29 iunie, Sân-Petru de vară; Sărbătoarea lupilor, Sf. Apostoli Petru şi Pavel

Sf. Petru, marcând cea de-a doua jumătate a anului (care poate începe puţin mai devreme, la Sânziene), este patronul agricultorilor. El este răspunzător de starea finală a recoltelor, el este cel care patronează căldura şi ploaia, putând trimite grindină pe hotarele celor nerespectuoşi. Fiind o sărbătoare de mare însemnătate pentru calendarul agricol, paza împotriva grindinei se realiza prin venerarea sfântului în cele trei zile de nelucrare, cu începere din 29 iunie. Cu valoare simbolică, până acum se interzicea scuturarea merilor, pentru a se feri de căderea peste holde a grindinei, având dimensiunile fructelor respective.
Ca şi de Drăgaică, acum este momentul când încetează să mai cânte privighetoarele şi cucul.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Sfântul Petru era fratele lui Andrei cel întâi chemat. Mergând Iisus la iezerul Ghenisaretului şi aflând pre Andrei şi pre Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejile, i-a chemat şi îndată au urmat după dânsul. După aceea propovăduind Petru evanghelia înludeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadochia, Asia şi în Vitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pre Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Neron, a fost răstignit de dânsul cu capul în jos, precum el însuşi a poftit, şi şi-a primit fericitul sfârşit.
Iară sfântul Pavel, cunoscându-se de Dumnezeu într-o amiază-zi şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumne¬zeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia la Damasc, şi acela învăţându-l, l-a botezat şi, fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins lumea şi, ajungând la Roma şi învăţând pre mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca îrnpăratului Neron, pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Moaştele lor tot la un loc s-au pus (Mineiele, X, pp. 308-309).

