30 noiembrie, Sântul Andrei, Sântandrei, Moş Andrei, Andrei-de-iarnă, Indrea, Ziua Lupului, Gădineţul Şchiop – Ieşirea Filipilor de Toamnă, Sf. Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Sf. Frumenţie Episcopul

În calitate de început (după unele presupoziţii, acum am avea de-a face cu Anul Nou dacic, în felul acesta explicându-se această concentrare de sacralitate), este firesc să întâlnim credinţele care ne spun că această zi poate fi considerată începutul iernii (Sf. Andrei e „cap de iarnă”, chiar dacă de la Sf. Dumitru sau Ovedenie întâlnim frecvent aceleaşi constatări). Pe lângă practicile magice apotropaice ce vizează paza contra lupilor (ce continuă prescripţiile din ajun), un număr mare de credinţe susţine interdicţiile de lucru în această zi, pedeapsa cea mai frecventă fiind boala rituală, care izbucneşte la dată fixă (Ignat) sau care durează un an de zile.

Sf. Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României. Slăvitul apostol Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în cetatea ce se numeşte Vitsaida. Dumnezeiescul Andrei, defăimând toată turburarea lumească, şi-a ales să petreacăîntru feciorie şi n-a voit să se însoare. Ci auzind că loan, Înainte Mergătorul Domnului, umblă prin laturile cele de pre lângă Iordan şi propovăduieşte pocăinţa, s-a dus la dânsul şi i s-a făcut ucenic, că dorea a se sui cu mintea sa întru mai multe înţelegeri. Apostolul Andrei cu tot sufletul a urmat lui Hristos, şi mai întâi decât ceilalţi apostoli a fost chemat la învăţătura lui Hristos, şi pentru asta s-a numit întâiul chemat.
Iar după ce a pătimit pentru noi Domnul, s-a răstignit, a murit, s-a îngropat şi a înviat din mormânt cu puterea Dumnezeirii Sale, a adunat iarăşi la Sine pre ucenicii şi prietenii săi, s-a arătat în muntele Galileii şi le-a zis: „Mergeţi, Sf. Ap. Andrei învăţaţi toate neamurile”. Şi au căzut în soarta apostolului Andrei neamuri până în partea Mării Negre, spre partea răsăritului, cu toate locurile, şi amândouă părţile cele de pre lângă Marea Euxinului (Marea Neagră), toate câte se află între Tracia şi între Macedonia, până la râul cel mare, Istrul, care acum se numeşte Dunăre; toate neamurile acestea erau ţarină pusă înaintea lui, întru care voia să semene sămânţa cuvântului lui Dumnezeu (Vieţile sfinţilor, III, pp. 1505, 1512, 1515-1516, 1517).
Sf. Frumenţie, Episcopul Indiei. În zilele împăratului Constantin cel Mare, un filosof ce era din Tir s-a dus să se preumble la India cea mai dinlăuntru, având împreună cu el şi doi fraţi dupre trup, a cărora numele era Edesie şi Frumentie, care au vieţuit un timp la curtea împăratului Indiei. Frumentie ajungând mai apoi la Alexandria, a arătat arhiepiscopului de acolo că indianii foarte doresc să primească lumina slăvirii de Dumnezeu şi a credinţei. El a fost hirotonisit arhiereu şi trimis în India, să lucreze la acel neam (Mineiele, III, pp. 469, 470).

