20 decembrie – Ignatul, Ignatul porcilor, Inătoarea; Crăciunul ţiganilor, Înainteprăznuirea Naşterii Domnului; Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul

Poate una dintre cele mai mari sărbători de iarnă ale lunii decembrie, cu siguranţă este cea în care demonismul ritual este cel mai evident. Păstrarea ei, cu foarte multe detalii, până în ziua noastră (deşi deturnată către latura spectaculară sau gastronomică), ziua Ignatului constituie încă o dovadă a rezistenţei sărbătorilor păgâne în calendarul ţăranului român. Cu excepţia interdicţiilor de a lucra (care pot fi ridicate numai cu preţul înfăptuirii ritului sacrificial), ce pot fi întâlnite frecvent şi în cazul altor sărbători, o notă caracteristică a sărbătorii o constituie prezenţa patronului justiţiar, Ignat sau Inătoarea, care pedepseşte cu cruzime, fără drept de apel, pe cei ce nu respectă prescripţiile. Iniţial cerând jertfe umane, sacrificiul a fost înlocuit treptat cu cel animal (porcii sau găinile, de preferat negre, fiind vorba de un patron al porcilor şi al păsărilor), în unele cazuri fiind suficient chiar şi un simulacru („chiar dacă n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasăre, ori înţeapă creasta de la o găină neagră, ca să dea sângele, că aşa e bine: să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai aşa vei fi ferit de boli”). Sacrificiul ritual, instituit exemplar chiar de către sfânt, este susţinut atât de obiceiul „pomana porcului” (consumul ritual al tuturor părţilor componente ale jertfei), cât şi de credinţele care justifică ritualul prin perpetuarea speciei animalului de sacrificiu. O mare atenţie se dădea tăiatului ritual pentru obţinerea de remedii magice. Din unele tradiţii putem presupune că în această zi erau sacrificaţi doar porcii negri (în vederea obţinerii remediilor magice), în timp ce jertfa sacramentală se aducea mai târziu (în ajunul Crăciunului, după Crăciun ş.a.). Acum începe perioada sărbătorilor de iarnă, care impune interdicţii specifice ale torsului şi spălatului.

Înainteprăznuirea Naşterii Domnului. Să prăznuim mai înainte, popoarelor, sărbătoarea Naşterii lui Hristos; şi ridicându-ne mintea spre Betleem, să ne suim cu gândul şi să vedem cu ochii cei sufleteşti pe Fecioara, mergând să nască în peşteră pe Domnul tuturor şi Dumnezeul nostru; la măreţia minunilor Căruia privind Iosif, i s-a părut că vede om ca prunc înfăşat; dar din fapte a înţeles că este Dumnezeu adevărat, Cel ce dăruieşte sufletelor noastre mare milă (Mineiele, IV, pp. 334, 335).
Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul. Se povesteşte despre acest dumnezeiesc Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea când era încă prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia în acea vreme cu oamenii pre pământ şi învăţa pre popoare despre împărăţia lui Dumnezeu; atunci şi părinţii acestui prunc, stând acolo aproape în popor şi ascultând cuvintele cele dumnezeieşti care ieşeau din gura Mântuitorului, şi având cu dânşii pre acest fiu, Domnul s-a uitat la dânşii şi, chemând la sine pre pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc şi, cuprinzându-l, l-a luat pre mâini, zicând: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerului; şi cine va primi pe un copil ca acesta întru numele meu, pre mine mă priimeşte”. Pentru aceasta s-a numit sfântul Ignatie purtător de Dumnzeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu şi pentru aceasta că el purta pre Dumnezeu în inima şi în gura sa, fiind vas ales, asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor şi împăraţilor (Vieţile sfinţilor, IV, pp. 1033-1034).

