6 decembrie – Sân-Nicoară, Sf. Niculae, Sf. Neculai; Crăciunul copiilor, Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Închizând cele trei zile de sărbătoare consacrate vărsatului, Sf. Nicolae însumează în fapt numeroase atribuţii. Protector al copiilor (este primul moş, darnic sau justiţiar, care le face acestora cadouri o dată cu venirea iernii), dar şi al tâlharilor, al corăbierilor, al oştenilor, Sf. Nicolae se serbează atât pentru boli, cât şi pentru lovituri, precum şi, evident, pentru sprijin acordat în cele mai diverse situaţii.

Puterile destul de mari ale moşului (după Sf. Dumitru, încă un tânăr cavaler, alături de Sf. Gheorghe, Sf. Toader şi Sf. Ion), Sf. Nicolae este (uneori, după Sf. Andrei), primul sfânt bătrân, asociat anului înaintat în „vârstă”, în „zile”, oferă numeroase indicii asupra naturii cosmice a divinităţii: patron al iernii, gardian al soarelui în jumătatea septentrională, rece, a anului, este un adevărat Gerilă, care aduce zăpadă şi gheaţă la început de iarnă („când îşi scutură Sf. Neculai barba lui cea albă, ninge negreşit”).

Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni. Născând pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tâlcuieşte biruitor de popor, şi cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii, aşa binevoind Dumnezeu, spre folosul de obşte al lumii.
N-a început a vieţui decât cinstind pre Dumnezeu, cu bună cucernicie, nici n-a început a suge ţâţă, şi a făcut minuni, şi nici nu s-a deprins mai întâi a mânca, ci a posti. Când se apropia de pieptul maicii sale, se cunoştea a fi făcător de minuni, hrănindu-se nu dupre obiceiul pruncilor celorlalţi, pentru că numai din ţâţa cea dreaptă sugea lapte, având să dobândească cu cei drept-credincioşi starea cea de-a dreapta. Apoi încă a început a fi şi postnic ales, căci miercurea şi vinerea numai o dată sugea lapte din ţâţă, şi atunci seara, după săvârşirea obişnuitei rugăciuni creştineşti (…).
Cuviosul părinte Nicolae a voit a se duce în Palestina. Deci plutind corăbierii împrejurul Egiptului, sfântul vedea mai bine că are să fie întuneric, vifor şi lovire de vânturi cumplite. Iar cei ce pluteau s-au temut foarte mult de groaza morţii şi rugau pre sfântul părinte ca să le ajute şi să-i izbăvească de nevoia ce fără veste căzuse asupra lor. Sfântul a început cu sârguinţă a se ruga către Domnul şi îndată s-a liniştit marea… (Vieţile sfinţilor, IV, pp. 308-310, 322-323).

