9 ianuarie – Sf. Mc. Polieuct, Cuv. Eustratie

Fără a fi sărbătoare specializată, poate fi considerată un ecou al intensităţii zilei Bobotezei, care presupune şi ea o perioadă sacră de trei zile, în care se desfăşoară energiile acumulate.

Sf. Mc. Polieuct. În cetatea Melitina, din ţinutul Armeniei, trăiau pe vremea împăraţilor romani Deciu şi Valerian doi ostaşi cinstiţi, Nearh şi Polieuct. Ei erau legaţi prin dragostea prieteniei mai mult ca fraţii. Fiecăruia dintre ei i se părea că în prietenul său îşi are viaţa şi sufletul. Nearh era creştin drept-credincios, iar Polieuct era elin neluminat încă de credinţa cea adevărată, dar păstra obiceiurile creştineşti, împodobindu-se cu faptele cele bune, ca un măslin roditor. Nearh se îngrijea ca să-l aducă în casa Domnului, citindu-i Sfintele Scripturi şi arătându-i rătăcirea închinării la idoli.
Astfel trăiră ei în bună legătură prietenească, până când într-o zi se auziră pe străzi poruncile cele fără de Dumnezeu ale împăraţilor păgâni, care cereau tuturor închinarea la idoli, cu pedepse grele pentru cei ce nu se vor supune (…).
Aflând aceasta, Polieuct, luminat de darul lui Dumnezeu, a început a se gândi la cele Dumnezeieşti. De îndată şi-a adus aminte de o vedenie ce avusese de curând în vis, şi i-a zis lui Nearh:
-Nu te teme, iubitul meu prieten Nearh, nu va fi nici o despărţire, de vreme ce am văzut în vis pe Domnul Hristos. S-a apropiat de mine, mi-a luat haina şi m-a îmbrăcat cu alta, nouă, albă, al cărei preţ şi frumuseţe nu pot fi grăite. El mi-a dat şi un cal într-aripat
Auzind acestea, Nearh s-a bucurat şi i-a tâlcuit vedenia:
-Lepădarea hainei celei vechi şi îmbrăcarea în cea nouă însemnează că vei păgânitatea elinească pentru credinţa creştinească, iar calul într-aripat însemnează alerge cea grabnică spre ceruri (…).
A venit atunci Polieuct la tatăl femeii sale, Felix, cel care fusese orânduit cu asupri şi cazna creştinilor (…). Felix l-a certat, spunându-i:
-Ceasul uciderii tale a venit, dacă asemenea lucru ai făcut (…).
L-au luat atunci călăii şi l-au lovit peste gură, dar el nici nu simţea că e bătut (…) După
aceasta Polieuct şi-a plecat capul sfânt sub sabie şi s-a botezat astfel în sângele său, fiind pentru Domnul Iisus Hristos (Lascarov-Moldovanu, pp. 84-87).

Cuv. Eustratie. Acest cuvios Evstratie era de neam din părţile Tarsului, născut din părinţi drept-credincioşi; tatăl său se numea Gheorghie şi mama sa Megheti, cari trăiau în îndestulare de bogăţie. Ei crescând bine întru învăţătură pe copil, acesta, când a împlinit douăzeci de ani ai vârstei sale, s-a aprins de dumnezeiasca râvnă şi, lăsându-şi părinţii, a fugit şi s-a dus în părţile Olimpului, la mănăstirea lui Avgar, unde au strălucit sfinţii Grigorie şi Vasilie, – unchii lui dinspre maică – în pustnicie şi în toate celelalte fapte bune (Vieţile sfinţilor, V, pp. 385-386).
Interdicţii: A treia zi după Bobotează nu se ţipă cenuşa din vatră, pentru că mănâncă dihorul găinile (Gorovei, 1995, p. 99).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român