„Întoarceți-vă la lumina aceasta neînserată a sufletului în care să vedeți totul ca dar de la Dumnezeu!”

Soborului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul – „Întoarceți-vă la lumina aceasta neînserată a sufletului în care să vedeți totul ca dar de la Dumnezeu!”

„Rostul venirii Sfântului Ioan la Iordan pentru a propovădui şi a practica botezul pocăinţei era mai mare decât simplul botez. Și anume, trebuia să arate mulţimilor lui Israel pe Iisus din Nazaret nu ca fiind El fiul lui Iosif, ci Fiul lui Dumnezeu cu adevărat. El mărturiseşte dumnezeirea lui Iisus Hristos. Evanghelia ne arată că Iisus a venit la Ioan ca să fie botezat, iar Ioan a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii».

Prin aceasta Sfântul Ioan Botezătorul arată că Iisus, Care vine să fie botezat, nu are nevoie de botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, pentru că El este fără de păcat, ci mai mult, El va ridica păcatul sau păcatele lumii. Adică, atunci când este folosit singularul, înseamnă că va izbăvi, va vindeca natura omenească din starea ei de păcătoşenie, din neascultare de Dumnezeu şi de înstrăinare de El. Când se spune «păcatul lumii», la singular, înseamnă păcatul neascultării oamenilor faţă de Dumnezeu. Acesta este cel mai mare păcat. Toate celelalte sunt forme derivate ale păcatului neascultării “, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Slujba Soborului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul – stare de restaurare a creației

A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.

Credincioșii din Parohia” Sf. Voievozi” Săvinești, județul Neamț, au participat la slujba Soborului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, oficiată de părintele paroh Petru Munteanu.

Dând citire fragmentului Evanghelic și meditând asupra textului, părintele Petru Munteanu a început omilia prin a evidenția faptul că Sf. Ioan a fost un mare ascet sau un mare postitor.

 „Mulțumim Bunului Dumnezeu Care ne-a ajutat să ajungem astăzi la mare sărbătoare a Soborului Sfântului Ioan Botezătorul. Este sărbătoarea de după ziua cea mare a Bobotezei, zi de sfințire a apelor, zi de restaurare a creației întregi, prin Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea de astăzi este sărbătoarea care se continuă împreună cu sărbătoarea Bobotezei. Suntem într-o stare de restaurare sau de vindecare a naturii întregi, a creației.

Nepostirea înseamnă lipsa ascezei sau lipsa dorului de Dumnezeu

Ca să înțelegem sărbătoarea de astăzi, e bine să întoarcem paginile istoriei umanității și să ajungem la Cartea Genezei, la Cartea dintru început a Sfintei Scripturi.  Acolo aflăm că primii părinți ai neamului omenesc, Adam și Eva, au căzut din Rai prin nepostire, sau prin neascultare. Nepostirea înseamnă lipsa ascezei sau lipsa dorului de Dumnezeu. Noi, uneori, socotim postul ca fiind doar o simplă reținere de la alimentele de dulce. Dar, postul, în esența lui, înseamnă un dor de Dumnezeu. Înțelegi postul dacă ai fost îndrăgostit vreodată când, având gândul la persoana iubită, nu îți mai vine să mănânci… Sau când pierzi sau te desparți pentru o vreme de cineva drag…

Post este atunci când omul este preocupat de ceva, iubește pe cineva și în iubirea lui uită să mănânce… Ești așa de preocupat de ceva, încât ai uitat să mănânci. În esența lui, aceasta înseamnă postul. Să fii atât de prins de dorul de Dumnezeu, atât de prins de a fi cu Dumnezeu, încât să uiți de mâncare. Să postești în dor de Dumnezeu.

