Cuvânt la Soborul Sfântului Arhanghel Mihail şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri (8 noiembrie)

Soborul Sfinţilor îngeri se prăznuieşte de Biserică cu bună cinste după predaniile părinţilor insuflaţi de Dumnezeu, care au lepădat de mult credinţa cea rea a închinării de îngeri care era la eretici şi la închinătorii de idoli. Căci încă în Legea Veche, când poporul ales s-a depărtat de la Dumnezeu, a început a se închina idolilor făcuţi după asemănarea făpturilor văzute, cîte sunt în cer, sus şi pe pământ, jos. Atunci oamenii aduceau soarelui jertfă de închinăciune ca lui Dumnezeu, precum şi lunii şi stelelor, pe care le socoteau că au suflet viu.
Tot cu astfel de închinăciune şi cu jertfe se închinau ei şi îngerilor, despre care lucru se pomeneşte în cărţile împăraţilor, unde zice: „Se cade a aduce tămîie lui Baal şi soarelui, lunii, planetelor şi la toată puterea cerului, adică îngerilor, căci aceştia sunt ostaşii cereşti”. Acea credinţă rătăcită a închinării de îngeri se înmulţise şi în zilele Sfinţilor Apostoli, pe care dezrădăcinând-o Sfântul Apostol Pavel, grăieşte astfel în Epistola sa către Coloseni: „Nimeni să nu vă amăgească pe voi, vrând aceasta în smerita cugetare şi în slujba îngerilor, învăţînd cele ce nu ştiu, în deşert fiind îngîmfat de gândirea trupului său şi neţinând capul (adică pe Hristos)”.
Căci erau în acea vreme oarecare eretici care, arătându-se smeriţi şi cu mândrie lăudându-se că urmează îngerilor prin înfrânare şi prin viaţa lor cea curată, învăţau a da asemenea închinăciune îngerilor ca şi lui Dumnezeu. După aceea s-au ivit alţii, care ziceau că îngerii sunt ziditori ai făpturii celei văzute mai presus şi mai cinstiţi decît Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca nişte fiinţe fără de trupuri; iar despre Mihail ziceau că este Dumnezeul evreilor. Apoi alţii dându-se vrăjitoriilor, chemau pe diavoli şi le slujeau lor, numindu-i pe ei îngeri.
Mai ales între coloseni, care erau sub Mitropolia Laodiceei, se înmulţise un asemenea eres; şi de către mulţi se săvârşea în taină păgâneasca închinare de îngeri, asemenea cu închinarea de idoli, pe care Soborul Sfinţilor Părinţi din Laodiceea a blestemat-o, dând-o anatemei. Deci, blestemată şi lepădată fiind credinţa rătăcită a închinării la îngeri, s-a legiuit dreapta credinţă şi vrednica cinstire a prăznuirii sfinţilor îngeri, ca unor slujitori ai lui Dumnezeu şi păzitori ai neamului omenesc.
Chiar şi în Colose, unde la început se aducea închinăciune îngerilor, a început a se săvârşi cu dreaptă mărire prăznuirea soborului îngeresc, zidindu-se biserici preafrumoase în numele Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia îngerilor. Astfel s-a zidit şi în Hone o mărită şi preafrumoasă biserică, în care însuşi Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat Sfântului Arhip. Apoi s-a aşezat a se prăznui soborul Sfinţilor îngeri în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua după luna martie – ce este întâia de la zidirea lumii -, spre închipuirea numărului cetelor îngereşti, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Căci, răpit fiind Sfântul Pavel până la al treilea cer şi văzând acolo deosebirile cetelor sfinţilor îngeri, a spus aceasta şi lui Dionisie, ca unui ucenic al său. Iar acele nouă cete sunt despărţite în trei ierarhii, care cuprind cîte trei cete, cea mai de sus, cea de mijloc şi cea mai de jos.
În cea dintâi ierarhie, mai sus şi mai aproape de Preasfânta Treime, sunt Serafimii, Heruvimii şi Scaunele. Cei care stau mai întâi înaintea Făcătorului şi Ziditorului, sunt iubitorii de Dumnezeu Serafimi, cei cu cîte şase aripi, precum a văzut Isaia proorocul, care a zis: Serafimii stau împrejurul Lui, având cîte şase aripi. Ei sunt în chipul focului, precum scrie: Dumnezeul nostru este foc mistuitor. Scaunul Lui pară de foc, iar îmbrăcămintea slavei Domnului este ca focul. Şi în alt loc zice: Cel ce faci pe îngerii tăi duhuri şi pe slugile tale pară de foc. Ei aprind pe oameni cu focul dumnezeieştii iubiri, precum şi numele lor îi arată, căci în limba evreiască serafim se tâlcuieşte cel ce aprinde sau încălzeşte.