Tradiţii: Sf. Ignat este sfânt care n-are cruce (Speranţia, VI, f. 190). 4 Sf. Ignat n-avusese copii până la adânci bătrâneţe. Atunci însă nevasta pornise grea, fără ca el să ştie. Fiind sărac lipit, n-avea nici porc de Crăciun. Într-una din zile se întâlneşte cu un străin care ducea în târg o turmă de mascuri. Sf. Ignat îl întrebă cu cât vinde unul. Străinul îi făgădui pe toţi, numai cu condiţia să-i dea aceea ce el nu va şti că are acasă. Era vorba de copilul din femeie, căci străinul era diavolul. Sfântul a primit bucuros, căci nu credea că acasă să aibă ceva despre care să n-aibă deloc cunoştinţă. Cu această învoire, ei se despărţiră. Nu trecu mult şi Dumnezeu veni acasă la Ignat şi îl certă pentru fapta ce făcuse. Când sfântul auzi că e vorba de copil, începu a se jeli cu toată durerea sufletului, iar Domnul, văzându-l, îl mângâie şi îi promise că-l va mântui. Seara veni diavolul să-şi ia plata. De la uşă începu să strige: „Măi Ignate!”, iar Dumnezeu îi răspunse: „Ce ţi-e, frate?” Diavolul: „Ce mi-e una?” Dumnezeu: „La lină fântână mulţi voinici s-adună.” Dracul: „Ce mi-e două?” Dumnezeu: „Omul cu doi ochi bine vede”. Dracul: „Ce mi-e trei?” Dumnezeu: „Trei e Troiţa deplină”. Dracul: „Ce mi-e patru?” Dumnezeu: „Carul cu patru roate bine merge”. Dracul: „Ce mi-e cinci?” Dumnezeu: „Mâna cu cinci degete bine prinde”. Dracul: „Ce mi-e şase?” Dumnezeu: „Fluierul cu şase găuri bine zice”. Dracul: „Ce mi-e şapte?” Dumnezeu: „Unde-s şapte fete-n casă e şezătoare deplină”. Dracul: „Ce mi-e opt?” Dumnezeu: „Plugul cu opt boi bine merge”. Dracul: „Ce mi-e nouă?” Dumnezeu: „Nouă purceluşi ai tăi să toc eu mâine la ei”. Dracul: „Ce mi-e zece?” Dumnezeu: „Crăpi, drace, că nu mai ai ce face!” Şi în acel moment diavolul a plesnit şi sfântul şi-a scăpat copilul (Speranţia, I, ff. 327-327 v). ♦ Sf. Ignat e vestitorul Naşterii. Se ţine pentru că Născătoarea de Dumnezeu a simţit prima oară sarcina (Speranţia, I, f. 213 v; VI, f. 259). ♦ Sf. Ignat a fost frate cu Moş Crăciun. Pentru credinţa lui în viitorul împărat al lumii, păgânii i-au tăiat mâinile de la încheieturi. Plângându-se către Prea-Curata, când ea născuse pe Iisus în iesle, aceasta i-a spus să-şi spele boantele în scalda copilului. Ascultând-o, i-au crescut mâinile la loc (Speranţia, I, f. 327). ♦ Sf. Ignat a venit la uşa unui bătrân şi i-a spus că după el vine şi moşu-său Crăciun cu barba albă, să taie tot omul câte un porc pentru copii. De aici şi obiceiul ca în această zi alt nimic să nu facă oamenii decât să-şi taie fiecare câte un porc de ziua Naşterii (Speranţia, I, f. 213 v). ♦ Ignatul îşi are rânduit să moară negreşit un om de ziua lui (Pamfile, 1997, p. 263). ♦ Ignat a vindecat porcii de boală grea. Sf. Ignat este acel sfânt care se arată porcilor şi le spune că au să moară; el ia sufletele porcilor (Speranţia, IV, f. 298; II, f. 299; I, f. 96 v). ♦ Sf. Ignat era şi făcător de minuni. El mânea seara din casă în casă la câte un gospodar. La fiecare casă lăsa ceva nou de ţinut minte. Într-o seară au mas ca de obicei la o casă de gospodar, pe care-l chema Ingrat. Sf. Ignat, după ce a stat de vorbă, aproape de culcare zise: „Dragă Ingrat, ce ai sub pat îngropat?” „N-am nimic, sfinte Ignat!” „Ia dă hârleţul şi-ţi arăt ce-ai îngropat!” Când au săpat, au dezgropat un porc mare, gras, ce nu era tăiat. Ingrat s-a