Sf. Mc. Vasilisc. După uciderea sfinţilor mucenici Evtropie şi Cleonic, cu cari împreună a pătimit multe şi sfântul Vasilisc, dar rămânând viu, şedea în temniţă.
În vremea aceea ighemonul Agripa a voit să-l puie pre el mai întâi înaintea judecăţii sale. Luându-l ostaşii, l-au dus afară din cetate să-l taie (Vieţile sfinţilor, IX, pp. 1049, 1054).
Sf. Mc. Marcel. Întru această zi, sfântul mucenic Marcel, adăpat fiind cu plumb topit s-a săvârşit (Mineiele, IX, p. 187).
Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic. Al doilea sfânt sobor din atoată lumea, care s-a ţinut în Constantinopol la anul 381, pe vremea împărăţiei marelui Teodosie, contra rău-credinciosului Macedonie, luptătorul contra sfântului Duh (Vieţile sfinţilor, IX, p. 1075).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român




