Sf. Sfinţit Mc. Elefterie, Episcopul Iliricului.
Născându-se acest sfânt, a fost numit Elefterie, fiind crescut întru buna credinţă. Ajungând el în vârstă, l-au dat lui Dumnezeu, prin mâinile arhiepiscopului Romei, ca un dar. Acesta a văzut în tânăr mari fapte bune, fiind atât de înţelept şi de cuvântător, încât atrăgea către buna credinţă, cu învăţătura lui, pre oricare din cei ce se întâmplau a vorbi cu dânsul (Vieţile sfinţilor, IV, pp. 739-740).
Sf. Mc. Suzana. Sfânta muceniţă Suzana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de loc din Palestina. Tatăl ei era păgân şi mama evreică, însă sfânta a fugit de necredinţa celor doi, alergând la Hristos. S-a îmbrăcat în haine bărbăteşti, şi-a tuns părul şi a intrat într-o mănăstire de călugări, schimbându-şi numele în Ioan. Când s-a aflat că este femeie, a fost hirotonită diaconiţă şi a devenit stareţă (Mineiele, IV, p. 256).
Cuv. Pavel cel Nou. Cuviosul s-a făcut vestit la toţi; Sf. Sfinţit Mc. Elefterie încă şi îngerii s-au învrednicit să vadă pe cela ce petrecea viaţa întocmai cu a îngerilor; vorbea şi împreună cânta cu dânşii, când îi auzea lăudând pe Dumnezeu, dupre cum şi în ceruri îl preamăresc pre El (Vieţile sfinţilor, IV, p. 787).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Sf. Elefterie e făcător de minuni. Dă noroc la fetele mari (Speranţia, III, f. 77). ♦ Se serbează mai ales de femei şi mai ales de moaşe. Ele ţin la sfânt, că uşurează naşterea femeilor (Speranţia, VI, f. 283 v).
Apărător de rele şi durere: Sf. Elefterie se ţine de sărăcie (Speranţia, III, f. 64 v). ♦ Se ţine pentru boale, lovituri, tăieturi (Speranţia, III, f. 281; IV, f. 278 v). ♦ Se ţine pentru cutremure (Speranţia, V, f. 309 v).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român