Tradiţii: Se mai zice şi Andrei Pescarul, pentru că, după cuvântul lui, nişte oameni care se necăjeau cu pescuitul au tras cu voloacele şi au prins peşte mult (Speranţia, VII, f. 312). 4 Pe sfântu Andrei cică l-o găsit o femeie pe o apă, unde a fost dat de mă-sa într-o albiuţă. Femeia aceea, luându-l şi crescându-l mare, l-o pus să-i păzească păpuşoii din grădină. Andrii s-o culcat acolo, în păpuşoi. Sărind tată-său în grădină să vadă păpuşoii, Andrei o luat puşca şi l-o împuşcat; pe urmă s-o dus la un popă să se spovăduiască pentru ca să-şi ispăşească pacatele. Popa i-o zis că e bun de dat în foc. Atunci Andrei o luat ciomagu, i-o dat popei una în cap şi l-o omorât. Apoi s-o dus la alt popă şi tot aşa o făcut. Pe urmă s-o dus la un călugăr. Călugăru i-o zis să vie după dânsu şi l-o dus la o groapă de fântână fără apă, l-o dat într-însa şi l-o încuiet, iar cheia o aruncat-o într-un râmnic. O trecut o sută de ani de atuncea. La o sută de ani, nişte pescari, prinzând un peşte din acel râmnic, i-o dat şi călugărului un peşte. El, luând peştele şi spintecându-l, ca să-l facă mâncare, o găsit într-însul cheia de la fântâna unde era închis Andrei. Aducându-şi aminte de dânsul, o luat cheia şi s-o dus să-i deie drumul. Când colo, Andrei era încă viu. Călugăru l-o scos de acolo şi i-o pus în spate o pereche de desagi mari cu bolovani, i-o mai dat zece oi: cinci negre şi cinci albe, şi l-o trimes să le pască, zicându-i: „Când s-or face oile cele negre albe şi cele albe negre, numai atunci ţi-i ispăşi tu pacatele”. El s-o dus cu desagii în spate şi cu oile. La un drum vede un om calare venind în fuga mare. Era un hoţ. Andrei îl întreabă că unde se duce? „Mă duc, zice hoţu, c-am omorât trei sate şi am să mai omor unu”. Atunci Andrei i-o dat cu ciomagu în cap şi l-o omorât. Oile cele negre îndată s-o făcut albe şi cele albe negre. Andrei şi-o ispăşit pacatele şi s-o făcut sfânt (R. Marinescu, „Şezătoarea”, an II, 1893, pp. 163-164). 4 Sf. Andrei vine prin sat şuierând. Cineva a spus că a văzut o umbră ducând-se înspre biserică fluierând (Speranţia, VI, f. 52). 4 Se ţine, pentru că, fiind un sfânt mincinos fără pereche, oamenii se tem ca să nu-i smintească; chiar pentru asta zic ei că e la 30 noiembrie, căci de drept ar fi la 1 decembrie, şi s-au temut că ar fi fost mişelaţi de la începutul lunii şi atunci ar fi mers cu înşelăciunea toată luna (Speranţia, VIII, f. 383). 4 La Sf. Andrei ziua creşte cât bobul de mei. Sf. Andrei este început de iarnă (Pamfile, 1997, p. 230). 4 Iarna zic unii că vine după Sf. Dumitru, da nu-i adevărat. Sf. Andrei e cap de iarnă, că atunci coboară lupii din munte (Bernea, 1997, p. 179). 4 E ziua când lupii se formează în potăi de câte doisprezece şi nu se despart decât în ziua de Bobotează (Speranţia, VII, f. 346). ♦ Lupul, al cărui gât e ţeapăn, în această zi capătă darul de a şi-l îndoi. De aici credinţa că în această zi „îşi vede lupul coada”. Când urlă lupii adunaţi mai mulţi în haite, ei se roagă lui Sf. Petru să le rânduiască prada. Lupii sunt câinii lui Sân-Petru, cu care porneşte în căutarea cailor furaţi de un tâlhar sau în căutarea dracilor. Sf. Petru le urseşte în fiecare noapte vitele pe care lupii trebuie să le mănânce. El îi osândeşte