Panteliile – surorile lui Sf. Ilie – reprezintă punctul culminant al sărbătorilor de vară: şapte zile înainte şi şapte zile după Sf. Ilie, în care acţionau severe interdicţii de lucru, în vederea asigurării unei bune stări a recoltelor.
Soborul Sf. Arhanghel Gavriil. Pre bine vestitorul mântuirii noastre, pre marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtător de bucurie la Prea Curata Fecioară Măria, pre arhanghelul Gavriil să-l lăudăm cu cântări. Această prăznuire este al doilea rând de prăznuire, căci întâiul sobor al acestuia se prăznuieşte a doua zi după Buna Vestire a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, adică la 26 martie. Acum iarăşi, cu acelaşi sobor al lui, se înnoieşte în sfânta Biserică şi iarăşi se pomenesc arătările lui cele minunate, care s-au făcut prin dumnezeiasca poruncă (Vieţile sfinţilor, XI, p. 731).
Cuv. Ştefan Savaitul. Cuviosul Ştefan s-a făcut monah din tânăra lui vârstă şi cu faptele lui cele bune a strălucit ca o rază între adunările monahiceşti, păzindu-şi curăţia trupului său şi prin dorirea cea mare urmând vieţii purtătorului de Dumnezeu Sava, ca ucenic al lui (Vieţile sfinţilor, XI, p. 737).
Sf. Arhanghel Gavriil
Apărător de rele şi durere: Panteliile pârjolesc, ard recoltele în luna lui Cuptor, surori cu Sântilie. Forţa lor distrugătoare putea fi diminuată prin diferite interdicţii de muncă, instituite cu şapte zile înainte şi şapte zile după ziua de celebrare a Sf. Ilie (Ghinoiu, 1999, p. 137).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român




