8 iulie, Sfântul Pricopie, Pricopul, Precup, Procopiile; Ziua Lupului Sfântul Mare Mc. Procopie; Sf. Epictet şi Astion

Aflat în miezul verii, când atenţia oamenilor era îndreptată spre roadele câmpului, Pricopul asigură, ca şi Drăgaica şi Sf. Petru, coacerea semănăturilor. În cazul nerespectării sărbătorii, el poate trimite grindină sau incendii pârjolitoare. Şi el este responsabil de amuţirea cucului („Precupu tace cucu”). Uneori este considerat un patron al lupilor, deşi avem de-a face mai degrabă cu o altă ipostază a lupului, şi anume aceea de instrument punitiv. Divinitatea însăşi sau un animal obişnuit răpeşte copiii celor ce lucrează în această zi. Semnificativă este, în acest sens, precizarea pe care o face chiar divinitatea, care nu vrea să fie confundată cu un răpitor obişnuit, pentru a-i convinge pe oameni de nevoia cinstirii ei.

Sf. Marc Mc. Procopie. Sfântul marele mucenic Procopie a crescut în Ierusalim. El n-a fost numit de părinţii săi Procopie, ci Neania, iar Procopie a fost numit mai pe urmă de însuşi Domnul Hristos, în vremea botezului.
Ajungând la vârsta bărbatului desăvârşit, maica sa a voit să-l facă ostaş al împăratului. Diocleţian, păgânul împărat al Romei, l-a făcut după un timp voievod şi l-a trimis cu oastea în Alexandria Egiptului, poruncindu-i ca acolo să prigonească, să muncească şi să ucidă pre toţi creştinii. Dar, dintr-o vedenie minunată şi din vorbirea cea dulce a Domnului cu el, lui i s-a umplut inima de negrăită bucurie şi de veselie duhovnicească. în temniţă fiind, deodată i s-a arătat în slavă nespusă Domnul Iisus Hristos şi, atingându-se de mucenic, i-a tămăduit ranele şi l-a făcut sănătos; apoi botezându-l, i-a zis: „De-acum nu te vei mai numi Neania, ci Procopie; deci îmbărbătează-te şi te întăreşte, pentru că împuternicindu-te vei putea să aduci Tatălui meu turmă aleasa” (Vieţile sfinţilor, XI, pp. 285, 288, 291, 301).

Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion monahul. Pe timpul lui Diocleţian, păgânul împărat al Romei, era în părţile răsăritului un oarecare bărbat îmbunătăţit, care petrecea viaţă monahicească, cu numele Epictet şi cu dregătoria preot. Din tinereţile sale a începută sluji lui Hristos. El făcea multe minuni, pentru că, din pricina curăţeniei vieţii sale, luase dar de la Dumnezeu a tămădui toate boalele între oameni, a da lumină celor orbi, pre cei stricaţi îi curăţea, pre cei slăbănogi îi întărea şi gonea diavolii din oameni.Un copil tânăr, cu numele Astion, din cetatea ce era în apropiere, s-a dus la cuviosul Epictet întocmai ca o albină înţeleaptă, ca să adune degrabă în acel loc mierea cea dulce, cerându-i să-l facă creştin de taină şi să-l boteze (Vieţile sfinţilor, XI, pp. 250-251, 259).

Tradiţii: Despre această zi se spune din oameni bătrâni că de la această zi înainte nu mai cântă cucul (Speranţia, I, f. 44). Precupu tace cucu (Speranţia, I, f. 99 v). ♦ în această zi înfloreşte grâul (Speranţia, II, f. 116 v). ♦ Topeşte piatra în apă (Muşlea-Bârlea, p. 386). Arde piatra-n apă, dacă nu se ţine (Speranţia, V, f. 240 v). Arde piatra-n foc (Speranţia, II, f. 158 v). ♦ E purtătorul fulgerelor şi al trăsnetelor (Muşlea-Bârlea, p. 386). ♦ Nişte oameni s-au apucat să treiere grâu în ziua de Pricopie. Până seara s-au aprins paiele şi apoi au ars tot (Speranţia, VII, f. 201 v). ♦ O femeie, lucrând în această zi la săpat, a venit lupul şi i-a luat copilul. Strigând femeia că i-a luat lupul copilul, i-a răspuns un glas că nu e lupul, ci e Precupul (Speranţia, I, f. 96 v). După multă rugăciune i l-a dat înapoi, însă ea a fost cu faţa acoperită, să nu-l vadă pe Precup (Speranţia, I, f. 273 v).

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Pricopie se ţine pentru ca să nimerească bine femeile la coptul pâinii, al mălaiului şi al altor aluaturi, ca să nu se pripească (Speranţia, VIII, f. 297 v). ♦ Precupul, când tace cucul, îl serbează ca să audă cucul şi de alt an (Speranţia, I, f. 47).

Apărător de rele şi durere: Se munceşte numai până la amiază în câmp (Speranţia, II, f. 132 v). ♦ Poartă o grijă deosebită lucrătorilor la câmp. Se spune că Pricopul pricopeşte, adică face să dea în copt semănăturile de primăvară. Dacă acest sfânt blajin este supărat, atunci când nu este serbat cum se cuvine, el pricheşte grânele, adică le grăbeşte uscarea înainte de maturitate. De asemenea, el se serbează pentru a feri semănăturile de grindină sau piatră, căci Precupul arde, adică topeşte boabele de piatră în apă şi, în loc de grindină, curge ploaie curată („arde piatra în apă”). El îi păzeşte pe oameni de foc şi de opărire cu apă fiartă (Pamfile, 1997, p. 107). ♦ Oamenii spun că, dacă vor lucra în acea zi, Dumnezeu le va trimite secetă mare Speranţia, I, f. 374 v). ♦ De Pricopie nu se toarce (Speranţia, VIII, f. 144 v). ♦ Se ine să nu li se pripească mâinile la seceră sau să nu li se umfle mâinile (Speranţia, VII, f. 130 v; VIII, f. 269). ♦ Ziua este respectată şi de teama dezlănţuirii unor vijelii, n Apuseni se spune că în această zi se bat două vânturi, Harcodanul şi Dornadosul, amândouă fiind foarte primejdioase (Pamfile, 1997, p. 107). ♦ Ziua lupilor; de aceea o serbează, ca lupii să nu le mănânce vitele (Marian, 1994,1, p. 83). Precup – gura de lup (Speranţia, III, f. 166 v). ♦ E ţinut de femei pentru boale (Speranţia, I, f. 96 v). ♦ Se ţine pentru lovituri de boli la copii (Speranţia, II, f. 233). Pricopie e duşmanul copiilor. Se îmbolnăvesc copiii celui ce îndrăzneşte a lucra în acea zi (Speranţia, VIII, f. 292 v). ♦ Se ţine spre a nu fi bolnavi de ochi (Speranţia, VIII, f. 93 v). ♦ E rău de jale pe cine aude în această zi cucul pe nemâncate (Speranţia, I, f. 44).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român