mai ales pe cei care au lucrat la Filipi, joile după Paşti, vinerile şi în alte sărbători (Pamfile, 1997, pp. 96, 97, 99, 224). ♦ Lupoaicele fură cărbuni din gunoaiele oamenilor ca, fătând pui în noaptea de Sf. Gheorghe, să nu-i găsească nimeni (Speranţia, VII, f. 226). ♦ O babă, care nu voia să ţină, spunând că n-are ce-i mânca lupul, neavând vite, a fost mâncată ea (Speranţia, VII, f. 203 v). ♦ Sf. Andrei e rău pentru boale şi cine lucrează în ziua lui nu-l iartă Dumnezeu, după cum nici pe el nu l-a iertat Dumnezeu. Iată şi legenda pe care o spune poporul despre el: Andrei se spune că ar fi plantat vie, care a crescut frumoasă şi ar fi dat rod bun, iar într-o duminică s-ar fi dus prin vie şi a pus mâna pe o viţă care era întinsă pe pământ şi a ridicat-o în sus; Dumnezeu numaidecât i-a spus că rău face. Atunci Andrei l-a întrebat ce trebuie făcut ca să scape de păcat. Dumnezeu i-a zis că trebuie ca să adune la toamnă toată viţa de vie, s-o facă grămadă, să se bage sub ea şi să-şi dea foc, să ardă. Aşa a şi făcut. Într-o dimineaţă, două fete fiind cu vitele pe acolo, au început a scormoni în cenuşă şi una din ele a găsit un boboloş de aur şi, de frică să nu i-l ia cealaltă, l-a înghiţit şi astfel a pornit însărcinată şi a făcut din nou pe Sf. Andrei (Speranţia, I, f. 83 v). ♦ O femeie ţesând în ziua asta, în noaptea următoare două vaci ce erau legate una lângă alta, s-au încurcat în frânghiile de care erau legate şi, căzând în iesle, a doua zi au fost găsite moarte (Speranţia, VI, f. 129). ♦ În noaptea aceea înfloreşte şi se scutură nucul (Speranţia, VI, f. 236 v).
Obiceiuri: Oamenii, în seara de Sf. Andrei, mănâncă un fel de turtă înmuiată în usturoi. Se serbează cu mâncări gătite în usturoi (Speranţia, III, ff. 180 v, 213 v). ♦ Sf. Andrei e pescar. De ziua lui se mănâncă peşte (Speranţia, V, f. 153). ♦ Femeile fierb grâu sau porumb în apă, le amestecă cu nuci, cu zahăr sau cu miere şi mănâncă, după ce a împărţit pe la vecini. Altele fac otrepele lui Hristos, un fel de iofca cu formă de casă şi îndulcite cu miere şi zahăr (Speranţia, IV, f. 128).

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Se ţine zicând că e începutul iernii şi să le meargă bine toată iarnă. Se ţine pentru a fi iarna mai dulce şi gerul mai slab. Se ţine ca să fie iarna plină de zăpadă, care aduce belşug (Speranţia, II, f. 266 v; VI, ff. 186, 170). ♦ Sf. Andrei ţinându-l, vara are să fie mai blândă (Speranţia, VI, f. 83 v). ♦ Sf. Andrei se ţine pentru a trăi mulţi ani (Speranţia, III, f. 205 v). ♦ Se ţine mai mult de meseriaşi, ca patron al meseriilor (Speranţia, IV, f. 57 v). ♦ Sf. Andrei e ţinut pentru că dezleagă la peşte. Cine-l ţine, când bolnăveşte, zace uşor; cine nu-l ţine se bate ca peştele pe uscat (Speranţia, I, f. 422). ♦ Se ţine ca un ajutător de noroc pentru semănături şi pomi (Speranţia, IV, f. 232). ♦ De Sf. Andrei zic că se aruncă boabe de porumb pe coş (Speranţia, II, f. 107). ♦ Se fierbe şi se împarte grâu, ca să fie grâul plin de bob (Speranţia, VI, f. 181). ♦ Se serbează prin post negru, pentru împlinirea unei dorinţe, cum ar fi căsătoria, însănătoşirea etc. (Pamfile, 1997, p. 230). ♦ Se descântă puştele, ca să tragă vânatul la ele (Speranţia, VII, f. 312 v).
