Zi ce are conotaţii în calendarul previziunilor meteorologice, constituie încă un element prin care poate fi măsurată puterea iernii.
Sf. Mc. Pamfil, Valentin. Cei doisprezece sfinţi mucenici s-au învrednicit nu numai de darul proorocesc şi apostolesc, dar şi de numărul celor care au pătimit pentru Hristos în Cesareea Palestinei. Ei au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocliţian, iar cel dintâi cu numărul şi cu rânduiala era sfântul Pamfil, presviterul acestei cetăţi. El era de neam din Virit, deprins din tinereţe cu înţelepciunea din afară, plin de duhovniceasca filosofie, deosebit prin viaţa îmbunătăţită şi slăvit prin mărturisirea Domnului Hristos. Al doilea a fost Valent, diaconul bisericii Eliei, bărbat cinstit cu înţelegerea, deşi era bătrân, totuşi ascuţit la minte, căci ştia pe de rost dumnezeiasca scriptură… (Vieţile sfinţilor, VI, pp. 529-530).
Cuv. Flavian. Acest cuvios, părintele nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa şi a petrecut acolo şaizeci de ani fără să vorbească cu cineva şi fără să vază pe cineva. Prin acestea s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul minunilor (Mineiele, VI, p. 168).
Despre vreme: Dacă ziua de 16 (Sf. Pamfilie) va fi cu soare, va urma încă iarnă în putere (CRP, 1944, p. 12).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român