14 septembrie, Ziua Crucii, Crucea Mare, Ziua Şarpelui, Cârstovul viilor, Înălţarea sfintei Cruci

Situată la polul opus al Alexiilor (17 martie), Ziua Crucii reprezintă momentul când pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele, şerpii, plantele care au fost lăsate la lumină de cu primăvară. În plan simbolic, Ziua Crucii atrage după sine numeroase interdicţii ce vizează consumarea alimentelor marcate cu semnul crucii (usturoi, nucă, peşte etc.). În calendarul viticol, acum se declanşează culesul viilor. De asemenea, este ultima ocazie în care se mai pot obţine remedii de leac necesare practicilor magice.

Înălţarea Sfintei Cruci. Văzând Constantin că cu Maxentie era mare putere diavolească, a început a se ruga unui Dumnezeu care stăpâneşte Cerul şi pământul, pre care şi neamul creştinesc îl cinsteşte, ca să-i dăruiască lui chip de biruinţă asupra muncitorului. Drept aceea, cu osârdie rugându-se el, i s-a arătat întru amiază-zi chipul crucei Domnului, închipuit cu stele, strălucind mai mult decât soarele, şi deasupra scris pe dânsul: „Cu aceasta să biruieşti!” (…)
Constantin, puterea lui Hristos celui răstignit pre cruce cunoscând-o, pre cea vrednică de laudă mamă a sa Elena, ca pre o mare iubitoare de Dumnezeu, cu multă avere a trimis-o la Ierusalim spre căutarea cinstitei cruci. Şi era atunci în Ierusalim patriarh Macarie, care cu cuviincioasă cinste a întâmpinat-o pre împărăteasa (…). Când au găsit-o, alţii nu puteau să vadă şi să sărute sfânta cruce, întru acea vreme, din pricina mulţimei cei mari de lume, şi au dorit ca măcar de departe s-o vadă pe ea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, la un loc mai înalt stând, a făcut înălţarea, arătând cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: „Doamne miluieşte!” Şi de-atunci s-a început praznicul Înălţării cinstitei Cruci a Domnului (Vieţile sfinţilor, I, pp. 467-468, 471, 473-474).

Tradiţii: Crucea e arma cea mai puternică a Domnului Hristos şi a omului. Prin cruce s-a sfinţit, s-a blagoslovit pământul, când diavolul a dus pe Dumnezeu în cele patru părţi ale noului pământ, cu gând să-l arunce în apa cea fără sfârşit; prin cruce s-a sfinţit carul ce era al diavolului, luându-se acum din stăpânirea lui; prin crucea ferestrei (cerceveaua) s-a sfinţit casa, izgonindu-se diavolul dintr-însa; prin cruce se sfinţeşte în fiecare zi omul, făcându-şi semnul ei, şi tot crucea ajută la orice împrejurare, când Necuratul şi duhurile rele stau să-l primejduiască pe creştin (Pamfile, 1997, p. 172). ♦ Când pe om îl apucă o spaimă, scapă numaidecât dacă îşi aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost în anul acela Ziua Crucii (Pamfile, 1997, p. 172). ♦ Încheierea postului negru de la Cruce până la Cruce (Mangiuca, 1882, p. 27). ♦ Începutul toamnei nu e la Sf. Mărie, cum zic unii, ci de Ziua Crucii (Bernea, 1997, p. 179). ♦ Închiderea pământului: De la Ziua Crucii până la Alexii toate gângăniile, jigăniile stau ascunse ca într-o lacră prin borţi, văgăuni şi alte ascunzişuri. Merg toate păsările, se călătoresc de la noi şi vin tocmai primăvara. Şerpii, înainte de a intra în ascunziş, se adună la aluniş pentru a face piatră scumpă. Cine se va nimeri pe acolo e bine să ia o nuia de alun, să o agite către aluniş şi să zică de trei ori: „Şerpi, şerpişori,/ De rău făcători,/ Intră-n bortă, că iarna vine/ Şi-i rău pentru tine!” După rostirea acestor vorbe să se dea repede la o parte, căci şerpii, înşirându-se unul după altul, vor porni din aluniş. Omul trebuie să-i ucidă pe cel din frunte, pe cel din mijloc şi pe cel din coadă; să caute în guşa celui din urmă şi va găsi în ea piatra cea scumpă, tămăduitoare de multe boli. Şerpii care i-au muşcat pe oameni nu pot intra în pământ în această zi; pentru acest păcat, pământul nu-i primeşte. Ei sunt meniţi ca să-i omoare omul, pentru ca greşeala făptuită să se şteargă. După Ziua Crucii nimănui nu-i mai este îngăduit să ucidă şerpi. Ziua Crucii e ziua şarpelui: de aceea nu se taie lemne, ca să nu vină şarpele la casă (Pamfile, 1997, p. 174). ♦ De Ziua Crucii pământul se închide şi pentru plante: acum vorbesc toate florile, care-şi arată părerea lor de rău că se usucă. Acele plante care încă îşi mai păstrează viaţa se socotesc necurate sau a fi menite altor scopuri decât nevoilor şi desfătărilor omeneşti. Fragi, dacă se vor mai găsi după Ziua Crucii, nu trebuie să fie mâncaţi, ei fiind sorociţi morţilor (Pamfile, 1997, p. 174). ♦ De Ziua Crucii nu se mănâncă nimic ce are cruce: usturoi, nucă, perjă, peşte (că are cruce în cap), întocmai precum şi de Sf. Ioan nu se mănâncă nimică ce are cap (Niculiţă-Voronca, II, p. 189).

