Îndemn la iubire

Îndemn la iubire

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute ca prima cărămidă a sufletului nostru să fie cărămida iubirii, ca să nu fim săraci și goi sufletește. Și pe această solidă temelie să zidim celelalte cărămizi ale virtuţilor: credinţa, nădejdea, bunătatea, blândeţea, adevărul, smerenia, curajul ş.a., construindu-ne astfel o casă a sufletului trainică, bogată şi frumoasă, care Îl va avea mereu oaspete drag pe Mântuitorul Hristos, Izvorul luminii, iubirii, bunătăţii și bogăției sufletești.

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dăruiască iubirea, cheia cu care putem deschide Împărăţia Lui veşnică, să ne rugăm să ne ajute să urmăm doar calea iubirii, cale care ne va ajuta să nu ne rătăcim sau să ne împotmolim pe drumul spre Acasă, spre Lumină şi să moştenim viaţa veşnică.

Însă, ca să dobândim această dragoste statornică, nepieritoare, să-L chemăm pe Dumnezeul dragostei în viața noastră și să-L rugăm fierbinte să ne-o dea, căci: Iubirea lui Doamne ne-mbogăţeşte în iubire ce:/ „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.”/ Ne-mbogățește în rugăciune stăruitoare, ce ființa ne-o curățește/ De toți spinii adânci ai deznădejdii izvorâtă din temeri și griji nenumărate,/ Ne-mbogățește în pace sufletească, rădăcină a bucuriei și răbdării nelimitate,/ A frumuseții lăuntrice, smereniei, recunoștinței pentru darul vieții binecuvântate./ Ne-mbogățește în putere și curaj, în forță creatoare, ziditoare de bine, bun și frumos,/ Ne-mbogățește în lumina cea adevărată și sfântă, în lumina dulce a lui Iisus Hristos.

Așadar, de vrem să petrecem și să ne veselim în Rai cu îngerii,/ Să învățăm cu credință și sârguință toate lecțiile iubirii!/

Să ne rugăm să dobândim virtutea iubirii și milostivirii,/ Să ne rugăm să fim atinși de aripa îngerească a compasiunii!/ Să ne rugăm să fim următori vrednici ai lui Hristos,/ Să ne rugăm să fim oameni buni, cu suflet frumos!/ Să ne rugăm să fim precum milostivul samaritean,/ Ca să putem revărsa în jur: iubire, din al inimii ocean!/ Să ne luăm pe milostivul samaritean, model în viață,/ Să punem în fapte, tot ce credința ne-ndeamnă și ne-nvață!/ Să îmbrăcăm pe cei goi, fără de haină,/ Să încălțăm pe cei desculți în prag de iarnă,/

Să dăm celor flămânzi din bucatele noastre de pe masă,/

Să dăm celor însetați să bea apă dintr-o cană frumoasă./ Să cercetăm pe frații de la-nchisoare,/ Să le fim oază de-mbărbătare și încurajare,/ Să ștergem lacrimile amare ale orfanilor îndurerați,/ Să vizităm bătrânii singuri, în căsuțele lor modeste, lăsați/ De copii și nepoți ce pe meleaguri străine au plecat/ Sau de cei, ce de soarta părinților nu le-a mai păsat!/ Să mergem și în aziluri să dăruim o îmbățișare sau măcar o floare,/ Să ascultăm povești triste de viață și să aducem puțină alinare!/ Să ștergem și lacrimile văduvelor de pe obraz,/ Ce curg din belșug în urma greului lor necaz,/ Să le insuflăm acestora, speranță și credință,/ Să le fim umăr de nădejde în a lor suferință!/ Să vindecăm cu iubire și bunătate, boala sufletească,/

Să îngrijim cu răbdare pe semenul cu boală trupească!/ Să dăm un sfat înțelept când Domnul ne luminează,/

Să dăruim fără zgârcenie, zâmbete ce viața-nfrumusețează!/ Să fim un far în întunericul oricărei dureri,/ Să ne ajutăm aproapele să-și care ale lui poveri!/ Să fim purtătorii aproapelui pe targa rugăciunii,/ Să fim vindecători ce folosesc doar pansamentul iubirii!/ Să nu fim insensibili și indiferenți, cu sufletul împietrit,/ Să nu trecem – orbi, pe lângă cel îndurerat, ispitit sau necăjit,/ Să nu fim precum preotul, să nu fim precum acel levit/ Din Pilda Mântuitorului, ce din drumul lor nu s-au oprit/ Să dea o mână de ajutor aproapelui lor, de tâlhari rănit!/ Să fim precum samariteanul ce s-a oprit pe cale,/ Să ajute pe aproapele lovit și să-i lege rănile sale,/ Să toarne untdelemn și vin pe ele, durerea, astfel să-i aline,/ Să-i caute adăpost și costul acestuia, cu doi dinari să achite,/

Să roage gazda, de cel rănit să aibă grijă bine,/ Până când din al lui drum, el revine!/

Să fim, așadar, precum Samariteanul din pilda lui Hristos, /Să fim creștini cu sufletul sensibil, iubitor și milos,/ Să nu judecăm pe cei ispitiți de cel viclean și rău,/ Să-i ajutăm și să-i sprijinim să se ridice din orice hău./ Să fim credincioși iubitori, următori ai lui Hristos!/ Să fim oameni ce nu se împiedică de prejudecăți,/ Să iubim, să fim solidari și prieteni cu oamenii toți,/ Să-i iubim și pe cei de alt neam sau etnie,/ Să-i iubim și pe cei aflați în sărăcie,/ Să-i iubim și pe cei albi, și pe cei negri,/

Să-i iubim și pe cei închiși, nu numai pe cei liberi,/ Să-i iubim și pe dușmani, nu numai pe cei ce ne sunt prieteni!/

Și atunci putem spune că am învățat lecția iubirii./ Am învățat ce-nseamnă iubirea necondiționată,/ Am învățat cât de frumoasă și de minunată/ E starea milostivirii, solidarității și compasiunii,/ E starea ajutorărării, prieteniei și comuniunii,/ E starea ce-a trăit-o samariteanul milostiv,/ E starea ce-o trăiește autenticul creștin,/ E starea din spațiul Învierii lui Hristos,/ Unde totul e minunat de frumos și de luminos./ E starea ce te apropie de Rai, de Acasă,/ E starea cea mai frumoasă și mai prețioasă./

Să ne dorim, așadar, cu toții, să trăim această stare,/ Să ne dorim cu toții, să nu trecem pe alături de cale,/

Ca să nu rătăcim drumul spre Cer, spre Hristos/ Și să ajungem în iadul neiubirii, cel întunecos!/ Să ne dorim să fim și noi modele de milostivi samariteni,/ Să ne dorim să fim iubitori, altruiști și autentici creștini,/ Cu sufletul o floare cu petale de iubire și compasiune, /Cu sufletul o floare cu petale de credință și empatie!
Și niciodată să nu uităm că iubirea este lumină din Lumină,/ Să nu uităm că iubirea este izvor nesecat de bogăție divină,/ Să nu uităm că este cu adevărat sărac, doar cel lipsit de iubire,/ Și că doar cel sărac în iubire, nu se mai tămăduiește de orbire,/ De orbirea sufletească, ce-i stinge lumina sufletului și inimii./ Așadar, să ne înveșmântăm cu toții, în haina luminii și iubirii!!!

Cristina Toma