11 iunie. Vârtolomei; Sf. Vartolomei; Vartolomeul grâului Sf. Apostol Vartolomeu şi Varnava

Ziua Sfântului Vartolomeu ne plasează deja la mijlocul verii, moment în care firea se întoarce către iarnă. Aşa cum o arată şi rădăcina numelui sfântului, învârtirea, întoarcerea este cuvăntul-cheie al întregii zile. Cerul se întoarce spre sud (ziua se învârteşte spre noapte) şi întreaga fire repetă, în plan restrâns, această mişcare cu sensul minus: se pot stârni vârtejuri de vânt (acţiune asupra precipitaţiilor, care sunt mai totdeauna malefice), vârtejuri ale cursurilor de apă, care îi atrag în mijlocul loc pe toţi oamenii necugetaţi, care continuă să lucreze în această zi. Cu un termen generic, ea este cunoscută ca singura sărbătoare a grâului. Fiind şi o zi în care poate fi încă influenţată soarta recoltelor – abia acum începe să se coacă grâul în spic, acum se învârtoşează (se dezvoltă) bobul grâului – acţionează numeroase interdicţii. De aceea, nu este întâmplător faptul că pe pământ oamenii încercau să evite mişcările „învârtejite” (torsul, de exemplu), pentru a nu produce la rândul lor învârtiri, suciri nedorite (porumbul celor ce lucrează în această zi se suceşte în bătaia vântului; oamenii pot suferi vertijuri-ameţeli), întoarceri, reveniri („să nu se mai întoarcă boalele unde au mai fost”); în sens pozitiv, „învârtirile” rituale puteau fi utilizate în magia întoarcerilor (trimiterea înapoi a vrăjilor).
Sf. Apostol Vartolomeu şi Varnava. Dintru aceştia sfântul Vartolomeiu a fost unul din cei doisprezece ucenici, carele propovăduind evanghelia la indieni, a fost răstignit de cei necredincioşi la Arvanupoli şi îşi primi sfârşitul cu cinste; şi băgându-1 într-o raclă de plumb, fu aruncat în mare, iar din voia lui Dumnezeu aducându-se până în Sicilia, la ostrovul Lipariei, a fost îngropat acolo, multe minuni izvorând din sfântul şi cinstitul său mormânt.
Iară sfântul Varnava, fiind unul din cei şaptezeci, călător împreună cu Pavel, fiind hirotonit. Şi se tâlcuieşte numele acestuia fiul mângâierii. Acesta întâi a propovăduit evanghelia lui Hristos la Ierusalim şi în Roma, şi în Alexandria şi, mergând la Chipru, a fost ucis cu pietre şi băgat în foc de elini şi iudei (Mineie/e, X, p. 110).
Tradiţii: Este miezul verii. Dă ziua înapoi (Mangiuca, 1882, p. 20). ♦ Se întoarce soarele spre toamnă (Speranţia, VII, f. 197 v). ♦ La Vartolomei se întoarce cerul spre sud, adică scade ziua, dă înapoi, iar noaptea dă înainte, şi dacă cineva lucrează în această ţ zi, dă înapoi în tot cursul anului în lucrările sale, căci este învârtirea zilei spre noapte. In această zi, dacă priveşte cineva spre răsăritul zorilor, în timpul revărsatului zorilor, de pe un munte înalt, vede cloşca cu pui (Speranţia, III, f. 98). ♦ Acest sfânt a numărat stelele pe cer (Speranţia, VII, f. 312 v). ♦ La Vartolomei arde piatra-n foc (Speranţia, V,f. 99). ♦ Vartolomei şi Tretunu cad prin mai şi iunie. Sunt sărbători diavoleşti. Le ţin oamenii şi femeile de frica duhurilor rele, care umblă prin văzduh, de pornesc norii cu trăsnete şi vijelii, de le rup pomii (Speranţia, I, f. 169). ♦ Vartolomeu umblă cu nourii şi cu halele din ei. Cine-1 sărbătoreşte şi îl cinsteşte îi sunt sămănăturile şi roadele ferite de vijelii şi grindini, iar la din contră, nu (Speranţia, I, f. 243). ♦ Un om, lucrând în această zi, pe când se afla la câmp, cu un car cu boi, a venit un vânt mare cu vârtej şi a fost urcat r în văzduh împreună cu carul cu boii şi nu ştie ce s-a făcut, că nu s-a mai dat de urma lui până astăzi (Speranţia, V, f. 23). ♦ La Vartolomei se învârtoşează bobul grâului (Speranţia, V, f. 366 v). 