În starea aceasta de dor de Dumnezeu, trăim postul sau postirea. Prin nepostirea primilor părinți, prin lipsa acestui dor de Dumnezeu, prin gândul lor spre cele stricăcioase și vremelnice, spre cele trecătoare, căzând în ispita vrăjmașului, a căzut întreaga umanitate, dar și întreaga creație. Ne spune Sfântul Efrem Sirul, ne spun Sfinții Părinți, că natura întreagă s-a răzvrătit împotriva Regelui ei, care era Adam.

Sfântul Ioan Botezătorul, marele ascet sau postitor prin excelență

Zice Sfântul Efrem Sirul în frumoasa carte a Filocaliei că: «Vântul n-a mai dorit să mai adie, izvoarele să curgă, soarele să răsară». A fost un cutremur și o revoltă a Creației și a creaturilor împotriva lui Adam și împotriva Evei. Împreună cu căderea primilor părinți, a căzut întreaga Creație, întregul Cosmos. Cosmos în limba greacă înseamnă ordine. Iată că pregătește întruparea Domnului Iisus Hristos, un mare ascet sau un mare postitor, Sfântul Ioan Botezătorul, marele ascet sau postitor prin excelență.

El n-a avut nimic pentru el, era atât de postitor și de postit, încât, spune istoria biblică, că Salomeea, când a dorit să-i taie capul și a cerut de la Irod capul Sfântului Ioan Botezătorul era curioasă să vadă dacă are sânge în el. Sfântul Ioan era uscat prin post și prin rugăciune, era o flacără vie… El era îmbrăcat doar cu o haină din piele de cămilă și el trăia postul prin excelență, nu avea nimic pentru sine, era într-un dor continuu de Dumnezeu.

Ioan Botezătorul a făcut posibilă venirea lui Hristos printre noi

El a chemat întruparea lui Hristos, el a făcut posibilă venirea lui Hristos printre noi, el, care în dor de Dumnezeu, uita să mănânce… Trăia în dor de Dumnezeu, trăia îmbrățișarea lui Dumnezeu. Sunt oameni care postesc și se împărtășesc doar cu Sfânta Liturghie. Avem în Sfântul Munte sfinți care țin neamul omenesc în rugăciune și se împărtășesc doar la Liturghie!

Postirea aceasta în dor de Dumnezeu este adevărata postire! Postirea aceasta în gândul și dorul de Dumnezeu… Ei bine, pregătește venirea la Iordan, prin Botezul Pocăinței, marele ascet pe care astăzi îl celebrăm, îl serbăm pe Sfântul Ioan Botezătorul. Acest Sfânt Ioan Botezătorul vorbește despre un botez al pocăinței”.

Nu este nimic fără Dumnezeu, nu trăiește nimic, nu ființează nimic, nu lucrează nimic decât în Dumnezeu

În continuarea cuvântului său, părintele Petru Munteanu a explicat semnificația botezului pocăinței.

„Ce înseamnă Botezul Pocăinței pe care-l ia Hristos, în umanitatea Lui și prin umanitatea Lui? Noi toți am intrat în botezul pocăinței, noi cei care-L mărturisim pe Hristos și credem în Slăvita Lui Înviere? Botezul pocăinței pe care-l exprima Sfântul Ioan Botezătorul era să ne schimbăm mintea, așa cum spunea Sf. Ioan Botezătorul. Și aceasta ne va spune și Hristos Domnul. Cum să ne schimbăm mintea? Să ne schimbăm mintea, spunea Sf. Ioan Botezătorul, mintea sau felul în care noi să vedem că totul atârnă de Dumnezeu.

Totul este de la Dumnezeu. Toată viața noastră este în Dumnezeu! Nu este nimic fără Dumnezeu, nu trăiește nimic, nu ființează nimic, nu lucrează nimic decât în Dumnezeu, aceasta înseamnă pocăința. „Pocăiți-vă, fraților!” adică „Întorceți-vă la lumina aceasta neînserată a sufletului în care să vedeți totul ca dar de la Dumnezeu!”. Lumină în care Dumnezeu este în toate prin harul Sau și în care El lucrează cu harul și cu binecuvântarea Sa asupra întregii Creații, nu numai asupra omului. Și cel mai mic pui de pasăre și ultima floare sau boboc de floare ce se arată nouă și steaua care strălucește pe bolta cerului este în lucrarea lui Dumnezeu, Creatorul nostru.

