1. -Gigele, spune-mi o propoziție scurtă!
– Câinele latră în curte.
– Mai scurtă!
-HAM!
2. Soțul, către soție:
– Scumpo, am cumpărat bilete la film!
– Vai, ce bine, mă duc să mă îmbrac!
– Grăbește-te, sunt pentru mâine seară!
3. Un polițist către un copil:
– Puștiule, dacă știi câte prăjituri am la spate, ți le dau pe amândouă!
4. Stewardesa către un călător:
– Doriți cina ?
– Ce pot să aleg?
– Da sau nu.
5. – Am o prietenă care a început să facă haltere ca să întinerească.
– Şi acum pare mai tânără?
– Într-adevăr, acum nu mai pare ca o femeie de 40 de ani, ci ca un bărbat de 35…
6. Într-un salon de reanimare, toți conectați la aparate. Electricianul bagă capul pe uşă:
– Băieți, luați o gură de aer că schimb o siguranță!
7. O pereche de tineri căsătoriți ieșeau din biserică. Doi băieței stăteau și se uitau la ei. Unul îl întreabă pe celălalt:
– Vrei să îi sperii?
Celălalt zice:
– Da.
Acesta se duce spre mire și strigă:
– Tataaaaa!!!
8.- Tati, tati, țânțarii ăștia nu mă lasă să dorm!
– Fiule, stinge lumina, închide ochii și încearcă să dormi.
Fiul face întocmai dar văzând un licurici strigă speriat:
– Tati! Acum mă caută cu lanterna!
9. – Ce sunt părinții tăi, Bulă?
– Mama e gladiatoare și tata procuror!
– Cum așa?
– Păi, mama vinde gladiole, iar tata le procură.
10. O trupă de polițiști în fața șefului:
− Atențiune! zice șeful, începem operațiunea!
Potriviţi-vă ceasurile: e 11:48. Pentru cei care au afișaj digital: bețișor, bețișor, scăunel, om de zăpadă.
Bogdan Romedea