Tradiţii: Sf. Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga Lui, şi în noaptea către Sf. Vasile, Dumnezeu şi cu Sf. Neculai stau la masă, arătându-se lumii în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori (Pamfile, 1997, p. 238). ♦ Dumnezeu îmbla cu oamenii şi-i învăţa, iar zilele erau sfinte şi îmblau cu el. Oamenii făceau la copii, în toată ziua câte unul, ca să fie sfinţi. În ziua întâia au făcut pe Sfântul Niculai, a doua zi pe Sfânta Varvara, şi tot aşa au făcut, până ce s-a încheiat anul şi au ajuns iară la ziua Sfântului Niculai (Niculiţă-Voronca, I, 35). ♦ Sf. Neculai stă la miazăzi, deoarece pe la 6 decembrie soarele răsare de către miazăzi, iar de la această zi, după credinţa poporului, soarele, alungat de Sfântul Neculai, începe să răsară tot mai spre miazănoapte, până pe la Sf. Toader, care îl opreşte şi-l alungă spre miazăzi (Pamfile, 1997, p. 238). ♦ Sf. Nicolae e milostiv faţă de săraci, ajută văduvele şi orfanii şi dăruieşte bani tuturor oropsiţilor. Dătător de bogăţie, de noroc tuturor, dă mai ales noroc fetelor sărace, pe care le mărită. Fetelor orfane şi sărace le aruncă pe fereastră trei pungi de galbeni (Muşlea-Bârlea, p. 409). ♦ Era un creştin odată care avea trei fete mari (…). Şi omul acela era fără seamăn de sărac (…). Văzându-se sărmanul într-atât de strâmtorat, se gândi în toate chipurile şi nimic nu-i trecu altceva în minte decât că trebuie să-şi trimită fetele după câştig. Dar Sf. Neculai aflase de aceasta, aşa că în ajunul zilei dintâi, când fata cea mare trebuia să-şi pângărească cinstea, aruncă în casa omului sărac o pungă plină cu o sută cincizeci de galbeni… (Pamfile, 1997, p. 245). ♦ Sf. Neculai a oprit apele când a fost potopul, altfel îneca corabia (Niculiţă-Voronca, II, p. 213). ♦ Se spune că Sf. Nicolae a fost corăbier, îndeletnicindu-se cu negoţul pe apă şi cu prinsul peştelui. Într-un rând, stârnindu-se o furtună mare, corabia lui s-a prăvălit în apă şi o mulţime de oameni s-au înecat, scăpând dintre toţi numai dânsul. Atunci Sf. Nicolae a început să se roage fierbinte lui Dumnezeu, şi Dumnezeu s-a milostivit şi toţi cei înecaţi au înviat. De aceea, când ai să treci vreo apă mare, fă-ţi cruce la margine şi roagă-te sfântului Nicolae, că el este mai mare peste ape (Pamfile, 1997, p. 245). ♦ Sfântul Nicolae, înainte de sfânt, era beţiv mare, dar avea multă putere. La Sf. Nicolae se roagă oastea când merge la bătălie, că Sf. Nicolae şade călare pe tun (Pamfile, 1997, p. 247). ♦ Tâlharii se roagă la Sf. Neculai să le ajute la furat; el e al tâlharilor (Niculiţă-Voronca, I, p. 387). ♦ Se crede că şi hoţii se roagă acestui sfânt, ca să le ajute la isprăvile lor; de aici a ieşit poate şi numele de Sf. Niculae din cui sau Sf. Niculae de pe coardă, ce se dă biciului sau vărguţei cu care părinţii îi ameninţă pe copiii prea obraznici (Pamfile, 1997, p. 247). 4 De Sânmicoară intră dracii în moară şi dă cu morarii în apă ori dă drumul morilor. Pentru îmblânzire se face sfeştanie şi praznic morii (Speranţia, I, f. 436 v).

Apărător de rele şi durere: Sf. Nicolae se serbează pentru ajutor la boli şi mai ales la lovituri (Pamfile, 1997, p. 248). 4 Ţinem şi pe Sf. Nicolae pentru vite (Densusianu, p. 213).
Oracular: Se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, cu care ocazie se aprecia şi rodul livezilor (Ghinoiu, 1999, p. 222).
Despre vreme: Iarna, după spusele multora, începe la Sf. Neculai. Sf. Neculai e un moş bătrân cu barbă albă. Atunci trebuie să-şi scuture negreşit Sf. Neculai barba lui cea albă, adică trebuie să ningă neapărat. Iar când se întâmplă câteodată să fie locul negru, atunci se zice: „Hei, a-ntinerit Sf. Neculai!” La Sân-Ion se duce neaua (se înfrânge iarna), dacă a adus-o Sân-Nicoară cu cal alb, sau, cu alte cuvinte, dacă a venit Sân-Nicoară pe cal alb, Sân-Ion va merge pe cal negru, adică va duce iarna (Pamfile, 1997, p. 438). ♦ Când vine Sân-Nicoară cu calul alb, adecă aduce neaua cu sine, atunci aduce cu sine şi iarna grea, care se înfrânge la Sânt-Ion (Mangiuca, 1882, p. 33). ♦ Dacă Sân-Nicoară a venit cu cal alb, adică la Sf. Nicolae e zăpadă, atunci iarna va fi scurtă, iar dacă a venit cu cal negru, atunci iarna va fi lungă (Gherman-4, p. 125). ♦ Când Sfântul Neculai găseşte Bistriţa neîngheţată, pune pod de gheaţă peste ea (Gorovei, 1995, p. 103). ♦ Incepe ziua a creşte cât sare cocoşul din pragul uşii (Mangiuca, 1882, p. 33). ♦ „La Sf. Nicolae se întoarce noaptea la ziuă, cu cât se suceşte puiu-n găoace” (Rădulescu-Codin, Mihalache, p. 91).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român