Obiceiuri: Moşii – aceste pomeniri constau din ulcele nouă, pline cu apă curată, miere sau mied, fiind împodobite pe la gură cu strămătură roşie, iar pe deasupra fiind acoperite cu un colăcel sau un covrig şi o lumină de ceară. Acestea se trimit mai ales la casele cu copii. Pe unde nu sunt copii se trimit cane, precum şi alte vase mai mari, de cari se ştie că sunt de nevoie în acea casă. Cei ce duc capătă de asemenea moşi (Pamfile, 1997, p. 173). ♦ Cârstovul viilor: e bine să se înceapă culesul viilor (Pamfile, 1997, p. 176). La Cârstovul viilor au obiceiul de a chema preotul pentru săvârşirea rugăciunii la locul unde vor aşeza butoaiele pentru vin. Ţăranii postesc o săptămână întreagă şi fac rugăciuni la vii şi pivniţe (Fochi, p. 265). La cules este obicei ca, după ce se calcă strugurii, când este să se toarne în butie cea dintâi vadră de vin, se adună toţi culegătorii şi dau chiot. Asemenea se face la toate buţile, când se începe a turna în ele. În timpul culesului, serile se face câte un foc mare de viţă uscată, împrejurul căruia joacă culegătorii, după ce au mâncat, şi lăutarii cântă (Ispirescu, ff. 55-56). La culesul viilor, nu este uitat strugurele lui Dumnezeu: nu se culeg strugurii de pe ultimul buştean al viei, aceştia fiind lăsaţi ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului (Chicet-5, p. 32).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Înălţarea Sf. Cruci se ţine, căci îţi vei găsi uşor leacul când te vei îmbolnăvi (Speranţia, III, f. 95 v). ♦ Care pom n-a rodit, să pui în Ziua Crucii curpeni de pepeni pe el, că la anul rodeşte (Niculiţă-Voronca, II, p. 190).
Apărător de rele şi durere: Dă boala peste oamenii care lucrează de Ziua Crucii (Speranţia, VI, f. 62). ♦ Cine posteşte postul Crucii, scapă de boli rele, de friguri etc. (Muşlea-Bârlea, p. 401). Dacă cineva zace de friguri şi-l apucă această sărbătoare, boala „se va închide” în trupul lui şi frigurile nu-l vor slăbi până la anul viitor (Pamfile,
1997, p. 174).

Magie: La Ziua Crucii se strâng buruieni: mintă creaţă, calapăr, busuioc, cipruş (lemnul Domnului), botângi, săscuţe, măierean, cimbru ş.a. şi se usucă pe la icoane. Cu acestea se fac apoi scalde la bolnavi (Pop Reteganul-2, f. 154). ♦ Dimineaţa, pe nemâncate, să culegi prune, căci sunt bune de descântat (Muşlea-Bârlea, p. 401). Perjele strânse în ziua de Ziua Crucii sunt bune de bubă rea (Gorovei, 1995, p. 30). ♦ Cine prinde în Ziua Crucii un şarpe, îl omoară şi-i pune în gură un sâmbure sau căţel de ai, îl bagă sub pragul uşii, şi aşa aiul încolţeşte acolo în gura şerpelui, apoi în ziua de Sf. Gheorghe aiul acela îl pui în pălărie, te sui în turnul bisericii, când vin oamenii de la biserică, şi ai darul de a vedea şi cunoaşte pe strigoi (Gorovei, 1995, p. 222).
Despre vreme: Dacă mai tună după Ziua Crucii, toamna va fi lungă (Pamfile, 1997, p. 173). ♦ Se crede că dacă se călătoresc cocoarele în vreo zi înainte de Ziua Crucii, în noaptea acelei zile va fi brumă (Gorovei, 1995, p. 261). ♦ Se crede că nu e bine a rupe călinele înainte de Ziua Crucii, căci la din contra vor fi curând geruri (Gorovei, 1995, p. 269).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român