speriat, iar Sf. Ignat l-a tăiat şi a zis: „Ia de fă bucate şi mai dă din el şi la alţii!” De atunci oamenii din aceste locuri ţin obicei să taie numaidecât un porc gras pentru Crăciun (Speranţia, VIII, f. 356 v). ♦ Ignat era un om care tăia porcii, îi aşeza pe căpăţâni şi pleca, lăsând pe om să-l pârlească şi să-l aşeze la locul lui. Pentru aceste servicii fiecare om îi dădea slănina porcului. Fiindu-i numai lui încredinţat acest serviciu, totdeauna oamenii se îngrămădeau cât mai mulţi, cerându-i care mai de care să meargă la el. Atunci un om, pierzând răbdarea, plecă iute acasă, prinse porcul, îl tăie şi-l aşeză pe căpăţâni spre a-l pârli. Tocmai atunci sosi şi Ignat; fiindcă găsi porcul tăiat, căuta să-şi dea avisul asupra acestei lucrări şi să găsească un motiv pentru ca să-şi poată lua slănina, şi zise: „Bine l-ai tăiat, bine l-ai aşezat, decât capul trebuia cârnit mai aşa”. Atunci omul îi zise: „Şi pentru asta să-ţi dau slănina? Mai bine caută-ţi de treabă, slănină de la mine nu mai vezi” (Speranţia, VII, f. 252 v). ♦ Acum are loc tăierea porcilor negri, de la care se opreşte sânge şi fiere, pentru vindecarea boalelor şi a frigurilor (Speranţia, II, f. 27 v). ♦ Prin multe părţi, se taie porcii în această zi. Chiar dacă n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasăre, ori înţeapă creasta de la o găină neagră, ca să dea sângele, că aşa e bine: să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boli. Prin unele părţi lucrul este îngăduit numai după ce femeia a văzut sânge de orice soi de vietate, ori sânge de porc negru (Pamfile, 1997, p. 262). ♦ Porcii sunt îngrăşaţi cu grăunţe până-n această zi, iar noaptea ei vor visa dacă vor fi tăiaţi ori ba. Prin unele părţi se zice că în noaptea dinspre Ignat porcii visează mărgele roşii la gât. Porcul care n-a fost tăiat în ziua de Ignat nu se mai îngraşă, nu mai pune carne pe el şi nu mai mănâncă, pentru că în ziua de Ignat şi-a visat cuţitul (Pamfile, 1997, p. 263). ♦ Sf. Ignat e zis şi Crăciunul ţiganilor, ei fiind cei care taie porcii (Speranţia, IV, f. 210 v). ♦ De atunci se spurcă apele până la Bobotează (Speranţia, IV, f. 9 v). ♦ Se spală rufele, căci până după Bobotează nu mai pot spăla, căci apele nu mai sunt bune; şi cine ar mai spăla în acest interval s-ar îmbolnăvi de lingoare (Speranţia, IV, f. 245 v). ♦ Se spune că, într-o zi de Ignat, o femeie, după ce şi-a spălat cămăşile, a luat carul cu boi şi a plecat la pădure după lemne. Când a venit cu lemnele acasă a sosit la ea un băiat, care, fiind străin, a căutat ca să-l găzduiască noaptea şi să-i dea demâncare. Bărbatul femeii nu era aici, ci la oraş. Când a venit el acasă a găsit femeia şi pe o fetiţă a sa moarte, una lângă alta. Ele fuseseră omorâte de băiatul pe care-l găzduiseră şi care nu a fost altcineva decât Sf. Ignat. Zic femeile că este cea mai rea dintre toate sărbătorile ce le ţin ele. Femeile lucrează în această zi numai până aud porcii ţipând (Speranţia, I, ff. 120 v-121). ♦ O mătuşă s-a apucat să perie caiere de cânepă şi sfântul, în chipul unui uncheş, a întrebat-o: „Pentru ce perii?” Mătuşa a răspuns: „Ignat, Ignat, bună zi de periat!” Ignat ţâşti în pat, ţâşti sub pat, până a înnebunit mătuşa şi a omorât-o (Speranţia, II, f. 262 v). ♦ O femeie care a muncit până n-a văzut sânge s-a pomenit noaptea cu un scaun sărind şi strigând:

„Ignat, Ignat,
Stoica (femeia) a periat.

De la uşă până-n pat Tot Ignat, Ignat!”
(Speranţia, III, f. 169).
Cică o creştină, în loc să ţină ziua asta, s-a apucat să toarcă (se crede că de la Ignat până la Crăciun femeile nu trebuie să toarcă; În alte părţi, nu se toarce de la Ignat până la Bobotează, ca să meargă bine vitelor şi să vină peţitori fetelor). Inătoarea, fiindcă erau uşile încuiate, s-a lăsat pe coş şi a intrat la femeie în casă, zicându-i:
– Hai, surată, să-ţi ajut şi eu.
Femeia a crezut-o. Au tors amândouă până au isprăvit. Pe la miezul nopţii, Inătoarea zice surată-sii:
– Fuga de caută un hârdău, că până la ziuă să coacem tortul. Femeia se duse să caute prin vecini, spunând cu cine a isprăvit tortul.

– Fugi, fă, că aia e Inătoarea şi vrea să te opărească pe tine în hârdău şi să te mănânce.
Ea nu se încredinţă, până nu-i spuseră toate vecinele în acelaşi chip.
– Păi, dar, zise femeia, cum să scap?
– Pune scara la capul casei, suie-te pe coş şi cântă cocoşeşte de trei ori pe coş: „Cucurigu-gagu!”, că ea, cum o auzi cocoşul, o şi şterge la sănătoasa. Pe urmă intră-n casă şi stinge focul, să nu mai vază lumină, că dacă o vedea, vin iar la tine! A făcut femeia cum au învăţat-o vecinele şi a scăpat de Inătoarea (Pamfile, 1997, p. 262).
Obiceiuri: Din fiecare porc tăiat în această zi i se dăruieşte Sf. Ignat o bucată de carne (Speranţia, I, f. 96 v). ♦ Pisează femeile grâu, ca să aibă de împărţit la Crăciun (Speranţia, VI, f. 9 v). ♦ Fac un fel de turte, numite cârpele Domnului Hristos, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului cu miere şi nuci (Speranţia, IV, f. 146 v). ♦ Începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului – prin unele părţi, începând cu zilele Crăciunului, cu întâia sau cu a doua, iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Sf. Vasile până seara -, tinerii umblă cu turca, capra sau brezaia. În ziua de Anul Nou, moare turca (Pamfile, 1997, pp. 368, 375).

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Se ţine de bărbaţi să nu lucreze, pentru a fi sănătoşi (Speranţia, III, f. 137 v). ♦ Se însemnează copiii cu sânge în frunte, ca să fie rumeni şi sănătoşi tot anul (Speranţia, V, f. 380). ♦ Se ţine ca să iasă porcii cu carnea curată (Speranţia, I, f. 425 v). ♦ Porcii care se taie la Crăciun, după ce se pârlesc, se crestează mai întâi la ceafă, ca o cruce, apoi se presară sare, ca să fie carnea lor primită de Dumnezeu, când va da din ea de pomană, şi să nu se strice (Gorovei, 1995, p. 200). ♦ La Crăciun, când se taie porcii, se bagă mai întâi căpăţâna în casă, cu râtul înainte, ca să meargă treaba bine şi să aibă parte de porci (Gorovei, 1995, p. 200). ♦ Ignatul este o sărbătoare care se ţine pentru a avea noroc la păsări. Se spune că unui om, de i se va întâmpla ca să nu aibă pui de găină sau alte păsări, în primăvara acelui an, crede că nenorocirea i-a venit de la cel ce l-a vizitat mai de dimineaţă în ziua de Ignat. Din această cauză în ziua de Ignat aproape nici un locuitor nu vizitează pe vreun altul în sat, spre a nu-i atribui menita întâmplare (Speranţia, III, f. 220 v). ♦ Se ţine pentru şederea cloştelor pe ouă. În această zi e obiceiul ca primul om sau femeie ce vine dimineaţa sau peste zi în casă se pune jos şi, cu o mână de paie, să cloncănească ca cloşca, rămânând cu ideea că la căderea cloştelor să stea pe ouă şi să scoată toate ouăle ce i le pune (Speranţia, V, f. 398). ♦ Din sângele porcilor negri, amestecat cu făină, se însănătoşesc mulţi bolnavi, dându-le să o mănânce (Speranţia, V, f. 134 v). ♦ Ignatul se ţine de femei, care, spun ei, că nu le este dezlegat nimic afară de depănat, dar şi atunci când deapănă, sunt ţinute ca după ce au isprăvit, se zice cu glas tare de trei ori: „Ignat, Ignat, fuse-am depănat!” (Speranţia, V, f. 381 v). ♦ Primăvara, în aceeaşi zi în care a fost Ignatul, să se samene porumbul cu seminţe de bostani (dovlecei), că se fac bostanii cu rod mult pe acel ogor (Speranţia, VIII, f. 54).

