Cuvioşii Părinţi Metodie şi Constantin, care s-a mai chemat şi Chiril

Pe vremea împăraţilor greci, care luptau împotriva icoanelor, Leon armeanul şi Mihail Travlul, zis şi Valios, a fost în cetatea Tesalonicului un bărbat bogat şi de bun neam numit Leon, sutaş fiind şi având de soţie pe Maria. Ei au avut de feciori pe aceşti doi luminători ai ţărilor slavoneşti şi ai lumii întregi, pe Melodie şi pe Chiril.
Melodie, fiind mai vârstnic, a început a sluji în cetele ostăşeşti – şi împlinindu-şi bine slujba, împăratul l-a pus pe el voievod şi l-a trimis în părţile ce sc învecinau cu slavonii. Acolo stând, a deprins bine limba slavonească şi a stat cu cinste în acea dregătorie vreme de zece ani, când s-a supărat de prigonirea pe care împăratul Teofil a ridicat-o împotriva icoanelor, s-a lăsat atunci de slujba sa precum şi de toate deşartele lucruri ale lumii acesteia şi, mergând în muntele Olimpului, s-a tuns în rânduiala monahicească, vrând a sluji împăratului ceresc.
Constantin, celălalt fecior al lui Leon şi-al Mariei, arăta de mic a fi un copil minunat, iar când a ajuns de şapte ani, a avut un vis luminos. Se făcea aşa: un voievod, adunând toate fecioarele din cetate şi aratându-le lui Constantin, i-a zis; „Alege-ţi, din ele, pe soţia ta!” Şi Constantin a ales pe cea mai frumoasă şi mai luminoasă la chip, numită Sofia. Atunci, părinţii lui Constantin au înţeles, cum se şi cădea, că fecioara Sofia este înţelepciunea lui Dumnezeu ce avea să fie dată copilului şi mult s-au bucurai dc aceasta, învăţându-1 nu numai spre cilirea cărţilor, ci şi povăţuindu-1 la înţelepciunea cea duhovnicească, li spuneau cuvintele lui Solomon; „Fiule, cinsteşte pe Domnul şi te vei întări, păzeşte poruncile Lui, şi vei trăi. Cuvintele lui Dumnezeu scrie-le pe tăbliţele inimii tale şi zi-i înţelepciunii sora ta,,.**
Copilul creştea şi căpăta necontenit înţelepciune mai marc. Avea dragoste mare pentru sfântul Grigorie, euvân tătorul de Dumnezeu, ale cărui cărţi le citea mereu. Făcând o cruce pe un perete, Constantin a scris sub ea: „O, arhicrcule al lui Dumnezeu, Grigorie, cuvântătorulc de Dumnezeu, tu, care ai fost om cu trupul şi înger te-ai arătat cu viaţa ec-ai dus, ptimeste-mă si pe mine şi fii mie părinte, învăţător şi luminător!…”
***

}n vremea aceea, murind împăratul Teofil, i-a urmat la împărăţie Mihail, cu mamă-sa, bine credincioasa Teodora. Fiind nevârstnic, i-au pus lui epitropi la domnie pe: Manuil, mai-marele palatului, Teoctist patriarhul şi pe Dromi logofătul.
Dromi. cunoscând pe părinţii lui Constantin, turn şi auzind de isteţimea acestui tânăr , a trimis după el ca să vie şi sa înveţe împreună cu tânărul împărat Mihail. Mergând Constantin la Constantinopole şi fiind dat dascălilor împărăteşti, a învăţat degrabă tot felul dc cunoaşteri: gramatica, facerea de stihuri, retorica, filosofia, astronomia, muzica, precum şi toate meşteşugurile cele elineşti, încât era de mirare dascălilor săi, pentru o asemenea isteţime a minţii. Totodată, el deprinse si cunoaşterea altor limbi. Iar darul lui Dumnezeu locuia în inima lui cea curata, povăţuindu-l la tot lucrul bun. Pentru toate acestea logofătul Dromi îl cinstea foarte mult. Asemenea, îl iubea împăratul.
In casa logofătului se alia o fecioară prea frumoasă şi de neam marc, fiică duhovnicească a lui Dromi, pe care el voia s-o însoţească cu Constantin. Dar acesta voind a-şi păstra fecioria întru slujba Domnului, a fugit dc această însoţire — şi plecând pe sub ascuns, a purces la o mănăstire, unde, ca şi fratele său, a luat chipul monahicesc. Abia după şase luni l-au aflat acolo împăratul şi logofătul, şi, după ce l-au certat cu dragoste, l-au dus la Constantinopole, ca să nu fie făclia sub obroc, ci să stea în sfeşnic şi l-au silit să ia treapta preoţească, în zilele prea sfinţitului patriarh Melodie, cel ce-a încetai eresul luptei împotriva icoanelor. Apoi, l-au aşezai bibliotecar al bisericii Sofia şi dascăl de filosofie.

