Întâmpinarea Domnului sau „Stratenia” – Cântarea dreptului Simeon
La data de 2 februarie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului sau „Stratenia”, denumire liturgică din slavona veche („vstrecene” – „întâlnire, întâmpinare”). Este una dintre cele mai importante și vechi sărbători creștine.
Ca în fiecare an, cu evlavie și cu smerenie, credincioșii Bisericii „Sfinții Voievozi” din Săvinești au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de preotul paroh Petru Munteanu.
Întâmpinarea Domnului – Domnul Iisus Hristos se întâlnește cu poporul Său, Israel
Întâmpinarea Domnului și Dumnezeului nostru, Mântuitorul Iisus Hristos este un eveniment important din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acest eveniment Dumnezeu, întrupat prin Domnul Iisus Hristos se întâlnește cu poporul Său, Israel, în persoana profetului Simeon. Acest eveniment este relatat în Evanghelia după Luca (2, 22-40).
După patruzeci de zile de la nașterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul din Ierusalim, centrul vieții religioase a națiunii evreiești. După Legea lui Moise (Levitic 12, 2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu și aducea jertfă Domnului un miel sau doi porumbei pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăției și Sfințeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.
Este o sărbătoare a smereniei și a împlinirii Legii
După citirea pericopei evanghelice, a urmat cuvântul de învăţătură ţinut de părintele Munteanu.
„Mulțumim Bunului Dumnezeu care ne-a ajutat să ajungem astăzi la sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Este o sărbătoare legată de nașterea Domnului, pentru că Întâmpinarea Domnului are loc la patruzeci de zile după nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Este o sărbătoare a smereniei și a împlinirii Legii, a coborârii prin întrupare a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, la noi, și închinare a Lui astăzi în Templu, ca să împlinească Legea, deşi El, Fiul lui Dumnezeu, era deasupra Legii. Este o sărbătoare care ne descoperă nouă Taina lucrării lui Dumnezeu în istorie şi în viaţa noastră, când trăim cu Dumnezeu”.
Dreptul Simeon a întâmpinat pe Hristos
În continuarea cuvântului adresat credincioșilor, părintele a explicat însemnătatea acestei sărbători. A arătat, de asemenea, faptul că dreptul Simeon a întâmpinat pe Hristos. El a luat în brațe pe Pruncul, a simțit bucuria împlinirii făgăduințelor făcute de Dumnezeu și a mulțumit Lui printr-o rugăciune.
„Şi ne spune cartea Evanghelistului Luca că la Templu, Mântuitorul Iisus Hristos este întâmpinat de către dreptul Simeon, bătrânul de 360 de ani. Simeon în limba ebraică înseamnă cel care ascultă. Dar ce ascultă Simeon? Simeon a făcut parte din cei şaptezeci de traducători ai cărţii Vechiului Testament, care a fost tradusă în limba greacă.
Un mare învăţat, un mare împărat, Ptolomeu Filadelful, în ţara Egiptului a deschis o bibliotecă vestită, biblioteca Alexandriei. El a chemat şaptezeci de înţelepţi care să traducă şi Vechiul Testament. O traducere din ebraică în greacă pentru popoarele cunoscătoare de limba greacă. În această ceată era şi dreptul Simeon. Dreptul Simeon traduce, în cartea lui Isaia, capitolul 7, versetul 14, unde proorocul Isaia vorbeşte despre naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cuvântul «fecioară» în «femeie», parthenos în limba greacă. (…)
Împlinirea profeției – Cântarea dreptului Simeon
Dimineaţa, când se trezeşte, găseşte cuvântul «femeie» şters şi scris în locul acestui cuvânt «fecioară». Petrecând în post şi rugăciune, în traducerea cărții Septuagintei, are parte de această revelaţie de la Dumnezeu. Dumnezeu îi spune: «pentru că nu ai crezut cuvântul lui Isaia, nu vei vedea moartea până nu vei vedea împlinirea profeţiei.»
Ani şi ani se aşează pe umerii lui Simeon, cel ascultător de cuvântul lui Dumnezeu. Și adus de Duhul Sfânt la Templu, vede împlinirea profeţiei lui Isaia. Vede pe Fiul lui Dumnezeu cel întrupat pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Şi cu bucuria aceasta, a bătrânului care trăieşte revelaţia lui Isaia, ia copilul în braţe, pruncul Hristos. El cântă o cântare pe care Biserica o pune la suflet. Și, la Slujba Vecerniei, preotul tămâind sfântul locaş cântă cu credincioşii cântarea dreptului Simeon. Cântarea pregăteşte de zori şi de ivirea zorilor, de Sfânta Liturghie de dimineaţă.
Cântarea lui Simeon care zice: «Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău binecredincios.»”
La finalul slujbei închinate Întâmpinării Domnului, credincioşii parohiei „Sfinții Voievozi” din Săvinești au mers spre casele lor cu bucuria şi mulţumirea că au putut participa la întâlnirea cu Hristos, dar nu înainte de a primi binecuvântarea părintelui Petru Munteanu.
Corina Băhneanu
Citiți și „În temniță am fost și ați venit la Mine“.