalonic şi în Constantinopol în 1814 prin sabie s-a săvârşit (Mineiele, IX, p. 9).
Tradiţii: Oamenii serbează venirea primăverii (Speranţia, VI, f. 164 v). ♦ Se începe vara (Speranţia, VII, f. 241 v.). ♦ Jidovii, voind să prindă pe Iisus Hristos, au pus ca semn înaintea locuinţei lui o ramură verde. Dimineaţa, mergând spre casa ynde au lăsat semnul, mare le-a fost mirarea văzând la toate casele un semn identic, încat n-au putut găsi casa în care locuia. Pentru păstrarea acelei amintiri s-ar pune armindenul (Marian, 1994, II, p. 315). ♦ Se serbează pentru odihna pământului (Speranţia, VIII, f. 321 v). ♦ Armendenul e sărbătoarea boilor. Nu se pune mâna pe coarnele boilor, nu se înjugă. Acolo unde i-ai lăsat în ajun, acolo-i dai pace (Fochi, p. 21)• ♦ Se ţine pentru ca viile să dea rod mult şi bun (Speranţia, VII, f. 106). ♦ e tovărăşesc mai mulţi, iau cu ei mâncări (fripturi de miel, pasăre), băuturi, ca vin (pelin), lăutari, se duc pe la pădure şi pe la verdeaţă, petrec bine, făcând Armindenul sau Maiul, ca să fie veseli şi sănătoşi peste an (Speranţia, VII, f. 141 v). Petrec pe iarbă verde cu miel fript şi vin bun până se cherchelesc bine; când se întorc spre casă, aruncă cu farfurii prin copaci (Speranţia, VIII, f. 285 v). ♦ Femeile şi fetele în această zi cinstesc împreună, cumpărând vin pe banii de argint de la gât şi pe care i-au atârnat la 1 mart pentru a fi frumoase. Acele ce nu ar cumpăra vin ca să beie de Armindeni pe banii atârnaţi la gât (mărţişor) se zice că vor fi urâte tot anul (Speranţia, VII, f. 331). ♦ Sf. Irimia aduce rodul şi belşugul. Cine serbează îl are protector şi îi aduce belşug, asemeni îi ţine casa îndestulată şi plină de bunătăţi (Speranţia, VII, f. 329). ♦ Sf. Ieremia se plimbă cu coşul plin cu piatră prin holdele celor ce lucrează în această zi (Speranţia V, f. 331 v).
Obiceiuri: Băutul Mărţişorului – petrecere câmpenească în ziua de Arminden, ocazionată de scoaterea mărţişorului agăţat în piept sau legat la mână în ziua Dochiei (1 martie). La ospăţul desfăşurat la pădure, în vii sau livezi, şi la care participă rude şi prieteni, tineri şi bătrâni, se mănâncă miel fript şi se bea vin pelin pentru înnoirea sângelui şi sănătatea oamenilor (Ghinoiu, 1997, p. 19).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Sătenii petrec în acea zi pe iarbă verde, pentru ca tot anul să petreacă în veselie (Speranţia, VIII, f. 361 v). ♦ Armindenul se ţine ca să se facă bucatele (Speranţia, I, f. 239). ♦ Se pune la poartă câte o creangă verde de fag, stejar, salcie etc, care se numeşte armindeni. Această ramură se lasă în faţa casei până când cade singur sau până se macină grâul nou; când se face prima dată pâine din acest grâu, care serveşte apoi în casă de noroc, atunci creanga se taie şi aprinde cuptorul cu ea (Marian, 1994, II, p. 315). ♦ Armindenul se ţine pentru a intra cu sănătate în vară (Speranţia, VI, f. 211). ♦ La prima mai să te preîmbli în aer curat în faptul zilei (revărsatul zorilor), spre a deveni vioi, iute şi puternic peste tot anul (Mangiuca, 1882, p. 19). ♦ În această zi, dis-de-dimineaţă, până a nu răsări soarele, e bine să te speli pe mâini şi pe faţă cu roua ce cade peste noapte pe flori şi ierburi (Marian, 1994, II, p. 318). ♦ In timpul zilei se bea pelin roşu la iarbă verde (Marian, 1994, II, p. 318). În ziua de Arminden să bei vin roşu, că se înnoieşte, se subţiază sângele (Candrea, 1999, p. 306). Zic că prind sânge, de au până la anul (Speranţia, VII, f. 276). Tot aşa să faci în toată luna lui mai, că se înnoieşte şi maiul (Gorovei, 1995, p. 13). ♦ Pelinul recoltat în această zi era un leac apreciat pentru tratarea malariei, durerilor de stomac, a umflăturilor, a bolilor de ochi (Ghinoiu, 1999, p. 95). ♦ Cine mănâncă caş dulce şi vin alb petrece bine tot anul (Speranţia, VII, f. 85 v). ♦ De la prima mai până la capătul acestei luni să bei dimineaţa pe inima goală un pahar de apă şi să mănânci unt cu pâne (Mangiuca, 1882, p. 19).