4-Nu se lucrează nici în câmp, nici acasă, pentru că grâul are şi el o sărbătoare, şi atunci încă să lucri? (Muşlea-Bârlea, p. 376). ♦ Un om a venit în ziua de Vartolomei cu căruţa cu boi de a lucrat. A lucrat bietul om numai până la prânz, când a pornit acasă. Când era în mijlocul Argeşului, a venit un vârtej mare şi i-a dat de trei ori căruţa peste cap în gârlă, pentru că a lucrat în ziua de Vartolomei, tatăl vârtejurilor (Speranţia, III, f. 155 v). ♦ începe să înflorească teiul (Speranţia, I, f. 26 v).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Se ţine pentru ca cerealele să nu rămână seci în timpul formării lor (Speranţia, I, f. 89 v). ♦ în această zi răsare găinuşa (var. luceafărul de ziuă) pe cer. Ciobanii păzesc să o vadă, când răsare, căci cred că le va merge bine la oi, li se vor îngrăşa şi înmulţi. Cucuruzul, cum o vede, creşte ca smuls din pământ, iar grâul începe a se învârtoşa (Muşlea-Bârlea, p. 376). ♦ Cine nu munceşte în această zi crede că va trăi tot în pagubă (Speranţia, VII, f. 312 v).
Apărător de rele şi durere: Vartolomei se ţine pentru ceasuri rele (Speranţia, V, f. 362 v). ♦ De Vartolomei se lucrează numai până la prânz (Speranţia, III, f. 227). ♦ Nu se toarce (Speranţia, VIII, f. 144 v). ♦ Dacă femeile lucrează, paserile mănâncă seminţele (Speranţia, VIII, f. 269). ♦ Porumbul celor care lucrează în această zi se suceşte în bătaia vântului (Speranţia, III, f. 166 v). ♦ Nu munceşte nici un om în această zi, că le bate grindina semănăturile (Speranţia, I, f. 11 v). ♦ E rău de potoape (Speranţia, I, i. 86). ♦ Se ţine cu credinţa de a nu da ciuma în găini. Se duce grâu la biserică şi, după ce îl sfinţeşte preotul, îl dau la găini (Speranţia, V, f. 14). ♦ Se ţine pentru a nu căpia sau a nu muri oile (Speranţia, VI, ff. 181, 242). ♦ E bine pentru boii trăgători, ca să nu se îmbolnăvească (Speranţia, II, f. 269). ♦ E rău să nu se mai întoarcă boalele unde au mai fost (Speranţia, I, f. 78 v). ♦ Vartolomeu se ţine pentru a fi feriţi de ameţeli. Oamenii bătrâni spun că acei care n-au ţinut aceste sărbători au căpătat dureri de cap şi ameţeli (Speranţia, I, f. 361 v). ♦ Pentru cine lucrează se zice că înnebunesc (Speranţia, II, f. 107). ♦ Se ţine sărbătoare pentru gândaci (Speranţia, IV, f. 153). ♦ Se prăznuieşte pentru ca vitele să nu-şi piardă cumpătul în timp de vifor şi oamenii să nu se zăpăcească în cazuri de nenorociri după somn (Speranţia, VI, f. 236 v).
Despre muncile câmpului: De la Vartolomei începând se numără zilele până atunci când răsare mai întâi cloţa (pleiadele) pe cer, căci ziua răsăririi ei se crede bună de semănat grânele toamna (Mangiuca, 1882, p. 20). ♦ Până la ziua lui se seamănă meiul (Speranţia, D, f. 62). ♦ Se seamănă numai hrişcă, spre a se face bună (Speranţia, VIII, f. 56).
Magie: în această zi se învârteşte frunza de tei şi se face întoarcerea făpturilor (Candrea, 1928, p. 121).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român