***

După puţină vreme, Agarenii, cei ce stăpâneau Siria, au biruit puterea armatei elineşti şi au stricat frumoasa cetate Amorea. Cuprinzându-i trufia, ei au trimis ocară la Constantinopole, batjocorind sfânta Treime şi zicând: „Voi creştinii ziceţi că aveţi un singur Dumnezeu şi cu toate acestea îl împărţiţi în trei. Dacă sunteţi volnici a ne desluşi aceasta, trimiteţi la noi câţiva creştini sa nc dovedească credinţa voastră”. Ei ziceau aceasta în batjocură.
împăratul, sfătuindu-se cu preasfinţitul patriarh, a trimis la Sarazini pe Constantin filosoful, însoţit de alţi doi bărbaţi înţelepţi.
Ajungând în cetatea Sarazinilor, Samara, aproape dc râul bufrat, în care stăpânea Amirmumi, Constantin a aflat acolo şi multe case de creştini, pc uşile cărora, în semn de batjocură şi hulă. Sarazinii au însemnat câte un diavol.
Deci, Sarazinii au întrebat pe Constantin:
– Filosofule. ce semn este acesta? şi-i arătau diavolul de pe uşile creştinilor.
Constantin i-a răspuns:
– Aceasta înseamnă că, înăuntru fiind creştini, diavolul nu poate sta cu ei şi a ieşit afară. Aşa că acolo unde pe uşi nu e însemnat diavolul, va să zică lămurit că e înăuntru, locuind cu cei ai casei.
Sarazinii au rămas aşadar ruşinaţi. Pe urmă l-au luat pe Constantin la felurite întrebări. Zis-au înţelepţii Sarazinilor:
– Cum despărţiţi voi pe Dumnezeu în trei şi cum poate avea el fiu? Atunci daţi-i femeie, ca să rodească mai mulţi dumnezei.
Răspuns-a filosoful creştinesc:
-Grăiţi cu batjocură despre ceea ce nu ştiţi. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt numai trei ipostasuri, iar fiinţa numai una este. Soarele dc pc cer, clădit este si el tot în treime: rotunjimea, raza şi căldura. Asemenea şi Sfânta Treime. Şi după cum oarele, care e alcătuit din trei stări, nu se desparte în trei sori, – tot asemenea şi Sfânta Treime, cu toate că arc trei feţe, însă Dumnezeirea nu sc desparte în trei dumnezei, ci unul este Dumnezeu.
înţelepţii Sarazinilor, auzind pcestea, tăceau, neşliind cc să răspundă.
Pe urmă, au întrebat pc Constantin:
– Cum ziceţi voi că Dumnezeu s-a născut din femeie? Constantin a răspuns:
– Nu dintr-o femeie de rând, – ci dintr-o Fecioară prea curată prin lucrarea Duhului Sfânt şi prea curată fecioară a rămas şi după ec-a născut pc Fiul, fiindcă aşa a voit Dumnezeu şi la voia lui se supune toată firea. El, cel cc-a făcut firea, o poate supune !a porunca lui. Şi Mahomet al vostru zice: „S-a trimis Duhul Sfânt la Fecioara cea curata, ca împreună salăş-luindu-se cu el, să nască Fiu…” Veţi putea voi, oare, să ziceţi ca Mahomet, prorocul vostru, minţeşte când zice aşa?
Şi iarăşi înţelepţii Sarazinilor tăceau, ne ştiind ce să răspundă. Şi aşa, multe întrebări dc acestea i-au pus lui Constantin, dar la toate el, fiind ajutat dc darul dumnezeiesc, a dat răspunsuri depline, biruind cu Intui pe înţelepţii Sarazinilor.
Văzând astfel, ci au vrut să-1 omoare şi, pe sub ascuns, i au dat să bea otravă. Dar Dumnezeu a păzit pc robul său şi aşa. Constantin n-a avut nimic a pătimi – ci a plecat de la Sarazin, nevătămat.
***