Apărător de rele şi durere: Armindenul se ţine de femei, ca să nu piară laptele de la vaci (Speranţia, I, f. 332). ♦ Se serbează prin nelucrare în casă şi la câmp, pentru grindină (Marian, 1994, II, p. 315). Se ţine trei zile (Speranţia, VIII, f. 73 v). ♦ Se ţine pentru a fi feriţi de boală, de friguri (Speranţia, VII, f. 41 v, VIII, f. 177). Cine nu sărbătoreşte se îmbolnăveşte şi zace un an (Speranţia, VIII, f. 151 v). ♦ Se ţine de bărbaţi, ca să nu se taie boii la plug (Speranţia, VIII, f. 154 v). ♦ Nu e bine a se înjuga vitele, nici a se atinge de coarne măcar. Se ţine pentru sănătatea vitelor trăgătoare. ♦ La cine n-a ţinut, au murit vitele în jug, iar la alţii s-au umflat la gât (Speranţia, VI, f. 158) ♦ Nu se ară, să nu moară boii (Fochi, p. 21). ♦ E periculos pentru vitele albe (Sperantia, VIII, f. 94). ♦ Se ţine contra viermilor la vite şi a omizilor (Speranţia, VI, 228) ♦ O ţin pentru şerpi (Speranţia, I, f. 281 v). ♦ Se ţine pentru ca vinul din anul trecut să nu facă flori (Speranţia, VII, f. 161 v). ♦ Femeile nu frământă pâine, că mucezeşte (Speranţia, V, f. 311 v). ♦ Oamenii nu muncesc, spunând ei că nici rândunelele nu-şi lipesc cuibul în acea zi (Speranţia, VII, f. 35). Cine lucrează in această zi li s-a pus foc la casă de către rândunică (Speranţia, VII, f. 114). ♦ Se spală dimineaţă cu rouă, ca să nu se îmbolnăvească de friguri (Speranţia, VI, f. 190) ♦ Se poartă pelin la brâu, în sân; se pune pelin în cofele de apă (Speranţia, VII, f. 352 v, VIII, f. 132). ♦ Se bea vin pelin pe iarbă verde, spre a nu fi mâncaţi de purici pe timpul verii (Speranţia, VIII, f. 63 v).
Despre muncile câmpului: Fasolea semănată în această zi este mult mai roditoare. E bine a se pune pepeni, castraveţi, pentru că în cursul anului nu vor fi mâncaţi de viermi (Marian, 1994, II, p. 318). ♦ Armindenul se ţine pentru ca să se facă păpuşoi (Speranţia, VII, f. 197 v). Armindenul era considerat început de vară şi limită calendaristică până când se mai putea semăna porumbul (Ghinoiu, 1999, p. 9b). Dacă nu se seamănă până la Arminden, poţi să bagi mestecăul mămăligii în foc (Muşlea-Bârlea, p. 374).
Magie: Femeile caută buruieni pentru leacuri (Speranţia, VII, f. 176 v).
Despre vreme: Dacă în ziua de Armindeni e ploaie, va mai ploua încă patruzeci de zile (Gherman-4, p. 123).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român