După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu Celui Atoatevăzător, Care vieţuieşte în lumina cea neapropiată, înţelepţii Heruvimi cei cu ochi mulţi, care mai mult decît alte cete mai de jos, strălucesc totdeauna cu lumina înţelegerii şi a cunoştinţei lui Dumnezeu. Căci, fiind luminaţi în tainele lui Dumnezeu şi ale ştiinţei adâncului înţelepciunii, luminează şi pe alţii, pentru care numele heruvim, în aceeaşi limbă evreiască, se tâlcuieşte multă înţelegere sau revărsare de înţelepciune. Căci prin Heruvimi se revarsă înţelepciunea şi se dă ochilor sufleteşti luminare pentru vederea şi cunoştinţa lui Dumnezeu.
Apoi, înaintea Celui ce şade pe scaun înalt, stau purtătorii de Dumnezeu – precum îi numeşte Sfântul Dionisie -, adică Scaunele; căci pe dânşii, ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte Dumnezeu gânditor – precum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul. Iar purtători de Dumnezeu se înţeleg nu cu fiinţa, ci cu darul şi cu slujirea; căci scrie Sfântul Vasile cel Mare că şi trupul lui Hristos a fost purtător de Dumnezeu. Dar trupul Domnului era unit după fiinţă şi după ipostas cu însuşi Dumnezeu Cuvântul, ca Cel ce purta pe Dumnezeu, după unire nedespărţită. Iar Scaunele se socotesc aşa, nu după fiinţă, ci după darul cel dat pentru o slujire ca aceasta, odihnindu-se Dumnezeu pe ele; de aceea se zic purtătoare de Dumnezeu.
Deci, cu negrăit chip odihnindu-Se Dumnezeu pe dânsele, rânduieşte judecăţile Sale cele drepte, după cuvintele lui David: Şezut-ai pe scaun, Cel ce faci dreptatea. Pentru aceasta, străluceşte în ele mai ales dreptatea judecăţilor lui Dumnezeu. Ei slujesc judecăţii lui Dumnezeu celei drepte şi o preamăresc pe dânsa, revărsînd puterea dreptei Sale judecăţi peste scaunele judecătorilor acestora de jos, dând împăraţilor şi stăpânitorilor, duhul dreptei judecăţi.
În ierarhia cea de mijloc, la fel, sunt tot trei cete ale sfinţilor îngeri, Domniile, Puterile şi Stăpâniile. Se numesc Domnii pentru că domnesc peste ceilalţi îngeri care sunt sub dânşii şi care, fiind slobozi şi lepădând – după Dionisie – toată temerea de rob, de bunăvoie şi cu bucurie slujesc neîncetat Domnului. Ei revarsă acestora de jos, adică oamenilor care sunt puşi de Dumnezeu ca stăpânitori, puterea stăpânirii cu bună înţelegere şi a iconomiei celei înţelepte, pentru ca să domnească bine şi cu dreptate peste ţările ce le sunt încredinţate. Apoi învaţă a stăpâni simţirile, a smeri poftele, cele fără de rânduială şi patimile; iar pe trup îl face rob duhului, adică a domni peste voia sa şi a fi mai presus de orice ispită.
Iar Puterile, umplându-se de dumnezeiasca putere, slujesc voii celei tari şi puternice a Domnului Celui Preatare şi Atotputernic, fără zăbavă şi fără osteneală săvârşind slujba. Apoi fac minuni mari şi acelaşi dar al facerii de minuni îl revarsă peste plăcuţii lui Dumnezeu care sunt vrednici de acest dar, ca să tămăduiască toată durerea şi să spună mai înainte cele viitoare. După aceea, sfintele Puteri ajută oamenilor ce se ostenesc şi sunt însărcinaţi cu purtarea jugului cel pus asupra lor, în orice fel de ascultare, ca să fie puternici a împlini chemarea şi a purta sarcina celor neputincioşi. Ele întăresc pe tot omul cu răbdare, ca să nu deznădăjduiască în necazuri, ci să rabde cu tărie, cu mărime de suflet şi cu bărbăţie puternică, toate cele ce vin asupră-i şi să mulţumească lui Dumnezeu cu smerenie, căci El toate le rânduieşte spre folosul nostru.
