12 mai, Sf. Gherman; Ghermanul; Harmanul viermilor Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Epifanie, arhiepiscopul Ciprului; Sf. Gherman, patriarhul Constantinopolului

Divinitate complexă, care nu trebuie confundată cu cea întâlnită în calendarul mobil, răspunzătoare de debitul pluviometric, Gherman este un patron al animalelor şi al insectelor, putând influenţa de asemenea buna dezvoltare a semănăturilor şi belşugul holdelor. Intrarea în sezonul ploilor distructive localizează în această zi un patron al grindinei. La slavii de sud, dar şi în unele locuri de la noi, reprezentarea Caloianului purta adesea numele de Gherman, ca o trimitere directă la personajul care apărea ca distribuitor al precipitaţiilor.
.Semnalăm ca motiv interesant „uitarea” datei sărbătorii, dispărută pentru oamenii comuni, prin care se explică pierderile mari pe care ţăranii le înregistrează astfel. Tabuul existent în aceasta zi, ce viza probabil dăunătorii, s-a extins şi asupra sărbătorii (nesiguranţa localizării ei era accentuată şi de prezenţa, în calendarul mobil, a unui Gherman al viermilor, variabil). Pe de altă parte, ca şi în alte cazuri, când se impuneau interdicţii de a pomeni de sărbătoarea respectivă (Trisfetitele, Circovii de vară ş.a.), avem de-a face cu un ecou al unor posibile mutaţii intervenite şi din cauza trecerii la noul stil, care a atras nemulţumirea bătrânilor, deoarece astfel s-a distrus conexiunea necesară între fundamentul teoretic (existenţa patronului în calendar) şi actul ritual concret.
Sf. Mc. Ioan Valahul. Un strop de răcoare duhovnicească este Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul. El se cheamă „nou”, pentru că a pătimit după 1453, când Constantinopolul a căzut sub turci, şi de asemenea se numeşte „Valahul”, pentru că era de neam din Valahia, adică din Ţara Românească (Proloagele, IX, p. 40).
S-a născut în Ţara Românească în secolul al XVII-lea, într-o familie nobilă. în urma unei revolte a voievodului valah Mihnea al III-lea (1658-1659) împotriva stăpânirii otomane, turcii au venit în ţară cu o armată puternică, într-o campanie de pedepsire a domnitorului răzvrătit. Au fost luaţi atunci mulţi ostatici, printre care era şi tânărul Ioan. Dus la Constantinopol, a fost silit să se lepede de credinţa lui şi să treacă la mahomedanism. Refuzând cu bărbăţie să-şi vândă sufletul, a fost spânzurat în ziua de 12 mai 1662, trupul fiindu-i tăiat în bucăţi şi aruncat în apele Bosforului (Dicţionarul, pp. 149-150).
Sf. Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului. Epifanie era de neam fenician. El se apropia de Dumnezeu cu mare osârdie şi când sta şi asculta cuvioasele Scripturi, episcopul a luat seama, pe când şedea pre scaun, că faţa lui Epifanie era prea mărită şi o cunună pusă pre capul lui. Când s-a făcut monah, Epifanie era de numai şaisprezece ani (Vieţile sfinţilor, IX, p. 589). Întors în Palestina, a întemeiat o mănăstire în satul natal, făcându-se cunoscut pentru nevoinţele sale ascetice şi pentru harurile de care se învrednicise. A fost hirotonit preot, iar apoi, în anul 367, a fost ales mitropolit al cetăţii Salamina din Cipru. A fost socotit sfânt şi făcător de minuni chiar din timpul vieţii (Dicţionarul, pp. 85, 86).
Sf. Gherman, Patriarhul Constantinopolului. Fericitul Ghermano, fiind în rânduiala clericească, vieţuia ca un înger al lui Dumnezeu, depărtându-se de toată poftirea pământească şi de toate deşertăciunile lumeşti. El îşi avea mintea ridicată spre Dumnezeu şi totdeauna purta lauda Domnului în gură. S-a ales mai întâi episcop al Cizicului, şi mai apoi a luat scaunul patriarhiei Constantinopoluîui, pe vremea împărăţiei lui Artemie, care s-a numit Anastasie al doilea (Vieţile sfinţilor, IX, p. 698).
Tradiţii: Despre această sărbătoare spun bătrânii că nu se ştie când cade şi din care cauză vin viermii şi rod zarzavaturile. Din această cauză fac supărări mari şi se necăjesc, că de ce nu se ştie ziua aceasta, pentru a o ţine şi astfel să scape de viermi (Speranţia, III, f. 220 v). ♦ Ghermanul de asemenea sărbătoresc, având credinţa că în anotimpurile primăverii, verii şi toamnei vin insecte asupra semănăturilor (Speranţia, I, f. 4 v). ♦ Ghermanul e considerat conducătorul furtunilor şi al norilor de grindină (Speranţia, II, f. 40 v). ♦ Odată, în acea zi, un popă a lucrat la câmp cu oamenii şi seara a bătut piatra aşa de mare, că a omorât vite şi păsări de ale Cerului. Atunci tot satul a aruncat vina pe preot, căci, dacă nu lucra el, n-ar fi bătut grindina aşa de cumplit (Speranţia, I, f. 263 v). ♦ Zice că, trecând Vartolomei (var. Dumnezeu) peste o grămadă de fasole, a făcut toată fasolea praf, afară de o păstaie care rămăsese neatinsă, în dosul unui harac. Văzând aceasta Vartolomei şi nemaiavând putere, a strigat: „îndărăt, Ghermane, că a mai rămas o teacă în dosul unui harac!” Ghermanul s-a întors şi a jumulit şi haracii din pământ (Speranţia, I, f. 397 v; V, f. 24 v).
Apărător de rele şi durere: Ţinut ca să nu mănânce viermii legumele, să nu facă vitele viermi (Muşlea-Bârlea, p. 375). ♦ În ziua de Gherman, o femeie goală, dezbrăcată, dă ocol semănăturilor noaptea, ca viermii să nu strice acolo (Speranţia, f, t. 274). ♦ Se ţine de femeile care au oi şi vaci şi fac brânză. Ele nu cos, nu se spală şi nu se piaptănă, pentru a nu face brânza viermi. În această zi ciobanii caută brânza şi o spală (Speranţia, IV, f. 97). ♦ Dacă vor lucra, vitele lor, la cea mai mică zgârietură vor tace viermi (Speranţia, VII, f. 252 v). ♦ Se serbează pentru a nu avea pagubă în jeşterea gândacilor de mătase (Speranţia, I, f. 233 v). ♦ Ţinut pentru grindină i uş ea-Barlea, p. 375). ♦ E rău de lupi, că ghermănesc vitele, şi de uli, că ghermănesc găinile (Speranţia, I, f. 274).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român