Pocăința nu înseamnă să lași Biserica, ci pocăința înseamnă să trăiești Biserica

Și bătaia de inimă a noastră, și respirația, și aerul, și ploile, și soarele, și lumina, și vânturile… Toate sunt în harul sau darul lui Dumnezeu, spunea Sfântul Ioan Botezătorul. Treziți-vă, intrați în pocăință! Nu înțelegea lumea pocăința, cum nici astăzi nu o înțelege… Ne-au furat cuvântul acesta, pocăința, unii care se cheamă pocăiți. Noi le spunem păcăliți. Pentru că pocăința nu înseamnă să lași Biserica, ci pocăința înseamnă să trăiești Biserica.

Pocăința nu înseamnă să lași pe Maica Domnului și Sfinții, să lași postul și rugăciune, să lași Sfânta Împărtășanie, Sfânta Cuminecătură, Sfânta Spovedanie ci să trăiești starea aceasta, luminată în Biserica Lui Hristos. Pocăința este starea omului în Hristos și-n Biserică. Pocăința este Ortodoxia. Să-nțelegi că atunci când dorești să intri-n pocăință, înseamnă că intri în îmbrățișarea Sfântului Ioan Botezătorul și mergi cu Hristos! Botezul pocăinței este spovedania noastră, este botezul lacrimilor, este întoarcerea la Dumnezeu, este Nașterea noastră continuă, pentru cuminecare, pentru Sfânta Împărtășanie. Înțelegem, deci, acum, altfel pe Sf. Ioan Botezătorul, altfel înțelegem postul”.

Sfântul Ioan Botezătorul a atins umanitatea și într-însa a întâlnit pe Dumnezeu Cel Întrupat

Părintele Munteanu a vorbit și despre importanța comunicării și comuniunii, care în zilele de astăzi s-au risipit.

„Ne spune Sfânta Evanghelie că Sfântul Ioan Botezătorul, este cel care a atins capul și l-a botezat pe Hristos, a atins creștetul Celui de neatins! A atins umanitatea și într-însa a întâlnit pe Dumnezeu Cel Întrupat, Sfântul Ioan Botezătorul a pregătit calea Domnului. Și, odată asumat botezul acesta al pocăinței în umanitate, se restaurează Creația întreagă! Noi, la sfințirea Aghiezmei celei Mari, împreună cu rugăciunea se sfințește cosmosul întreg!

Pentru că întorcându-ne la Dumnezeu, intrăm în comuniune cu totul! Noi nu suntem niște cartofi într-un sac, noi comunicăm între noi mai presus de cuvânt. Comunicăm prin rugăciune. Noi comunicăm cu tot ce ne înconjoară! Numai c-am uitat limbajul acesta, al comunicării și al comuniunii pentru că nu ne mai rugăm! Orice agresiune făcută asupra vreunei făpturi, asupra unei creaturi a lui Dumnezeu, prin violență și lăcomie, prin necomuniune este un atentat împotriva Creatorului!

Comunicăm prin rugăciune – Prin nepostire cădem în întuneric!

Lăcomia aceasta vădită a lumii care, astăzi, prin nepostire, apasă asupra noastră, este un atentat la creație și împotriva Creatorului! Ați văzut cum se cresc astăzi animale în marile centre zootehnice? Din lăcomie și nepostire umană, cum sunt îndopate gâștile cu furtunul, încât să crească ficatul mare, de gâscă, porcii cum sunt injectați și plini de hormoni, animalele, viței să crească într-un an cât în trei? Acesta este un atentat la creatură și la Creator!