Stăpâniile se numesc aşa, pentru că au stăpânire peste diavoli, ca să potolească stăpânirea cea drăcească şi să ne ferească de ispitele aduse de ei asupra oamenilor şi a nu-i lăsa să vatăme pe cineva atît cît ar voi ei. Apoi întăresc pe nevoitorii cei buni în nevoinţele şi ostenelile lor cele duhovniceşti, păzindu-i ca să nu piardă împărăţia cerească. Iar celor ce se luptă cu patimile şi cu poftele, le ajută în ceasul ispitei pentru a izgoni gândurile cele rele şi asupririle vrăjmaşului şi a birui pe diavolul. Însă toate acestea le săvârşesc ei prin sfintele Începătorii, Arhangheli şi Îngeri, după cum spune marele Dionisie Areopagitul, în capitolul
50, despre ierarhia cea din mijloc şi după cum zice şi Sfântul Maxim Mărturisitorul la tâlcuirea dumnezeieştilor nume: „Că aceasta este ierarhia cea mai de jos şi mai aproape de noi”.
Asemenea şi în ierarhia cea mai de jos, după cum s-a spus, sunt trei cete: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.
Începătorii se numesc pentru că sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, rânduindu-i pe dânşii spre împlinirea dumnezeieştilor porunci. Lor le este încredinţată îndreptarea a toată lumea şi păzirea împărăţiilor şi a domniilor, a ţinuturilor, a popoarelor, a neamurilor şi a limbilor. Căci fiecare împărăţie, neam şi limbă are deosebit păzitor şi îndreptător al întregii sale laturi pe un înger dintr-această ceată cerească ce se zice Începătorie. Slujba acestei cete, după înţelegerea lui Grigorie, este a învăţa pe oameni ca să dea cuviincioasă cinste la tot dregătorul, după vrednicia slujirii lui. Aceşti îngeri înalţă pe cei vrednici la treptele ierarhiilor celor mai cinstite şi-i povăţuiesc pe dânşii ca să nu caute dregătoria pentru cîştigul şi chiverniseala lor, pentru iubirea de cinste şi mărirea cea deşartă, ci pentru cinstea lui Dumnezeu şi pentru creşterea şi înmulţirea laudei Lui şi pentru folosul celor de aproape, slujind de obşte tuturor treburilor celor ce sunt sub stăpânirea lor.
Arhangheli se numesc cei mari şi vestitori de bine, adică cei care vestesc tainele cele mari şi preamărite şi aceştia au slujbe, precum zice marele Dionisie, a descoperi proorociile, cunoştinţa voii lui Dumnezeu şi înţelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus, pentru ca să vestească îngerilor celor mai de jos şi printr-înşii oamenilor. Iar Sfântul Grigorie Dialogul zice: „Aceştia înmulţesc sfânta credinţă între oameni, luminând mintea lor cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinţei celei drepte”.
Îngerii, în orânduielile cele cereşti, sunt mai jos decît toate rânduielile şi mai aproape de oameni. Aceştia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu şi voile Lui cele mai mici, povăţuindu-i să vieţuiască cu fapte bune şi cu dreptate după Dumnezeu. Apoi sunt puşi să ne păzească pe noi, pe fiecare credincios. Deci, pe cei ce sîntem buni, ne ţin ca să nu cădem, iar pe cei care cădem, ne ridică. Ei niciodată nu ne lasă, deşi uneori greşim şi sunt totdeauna gata a ne ajuta, numai să voim şi noi.
Cu acelaşi nume se numesc toate cetele cele mai presus de cer, adică îngeri, cu toate că au şi alte nume, după rânduiala şi iconomia lui Dumnezeu şi după numirile darului de la Dânsul, precum: Serafimi, Heruvimi, Scaune, şi celelalte cete. Însă toţi de obşte se numesc îngeri, căci numele înger nu arată însăşi natura lor, ci numai slujba. Deci, toţi sunt îngeri pentru că toţi slujesc lui Dumnezeu, după cele scrise: Au nu sunt toţi duhuri slujitoare, ce se trimit spre slujire?
Numai slujbele lor sunt despărţite şi nu-s la fel; ci fiecare ceată are slujba rânduielii sale ce i se cuvine. Pentru că Preaînţeleptul Ziditor nu descoperă deopotrivă tuturor tainele dumnezeieştii Sale voinţe, ci prin mijlocitori, adică prin cetele cele mai de sus, luminând pe cele mai de jos; arătându-le astfel voia Sa cea sfântă, le poruncesc să o îndeplinească, precum se vede arătat în cartea Proorocului Zaharia. Când îngerul vorbea cu proorocul, alt înger ieşea în întîmpinarea îngerului aceluia, poruncindu-i să meargă la prooroc şi să-i vestească cele ce aveau să fie pentru Ierusalim. Astfel, se scrie: „Iar îngerul stătea grăind către mine şi un alt înger ieşea în întîmpinarea sa şi a zis către dânsul, grăind: Aleargă şi spune tânărului aceluia – adică către proorocul Zaharia: Fără zid vor locui în Ierusalim, pentru mulţimea oamenilor şi Eu voi fi lui, zice Domnul, zid de foc împrejur”.
