Tag: Inătoarea; Crăciunul ţiganilor

Poate una dintre cele mai mari sărbători de iarnă ale lunii decembrie, cu siguranţă este cea în care demonismul ritual este cel mai evident. Păstrarea ei, cu foarte multe detalii, până în ziua noastră (deşi deturnată către latura spectaculară sau gastronomică), ziua Ignatului constituie încă o dovadă a rezistenţei sărbătorilor păgâne în calendarul ţăranului român. Cu excepţia interdicţiilor de a lucra (care pot fi ridicate numai cu preţul înfăptuirii ritului sacrificial), ce pot fi întâlnite frecvent şi în cazul altor sărbători, o notă caracteristică a sărbătorii o constituie prezenţa patronului justiţiar, Ignat sau Inătoarea, care pedepseşte cu cruzime, fără drept de apel, pe cei ce nu respectă prescripţiile. Iniţial cerând jertfe umane, sacrificiul a fost înlocuit treptat cu cel animal (porcii sau găinile, de preferat negre, fiind vorba de un patron al porcilor şi al păsărilor), în unele cazuri fiind suficient chiar şi un simulacru („chiar dacă n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasăre, ori înţeapă creasta de la o găină neagră, ca să dea sângele, că aşa e bine: să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai aşa vei fi ferit de boli"). Sacrificiul ritual, instituit exemplar chiar de către sfânt, este susţinut atât de obiceiul „pomana porcului" (consumul ritual al tuturor părţilor componente ale jertfei), cât şi de credinţele care justifică ritualul prin perpetuarea speciei animalului de sacrificiu. O mare atenţie se dădea tăiatului ritual pentru obţinerea de remedii magice. Din unele tradiţii putem presupune că în această zi erau sacrificaţi doar porcii negri (în vederea obţinerii remediilor magice), în timp ce jertfa sacramentală se aducea mai târziu (în ajunul Crăciunului, după Crăciun ş.a.). Acum începe perioada sărbătorilor de iarnă, care impune interdicţii specifice ale torsului şi spălatului. Citește mai mult