
O parte din membrii Corului Academic de Muzică Bizantină „Byzantion“ din Iaşi au ajuns în data de 27 decembrie 2013, la Săvinești. Prezenți la Sfânta Liturghie, închinată Sfântului Ștefan, au bucurat sufletele credincioşilor din Parohia „Sfinţii Voievozi“ Săvineşti, Protopopiatul Roznov, județul Neamț, prin glasurile lor melodioase, la invitația părintelui paroh Petru Munteanu.
Corul ”Bzyantion” s-a format în anul 1997, pe vremea când membrii corului erau elevi seminarişti ai Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Vasile cel Mare din Iaşi cu binecuvântarea şi la iniţiativa actualului patriarh, pe atunci ÎPS Daniel.
”Pe când aveam 16-17 ani ne-am format un grup care a început să cânte această muzică, pe care noi o numim muzică psaltică sau muzică bizantină şi care este muzica Sfinţilor Părinţi şi a Bisericii Ortodoxe în general”, a declarat Adrian Sârbu, dirijorul corului ”Byzantion”.
Adrian Sârbu, dirijorul corului, a venit însoțit de o echipă deosebită, formată din membrii vechi ai corului ”Byzantion”: Gheorghiţă Rusu Persic (cântăreț la Opera Națională din Iași), Ştefan Mihalcea (secretarul și impresarul corului ”Byzantion”), Sebastian Socol (șeful isonarilor), Marino Soianu (din Basarabia) şi George Bucătaru (cântăreț în corul bisercii).
Corul ”Byzantion”, actualmente, are 35 de membri, în mare parte studenţi la teologie, la conservator, membri mai vechi, care se adună în diferite ocazii, în special la concertul închinat pelerinilor care vin şi se închină la Cuvioasa Parascheva, la concertele de colinde, dar merg şi în turnee la diverse festivaluri din Europa, iar în luna octombrie au susținut primul lor concert în Asia.
”M-ați întrebat, înaintea interviului, de câte ori am venit la această parohie minunată. Cred că ar trebui să întreb şi prietenii şi colegii mei, cred că a cincea, a șasea oară. Este foarte important acest lucru, această colaborare între noi şi această parohie, noi nu o privim ca pe o colaborare accidentală sau contextuală, ea este ceea ce privim noi ca o reiterare a ceea ce făceau în trecut marii mitropoliţi, marii stareţi ai mărilor mănăstiri, şi anume parohiile, mănăstirile, centrele mitropolitane deveneau şi centre de cultură în acelaşi timp. Trebuie să îndrăznim să privim preoţii, din zilele noastre, ca nişte oameni care iubesc muzica sau care se cuvine să iubească muzica pentru că prin muzică se face şi evanghelizarea, dacă vrem să o privim aşa, a poporului, a credincioşilor. Pe de altă parte este o muzică deosebit de complexă, este o muzică deosebit de grea, pe care nu numai că lumea nu ştie să o cânte, dar nici oamenii din strană. Câteodată, au dificultăţi în a o cânta şi de aceea poporul român care, cum spunea părintele Staniloae este singurul popor din lume de sorginte latină şi de spiritualitate bizantină”, a mai declarat Adrian Sârbu.
”Astăzi, corul ne-a încântat nu numai cu frumoase colinde ci şi cu respiraţiile inimilor lor altoite pe o iubire faţă de Mântuitorul Iisus Hristos pe care au reușit să ne-o transmită . Le mulţumim!”, a declarat părintele Petru Munteanu.
Cuvântul de învățătură, din cadrul slujbei, a fost ținut de George Săpunaru, masterand al Facultății de Teologie din Sibiu. Primii pași către credință i-a făcut alături de părintele Petru Munteanu, de când era în clasa a II-a, mai târziu, a urmat cursurile Facultății Teologice din Sibiu. Predica a pus accent pe martirul Sfântul Ștefan, cel care ne aduce aminte și ne atrage atenția că Hristos a venit să ne mântuiască, a venit pentru a-și da viața pentru noi.
”Fără Hristos noi nu putem sărbători, nu putem concepe Nașterea, El trebuie să fie busola și scopul întregii noastre vieți. Oamenii de astăzi nu trebuie să uite că Nașterea lui Hristos nu stă în lucrurile cele lumești, ci Nașterea lui Hristos trebuie să fie centrul existenței noastre, centrul vieții noastre”, a mărturisit George Săpunaru.
La sfârșitul slujbei, membrii corului ”Byzantion” au interpretat câteva colinde ce au făcut să tresalte de bucurie inimile celor prezenți în biserică.
Mai mult, ei s-au alăturat acțiunilor inițiate de parohia ”Sfinții Voievozi” Săvinești și au mers să colinde câteva suflete din cadrul Centrului pentru persoane vârstnice Roznov și din Centrul de bătrâni ”Pietricica” Piatra Neamț.
Sursa: samariteanulmilostiv.ro