Noi, prin nepostire, cădem în întuneric! Cădem în liturghiile Anticristice! Noi, prin liturghiile acestea împotriva creaturilor ne depărtăm de Creator! Noi asistăm astăzi la un atentat împotriva Creației! Prin nepostire! Noi, astăzi, uităm de comuniunea prin rugăciune! Rugăciune care comprimă timpul și spațiul. Atunci când mama sau bunica care se roagă adună-n ea și-n rugăciunea ei tot neamul ei…

Când bunica ține postul, și a ajunat de Bobotează, ea a postit pentru tot neamul ei! Astăzi, tu, când ai venit la Biserică, ai venit cu tot neamul tău, cu viii și cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții veșnice. Și i-ai sfințit pe toți, și l-ai ridicat, după cum, la fel, poți să-i cobori și să-l dărâmi prin nepostire sau uitare de Dumnezeu. Iubiți credincioși și credincioase, trecem printr-o mare dramă, este drama uitării a ceea ce suntem și la ceea ce suntem chemați!”.

La mulți ani, Ion și Ioana!

Numele Sfântului Ioan Botezătorul îl poartă aproape două milioane de români, 1.420.774 bărbați și 531.197 femei, potrivit statisticilor Direcției pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Din totalul româncelor, 371.486 poartă numele Ioana; alte 141.000 de femei pe cel de Ionela; 11.290 se numesc Nela; iar 6.726 poartă numele Ionelia.

Dintre bărbații ce își aniversează onomastica cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, 411.149 poartă numele Ion; 514.865 pe cel de Ioan; iar peste 320.000 se numesc Ionuț. Acestora li se adaugă aproximativ 145.000 de români ce poartă numele Ionel, precum și cei peste 26.000 de bărbați ce se numesc Nelu sau Ionică, potrivit Agerpres.

În încheierea omiliei sale, părintele Petru Munteanu a felicitat pe toți credincioșii care poartă numele Sf. Ioan.

 „Iubiți credincioși și credincioase, ce să spunem despre acei care poartă aceste frumoase nume, de Ion și Ioana? Nu putem decât să le spunem că neamul nostru românesc a așezat prin evlavie și credință ca fiecare casă să aibă câte un Ion și o Ioană. Aceștia erau, de regulă, ultimii copii la părinți. Când se mai potolea trupul și intra omul spre post, spre asfințitul vieții, venea soția și spunea soțului că a rămas însărcinată, mai spre bătrânețe, a venit și Ionel atunci! Lasă-l, să vină!

Ion înseamnă din limba ebraică „Dumnezeu are milă de mine!”, „Dumnezeu mă mântuiește!”

Și Ion și Ioana sunt copiii ultimii, socotiți cei mai iubiți din casă, cei mai năzdrăvani, ce ne-am face fără Ion și fără Ioana? N-ar fi casa frumoasă, n-ar fi viața așezată. Iată-i aici unii cu ghiocei la tâmple, alții cu gândul la Ionii și Ioanele pe care-i au în suflete, departe de țară sau de ei… Ce să le dorim? Decât ca să își țină numele lor de Ion și Ioana în suflet, care înseamnă din limba ebraică „Dumnezeu are milă de mine!”, „Dumnezeu mă mântuiește!”

Sunt în mâna lui Dumnezeu! Avem nevoie de cât mai mulți Ioni și Ioane în viață, avem nevoie de cât mai mulți Ioni și Ioane care să pregătească pe Hristos și venirea Lui! De aceea, astăzi parcă prăznuim tot neamul nostru, că mai toți avem în casă câte un Ion și Ioana, o Ionelă și un Ionel. Le dorim celor ce poartă aceste frumoase nume și celor din neamul nostru, ca Dumnezeu să-i blagoslovească, să le dăruiască sănătate, întru toate bună sporire, întru mulți, fericiți și binecuvântați ani!,  „Mulți ani trăiască!”.

Brîndușa Dediu

Citiți și „Botezul Domnului – Sărbătoare de restaurare a creației întregi”.