Apărător de rele şi durere: Sf. Andrei e sărbătoare bisericească, care ţine numai până la prânz; după prânz se lucrează (Speranţia, III, f. 166 v). ♦Se ţine să nu vină iarna cu vifor (Speranţia, IV, f. 238). ♦ Dacă lucrează cineva, îi omoară dracul copiii (Speranţia, V, f. 4). ♦ Ziua se serbează prin nelucrare, ca să nu strice lupii vitele şi pentru ca oamenii care pornesc la drum în această zi să nu fie atacaţi de aceste animale (Pamfile, 1997, p. 224). ♦ Acela care umblă cu pieptenele în ziua de Sf. Andrei va fi mâncat de lup; de aceea mai cu seamă femeile se feresc în acea zi nu numai de a umbla cu pieptenele, dar nici a-i rosti numele (Gorovei, 1995, p. 127). ♦ Femeile încleştează dinţii pieptenilor cu care piaptănă cânepa, ca aşa să se încleşteze dinţii gadinilor peste iarnă şi să n-aibă putere peste iarnă (Pop Reteganul-2, f. 158). ♦ Oamenii se păzesc cu sfinţenie a nu pronunţa măcar în această zi cuvântul lup, căci vor fi expuşi la din contra a-l întâlni peste an negreşit (Speranţia, VII, f. 342). ♦ Nu se coase, ca să nu strice gândacii recolta viitoare (Speranţia, VI, f. 181). ♦ Sf. Andrei se ţine pentru a fi feriţi de ameţeli. Oamenii bătrâni spun că acei care n-au ţinut aceste sărbători au căpătat dureri de cap şi ameţeli (Speranţia, I, f. 361 v). ♦ Se ţine ca să fie ferit de înec (Speranţia, I, f. 384 v). ♦ Nu lucrează oamenii, zicând că e rău de ars cu apă fiartă, dau copiii în foc (Speranţia, I, f. 397 v). ♦ Lucrând cineva în această zi e lovit de boale şi zace un an sau moare imediat (Speranţia, I, f. 96 v). ♦ Cine lucrează în această zi se îmbolnăveşte la Ignat, cu credinţa că l-a îmbolnăvit sfântul cu boala cea rea. Nu se poate vindeca bolnavul decât în ziua de Sf. Andrei, descântându-i-se timp de un an (Candrea, 1999, p. 232). ♦ Sf. Andrei este ţinut pentru a nu se îmbolnăvi de ciumă (Pamfile, 1997, p. 230). ♦ Cine munceşte nu e lăsat în pace de strigoi şi are vise urâte (Speranţia, I, f. 372). ♦ Ca să nu-ţi fure nimeni nimic din câmp, în ziua de Sf. Andrei să nu împrumuţi şi să nu dai nimic din casă (Niculiţă-Voronca, I, p. 126). ♦ Nu se lucrează; la moarte, pe trupul lor va creşte păr mare şi alb (Speranţia, II, f. 307).
Magie: Fetele îşi fac de dragoste astfel: într-o sită se pun usturoi şi tărâţe. Acest amestec stă pe masa din casă până când fetele gătesc, cu ceea ce fiecare a adus, masa. După masă iau căţei de usturoi, îi leagă cu aţă roşie şi, ieşind afară pe întuneric, leagă parul gardului ce poate nimeri. Cu usturoiul arătat ung şi obiectele analoage cu cele ce au pierit sau s-au furat. Rezultatul este că în scurt timp vor intra în posesia obiectelor furate sau pierdute prin descoperirea făptuitorului (Speranţia, VI, f. 223 v). ♦ Vrăjitoarele fac pe ursită, dau cu bobii şi iau mana de la vaci. Unele fermecătoare se dezbracă cu pielea, ducându-se la fântână prin puterea nopţii, când aruncă înăuntru tot felul de buruieni vrăjite, pentru a-i cădea în cursă persoana către care ea le îndreptează (Speranţia, VII, f. 16 v).
Oracular: Se ia o crăcuţă verde de măr, se pune în apă şi se lasă până la Sf. Vasile. Dacă înfloreşte, e semn că anul viitor este roditor (Speranţia, III, f. 98 v).
Despre vreme: În ziua de Sf. Andrei să cauţi gogoşi de tufă (ristic); dacă vor fi pline, anul următor e ploios (Speranţia, IV, ff. 133-133 v).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român