După ce fericitul Constantin s-a întors la Constantinopole, multă laudă a primit de la împăratul şi dc la preasîintimi patriarh, pentru osteneala sa în slujba Domnului.
Pc urmă, s-a aşezai la un loc liniştit, luând aminte la mântuirea sa şi silindu-se la toată fapta cea bună, plăcută lui Dumnezeu.
După aceea, Constantin s-a dus la Olimp, la Metodie, fratele său şi a început a petrece în pustiire cu dânsul, în nc-voinţcle cele monahiceşti, petrecând în rugăciuni şi îndeletnicindu-se necurmat cu citirea cărţilor.

***

În vremea aceea, au venit la împăratul Mihail soli de la Cozari, zicând: „Trimiteţi la noi pc un bărbat cărturar să stea la intrebări cu Jidovii şi cu Sarazinii, iar de-i va birui, apoi vom primi credinţa voastră.”
Atunci împăratul, cu preasfinţilul patriarh Ignatie, cuge-lând că numai Constantin ar fi bun înlru aceasla, a trimis după el în muntele Olimpului, să vină, spre a pleca la Cozari. Constantin, care pentru Domnul Christos şi-ar fi dat şi viaţa, a luat * u sine şi pe fericitul Metodie, fratele său, cel care cunoştea în bună măsură vorbirea slavonească, şi au pornit la Cozari. In drum, s-au opnt în cetatea Hcrsonului, unde au deprins bine limba slavonească şi cea jidovească.
Pe urmă, au purces la Cozari, unde au fost bine primiţi dc Cogan Cozarnicul. mai-marele lor.
Acolo, vreme îndelungă, Constantin a slat de vorbă cu lude II şi Sarazinii.
Şi atâta putere de duh primea Constantin de la Dumnezeu, că la toate întrebările pe care i le puneau ei, el răspundea aşa de deplin, că aceia nu mai aveau ce zice. ci rămâneau întru uimirea unei atât de mari cunoaşteri.
Şi aşa, i-a lămurii pe ci asupra învăţăturii creştineşti, pre-gătindu-i pentru primirea ei.
Cogan şi curtenii lui, stând faţă la toate vorbirile şi dezbaterile ce se făceau, atât de pătrunşi au fosl de frumuseţea inv.Măturii lui Christos, încât au cerut Sfântul Botez. Iar de la ei, l-a primit şi poporul.
După aceasta, cuvioşii dascăli Metodic şi Constantin s-au întors la ale lor, ducând împăratului grecesc scrisoare de la Cogan. în care, multe mulţumiri îi aducea pentru că i-a trimis nişte oameni atât de luminau, ca nădăjduieşte ca întreg poporul, curând, va veni ta dreapta credinţă şi că pentru toate acestea, îi rămâne eu bună prietenie şi cu nepornire spre vrajbă.
Pc drum, ei au trecut prin locuri pustii şi fără apă. Fiindu-le sete, ci nu aveau nimic cc bea decât o apă amară ca fierea, dintr-un iezer sărac. Atunci Constanţi, a zis fratelui său Metodic:
— Eu voi bea din această apă, căci am credinţă că Dumnezeu o va face bună, ca să nu pierim în acest pustiu…
Şi bând, au aflat apa aceea rece şi dulce şi s-au îndestulat, scăpând de primejdie.
Ajungând la Constanţinopole, au fost primiţi cu mare cinste şi cu bucurie de către împărat şi de către patriarh, cum şi de întreg soborul, ca nişte apostoli ce-au propovăduit pe Christos la neamuri
Pe urmă, ei nevoind a primi treaptă arhierească, l-au făcut pe Metodie egumen în mănăstirea Polidor, iar Constantin petrecea lângă mănăstirea sfinţilor apostoli.