La aceste cuvinte, Sfântul Grigorie zice: „Când înger către înger grăieşte: „aleargă şi spune către tânărul acela”, nu este îndoială că îngerii unul pe altul se trimit, adică cei mai de sus trimit pe cei mai de jos. Deci sunt mai mici cei trimişi şi mai mari cei ce trimit”. La fel şi în proorocia lui Daniil, se spune că un înger porunceşte îngerului să-i spună proorocului vedenia. Deci, de aici este arătat că îngerii cetelor celor mai de jos se vestesc şi se luminează de îngerii cetelor celor mai de sus despre dumnezeiasca voinţă a Făcătorului lor.
De aceea, în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua după luna martie, când a fost creată lumea, Sfânta noastră Biserică luptătoare, căreia îi trebuie ajutor, prăznuieşte cu cântări minunate soborul celor nouă cete ale sfinţilor îngeri. Toate aceste cete îngereşti se vor aduna în ziua cea înfricoşată a judecăţii Domnului, care se socoteşte de dumnezeieştii învăţători ai Bisericii, ziua a opta: după veacul acesta, va veni Fiul Omului, Judecătorul cel drept, întru slava Sa şi toţi sfinţii Îngeri cu Dânsul, precum Domnul singur a zis în Evanghelia Sa: Şi va trimite pe îngerii Săi cu glas de trîmbiţă şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, adică de la răsărit, de la apus, de la miazăzi şi de la miazănoapte.
Deci atunci şi pe noi, cei ce prăznuim soborul lor cu cinste, o! de ne-ar aduna în ceata aleşilor Domnului. Iar începătorii şi voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, sunt rânduiţi de Dumnezeu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca nişte credincioşi slujitori ai lui Dumnezeu, care în vremea căderii satanei, din pricina mândriei şi a depărtării lui de la Dumnezeu, au adunat aceste trei cete şi oşti îngereşti şi arhanghelul Mihail a strigat cu mare glas: „Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. (Fiindcă dintre aceştia au fost şi cei ce au căzut, şi din îngeri luminaţi, s-au făcut diavoli întunecaţi, pentru mândria lor). Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiţi şi cum se împărtăşeau cu noi din dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mândria lor şi din înălţime au fost aruncaţi jos în adânc. Să luăm aminte, cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineaţa şi s-a sfărîmat pe pământ”.
Astfel grăind Arhanghelul Mihail către tot soborul îngeresc, a început cel ce stătea la locul cel dintâi cu Serafimii, cu Heruvimii şi cu toate cetele cereşti, a slăvi pe Sfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, pe Unul Dumnezeu, cântând cu glas de prăznuire: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta!
Deci această conglăsuire a sfinţilor îngeri s-a numit sobor îngeresc, adică luare aminte, o cugetare, o glăsuire, o unire; căci împreună şi cu un glas slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Sfânta Treime, Căreia şi noi cei de ţărână să-I aducem mărire în veci. Amin.
Notă. Biserica, după credinţa noastră, se împarte în două: Biserica luptătoare, adică aceea care cuprinde pe credincioşii care sunt încă în viaţă şi luptă împotriva tuturor relelor; şi Biserica biruitoare sau triumfătoare, care cuprinde pe credincioşii care au trecut din viaţă şi au biruit toate uneltirile cele rele, şi împărăţesc cu Domnul în cer.
Sfinţii Mucenici Onisifor şi Porfirie (9 noiembrie)
Pomenirea Sfinţilor Mucenici Onisifor şi Porfirie, care au răbdat în vremea împărăţiei lui Diocleţian multe munci pentru Hristos, primind bătăi şi răni peste tot trupul şi în căldări au fost arşi. La sfârşit, fiind târâţi de cai sălbatici şi zdrobiţi prin pietre ascuţite, şi-au dat lui Dumnezeu sufletele lor. Iar trupurile lor, luîndu-se în taină de credincioşi, s-au aşezat în satul ce se numeşte Panghianete.

Viețile Sfinților, noiembrie