Tradiţii: Sf. Petru a fost un om muritor, pe care 1-a luat Dumnezeu în cer (Muşlea-Bârlea, p: 381). 4- Sfântul Petru e mâna dreaptă a lui Dumnezeu. SfvPgffiT stă cu Sf. Pavel în lună: Sf. Petru de-a dreapta şi Sf. Pavel de-a stânga (Pamfile, 1997, pp. 79, 80). ♦ Sf. Petru fiind chelar, el nu păstrează numai cheile raiului, ci şi cheile încăperilor cereşti; el este chelarul curţii dumnezeieşti, fiind mai mare peste grânare, din care trebuie să împartă animalelor (Pamfile, 1997, p. 80). ♦ Sf. Petru patronează căldura şi ploaia (gerul nu-1 sloboade Sf. Petru, ci Dumnezeu). Ei fierbe tre[zU£d^^ adevărată, spre a o mărunţi, ca să nu vatăme câmpurile. Când se aude huruind In cer, atunci când tună înăbuşit, se crede că Sf. Petru fierbe piatra. De aceea Sf. Petru se serbează timp de trei zile, î^epand[ cu 29 iunie. Când oamenii nesocotesc puterea dumnezeiască, Sf. Petru cheamă balaurii şi cu dânşii se ajută la bătutul lumii cu piatră; balaurii o mărunţesc, iar el o dă, adică face să plouă cu piatră (Pamfile, 1997, p. 81). ♦ Când Sf. Petru plesneşte din bici, din sfichiul biciului sar scântei, care, căzând pe pământ, se prefac în licurici. Licuricii sunt blagosloviţi de sfânt ca să lumineze calea rătăciţilor prin păduri. Ei se ivesc aproape tot timpul în preajma acestei zile (Pamfile, 1997, pp. 81, 96). ♦ Pe când umbla Dumnezeu cu Sf. Petre pe pământ, ist din urmă se încumetri cu un ţăran. Odată, cum mergeau pe drum, zise Dumnezeu lui Sf. Petrea:
– Petre, anul ista n-are să cadă nici un strop de ploaie pe pământ!
Cum auzi Sf. Petre cuvântul Domnului, se şi gândi la cumătră-său, să-i facă un bine, să-l înştiinţeze că n-are să ploaie şi să nu mai facă cheltuieli cu aratul şi semănatul anul acela. Întâlnindu-se în târg, îl înştiinţă de spusa Celui-de-Sus. Dumnezeu ştia de fapta Sf. Petre.
Cu toate că anul acela n-a plouat deloc, pământul a dat roade cu mare îmbelşugare; toată lumea săpă la roade frumoase, numai cumătrului lui Sf. Petrea îi rămăsese ogoarele pârloagă, pline de holeri şi buruiene.
Sf. Petrea a văzut c-a greşit-o şi el.
Stând odată de vorbă cu Dumnezeu, îi spuse şi păţania cu cumătru-su. Dumnezeu îl mustră că nu ţine în taină ce-i spune.
– Ce să fac, Doamne, că omul are o casă plină de copii şi rămâne pe peritorde foame, dacă nu plouă.
– Am ştiut de-atunci, Petre, de fapta ta; rău faci că te amesteci unde nu-ţi fierbe oala, dar iacă, te iert. Du-te de spune cumătru-tu să strângă ceea ce-o crescut pe ogoare şi să le dea foc, şi ce va căpăta a lui să fie.
Sf. Petre, mulţămind lui Dumnezeu că scapă o casă de peire, povăţui pe cumătru-su ce să facă. Omul ascultă sfatul Sfântului, – da cam cu inima îndoită – şi făcu din ciulinii şi dudăul de pe ogoare, pe vremea secerişului, câte un stog de fiecare ogor, şi dădu foc buruienilor. Când colo, ce să vezi? Unde fusese samanat popuşoi, se făcură nişte grămezi de popuşoi cât casele, şi unde fusese samanat grâu, nişte girezi de grâu ca la boierii cei mari; şi aşa în toate ogoarele s-a revărsat în locul lipsei bunătatea lui Dumnezeu. Oamenii din sat, văzând minunea asta şi socotind că şi lor le va da Dumnezeu ca şi cumătrului lui Sf. Petrea, începură şi ei să strângă chiar holdele ce le i aveau, să facă grămezi şi să le dea foc. Dumnezeu însă nu le dădu nimic, ca să priceapă ei că „lacomul mai mult păgubeşte”. Şi avură ce blestema de pacostea ce dăduse peste ei şi de prostia ce făcuse (Pamfile, 1997, p. 88). ♦ Dumnezeu umbla cu oamenii şi-i învăţa, iar zilele erau sfinte şi umblau cu el. Oamenii făceau la copii, în toată ziua câte unul, ca să fie sfinţi. În ziua întâi au făcut pe Sf. Neculai, a doua zi pe Sf. Varvara, şi tot aşa au făcut, după cum e scris la calendar, până ce s-a încheiat anul şi au ajuns iară la Sf. Neculai. Apoi, după ce a fost norod de ajuns, nu se mai înmulţea aşa de tare, au rămas ca noi. Pe atunci copilul deodată umbla şi până la doi ani era cu minte şi ştia carte. Sf. Neculai până în ziua a şaptea a fost băietan mare şi cu minte, Dumnezeu l-a învăţat şi i-a dat soţie pe Sf. Varvara şi l-a pus învăţător oamenilor, ca să nu fie proşti, să ştie a trăi, să-i înveţe carte şi de toate, ca să nu se mai deie la beţie şi la ele, să nu fie rău pentru dânşii. Dumnezeu, dacă a văzut cât e Sf. Neculai de bun,l-a  luat la cer lângă dânsul şi a pus în locul lui pe Sf. Pavel, învăţător (Pamfile, 1997, . 99). ♦ La 29 iunie încetează de a mai cânta privighetorile şi cucul (Ispirescu, f. 49). ♦ De ce nu mai cântă cucul la Sânpietru. Un singur naş a avut cucul, şi ala a fost ‘npietru. Dar cum o fost el cucu p-atunci, s-a apucat de-a furat caii lui naşu-său. aşu-său aleargă mereu după ei, doar, doar o pune mâna pe ei. Atât de mare frică are cucul, că, de vede licuricii noaptea, fuge şi de ei, căci i se pare că vine naşu-su potera după el. Aşa o duce el, până mai e o săptămână până-n Sâmpietru, tot ntând, când tace. Tace că s-apropie Sâmpietru şi i-e frică că-l aude. De la Sâmpietru-nainte cucul iar nu mai cântă, de frica naşu-său („Şezătoarea”, an XIII, 1913, p. 173-174)
Obiceiuri: Moşii de Sân-Petru – colaci, lumânări, mere dulci sau acre. Nicio femeie nu trebuie să mănânce mere până în această zi, fără a face un mare păcat, fără a-i supăra pe morţi. După această zi, femeile tinere pot mânca mere, cele bătrâne trebuind să aştepte până la Sf. Ilie (Pamfile, 1997, p. 100). ♦ În această zi se duc la îserică mere, zarzăre, colivă de grâu, iar, cine are, şi cât de puţină miere în faguri amfile, 1997, p. 100). ♦ La Sf. Petru se taie un pui de găină şi omul, lepădându-l, zice: „Să fie pentru pagubă!” (Muşlea-Bârlea, p. 308). ♦ Se dobor merele cu bota din meri (Mangiuca, 1882, p. 21). ♦ Din această zi e iertat a bătuci merele şi alte poame, ” până acum n-a fost iertat, ca să nu le bată grindina (Pop Reteganul-2, f. 105).

Apărător de rele şi durere: Sărbătoarea lupilor se ţine spre a nu da lupii la ele (Speranţia, III, f. 133 v). ♦ Merele nu se bat, de teamă să nu dea Dumnezeu piatră (Speranţia, V, f. 316 v). ♦ Oamenii pistruiaţi se spală cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul, căci se tem să nu fie socotiţi jidovi, şi aşa petele de pe faţă li se pot mulţi (Pamfile, 1997, p. 99).

Despre muncile câmpului: Dacă va tuna sau va fulgera în această zi, nucile şi alunele nu vor avea miez sau vor fi viermănoase (Pamfile, 1997, p. 100). ♦ E timpul începerii secerişului (Mangiuca, 1882, p. 21).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român