***

Dar n-a trecut mult şi iată ca din partea crailor Rosttslav şi Sviatopolc ai Moraviei, împăratul Mihail a primii rugare a le trimite pe aceşli prealuminaţi bărbaţi, spre a desăvârşi lucrarea increştinârii ţarii lor.
Atunci, împăratul, sfătuindu-.se iarăşi cu înaltul patriarh şi cu soborul, a chemai din nou pe Metodie şi pe Constantin, îngăduindu-le a merge acolo spre a desăvârşi lucrarea pătrunderii credinţei lui Christos.
Mai înainte de aceasta, împăratul a silit pc Constantin a primi vrednicia arhierească, după care. cl dimpreună cu fratele său Melodie, după ce-au ţinut post greu vreme dc palruzeci de zile, au învăţat alfabetul slavonie, care avea în sine treizeci şi opt dc slove, ca să poată tălmăci cărţile din limba grecească în cea slavonească. Şi au început mai întâi cu evanghelia dc la loan: „La începui era Cuvântul…”
Când au văzut o asemenea mare ispravă, împăratul, patriarhul şi soborul mult s-au bucurai şi laude le-au adus, după care, ei au pornit la drum, având cu mdcslularc tot cc le trebuia, din dările împărăteşti.
***

Ajungând în părţile slavone şl i, ci au fost pe sie tot locul bine primiţi de capelenii şi dc pupur. Mai cu osebire însă, în Morav ia, unde craiul Rostişi av a poruncit să se adune mulţi copii pe care Melodie şi Constantin să i inveţe alfabetul şi să i pună să citească tâlcuirilc din sfânta Evanghelic.
Acolo au zăbovit patru ani, luminând şi întărind pc toţi în dreapta credinţă. Apoi, ei au tălmăcii toate cărţile trebuincioase pentru rântluiala bisericească în limba .slavona şi au început a săvârşi în această limbă dumnezeiască liturghie, precum şi toată cântarea bisericească.
Auzind despre aceasta mulţi arhierei şi preoţi, dar mai osebit cei din Apus, au început a câni, precum că nu se cade a se face sfânta slujbă într-o altă limbă, decât numai In cele trei, care erau scrise pe crucea lui Christos: evreieşte, greceşte şi latineşte.
Dar aceşti sfinţi învăţători au răspuns acestora, zicând: „Dumnezeu plouă şi răsare lumina soarelui peste toţi…” Iar David zice: „Strigaţi Domnului tot pământul, căutaţi Domnului cântare nouă, că Domnul a venit să mântuiască toaie neamurile, – aşadarâ, loatc neamurile în graiul limbii lor să bine-t uvfmteze pe Domnul”,
Auzind papa Nicolae al Romei despre lucrarea acestor ierarhi învăţau:, le-a scris, chemându-i la ei spre a-i cunoaşte, Şi ci au purces spre Roma. Dar mai înainte de a ajunge, papa Nicolae a mers la Domnul, iar cel ce i-a urmat, Adrian, i-a .işteptat cu aceeaşi plăcută bunâvoire. Aşadar, i-a întâmpinat cu marc cinste, mai vârtos cu cât şi aduceau ei o părticică din moaştele sfântului Climent, papă al Romei, aflată de ei. După aceea, prcasfinţitul Părinte le-a binecuvântat lucrarea, adu-cându-le multe laude.
Zăbovind în Roma, sfântul Constantin a căzut bolnav şi luând cunoştinţă de apropiata sa plecare la Domnul, s-a înveselii în duh, zicând: „Inima mea se bucura inlru plecarea la

Domnul. ..”A doua zi a primit prc sine sfânta sehimă şi a fost numit Chirii. A zăcut vreme de cincizeci dc zile şi după cc-a trecut episcopia asupra fratelui său Metodie, şi-a dat duhul Domnului – şi a fost îngropat cu mare cinste în biserica sfântului Climent, dimpreună cu părticica din moaştele aduse de el.
După sfârşitul său, cuviosul Metodie a fost pus episcop al Moraviei st ducându-se la scaunul său care era în cetatea Panoniei, a început, cu multe osteneli şi ncvoinţe, să lărgească sfânta credinţă, biruind pe cei potrivnici, cu cuvintele şi cu facerile de minuni, răbdând primejdii şi izgoniri.
El a tălmăcit multe cărţi din greceşte în slavoncştc stând cu credinţă în slujba Domnului, până a fost şi el învrednicit a purcede spre cele veşnice, ca şt fratele său Chirii, primind mângâiere fără oprire de la Cel pentru învăţătura căruia amândoi se osteniseră în viaţa şi căruia se cade toată slava si închinarea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor, Editura Artemis