Apărător de rele şi durere: Fetele, până nu se stropesc în frunte cu sânge de porc, mai ales să fie negru, nu lucrează la lucrurile de casă, zicând că li se moleşesc mâinile ca carnea de porc (Speranţia, I, ff. 357 v; 370 v). ♦ Ca să fie cineva ferit de bubat, să se brezeze cu sânge, când se taie porcii, la Ignat (Candrea, 1999, p. 250). ♦ Cine lucrează în această zi n-are noroc în a creşte porci, fiind porcii lor bolnavi (Speranţia, I, f. 10). ♦ Sf. Ignat este ţinut de femei, că, din acea zi, până la 8 ianuarie, nu mai torc cu furca, sub cuvânt ca să nu se întoarcă Crăciunul de la ele; cine toarce, îşi toarce zilele, adică le strânge pe fus. Nu e iertat femeilor care alăptează ca să toarcă, sub cuvânt că „nu se cade a ridica furca înaintea crucii” şi se cade a toarce numai babele şi fetele (Speranţia, I, f. 22 v; V, f. 27 v; VI, f. 129). ♦ Când s-a îmbolnăvi cineva în această zi nu mai scapă de moarte (Speranţia, I, f. 45 v). ♦ Se ţine ca să nu se bolnăvească, căci va muri ori până seara, ori până la anul (Speranţia, I, f. 54). ♦ Cine se îmbolnăveşte în această zi are să zacă un an (Speranţia, I, f. 61 v). ♦ Se ţine pentru boli şi lovituri; pentru ca femeile să nu nască copii pociţi (Candrea, 1928, p. 129). Femeile care nu ţin această zi au credinţa că copiii (băieţii) concepuţi atunci vor fi fameni (fără organe genitale; Speranţia, IV, f. 25). ♦ O ţin femeile ca să facă femeile copii. O ţin femeile ca să nu nască copiii palizi (Speranţia, VI, f. 52 v; I, f. 91 v). ♦ Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfecele în această zi, pentru ca porcii să nu râme prin bătături sau să rupă rufele peste an (Speranţia, VII, f. 125). ♦ Cine nu taie porcul în această zi, vine lupul şi-l mănâncă din cocină (Speranţia, VII, f. 42 v). ♦ Să nu lucri la haine, că se junghie în cuţite oamenii cărora li se fac haine în această zi (Muşlea-Bârlea, p. 410). ♦ E rău de ameţeli, ca porcul când îl loveşte în cap. Dacă lucrează, se taie, se înţeapă (Speranţia, I, f. 32; II, f. 49 v). ♦ Cine lucrează cade în boală şi ignează (face nişte convulsiuni), ca porcii când se taie (Speranţia, I, f. 35). ♦ Se ţine ca să nu lepede vitele pripaşii şi femeile pruncii înainte de vreme (Speranţia, I, f. 237). ♦ Sf. Ignat e rău pentru aprins, conduşi de credinţa că sfântul a fost pus pe jeratic de calomniatorii păgâni (Speranţia, II, f. 35 v).

Magie: Dacă porcul sacrificat este negru, au grijă să pună o strachină cu mei dedesubt, ca să se scurgă sângele în ea. Iar după ce se usucă meiul acela, îl macină şi afumă cu el peste an copiii, ca să le treacă de guturai, de spaimă, de nălucă şi de alte alea (Pamfile, 1997, p. 264). ♦ Untura care se scoate de la un porc negru tăiat în această zi este bună de folosit la multe vrăji, mai ales în ceea ce priveşte bunul mers al oilor. De asemenea, se ungea cu grăsime de porc tăiat în ziua de Ignat trupul unui mort bănuit a fi strigoi (Pamfile, 1997, p. 264). 4 Cu carnea de porc negru tăiat la Ignat se vindecă cel ce o mănâncă, de boala numită „Spurcatul”. Această boală e un fel de dor, care se mută în toate părţile corpului (Speranţia, II, f. 73). ♦ Facerea unturei mari de dragoste şi pentru vrăji şi descântece (Mangiuca, 1882, p. 33). ♦ Se taie câte un dovleac, i se ia coada şi se păstrează, pentru leac de bube dulci la copii, când o arde şi o pisează şi o pun pe bube (Speranţia, V, f. 186).
Despre vreme: Când taie porcul la Crăciun, după grosimea splinei prevesteşte greutatea iernii. Când peste tot e una de groasă, va fi iarna tot una de grea, de la început până la sfârşit; dacă-i la un capăt înainte sau înapoi mai groasă, iarna va fi la început sau la sfârşit grea. De va fi mai umflată la mijloc, şi iarna va fi mai mare la mijloc („Şezătoarea”, an I, nr. 5, 1892, p. 152).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român