„Mergi și spune și celorlalți cât bine ți-a făcut Dumnezeu”

Sfântul Ioan era un copil născut ca dar al rugăciunilor părinților lui. Bătrânii Zaharia și Elisabeta, ajunși la o vârstă înaintată, se rugaseră din tot sufletul să dobândească un copil de la Dumnezeu; și Dumnezeu parcă nu-i auzea, deși Zaharia era preot la Templul din Ierusalim. Ajunși la această vârstă înaintată, când nu mai aveau nici o nădejde să nască un copil, iată că arhanghelul Gavriil îi aduce lui Zaharia, în Templu, vestea că Elisabeta va naște un fiu. Bătrâna Elisabeta naște la vremea cuvenită, și pruncul Ioan începe să crească, ca orice prunc, sub oblăduirea părinților lui, într-un sat de munte, la 60 km de Ierusalim, o regiune plină de măslini și portocali. Aici vine Maica Domnului, după Buna Vestire, și când se întâlnesc cele două mame, Ioan (care încă nu se născuse) saltă de bucurie în pântecele bătrânei Elisabeta. Era ca un salut pe care pruncul Ioan îl aducea Pruncului dumnezeiesc din pântecele Maicii Domnului. Acest moment de lucrare a Duhului Sfânt este plin de gingășie și sfințenie.” Părintele Sofian Boghiu

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 24 iunie. Praznicului Nașterii Sfântului Ioan i se suprapune o sărbătoare câmpenească, cunoscută în popor sub numele de Sânzienele sau Drăgaica.

Sărbătoarea Sânzienelor a fost cinstită și de enoriașii Parohiei „Sf. Voievozi” din Săvinești, care, de la primele ore ale dimineții, au luat drumul bisericii pentru a participa la Sfânta Liturghie, săvârșită de părintele paroh Petru Munteanu.

După citirea pericopei evanghelicepărintele paroh a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor aflați în lăcașul de cult. În omilia rostită părintele Petru Munteanu a vorbit despre importanța credinței și a încrederii în Dumnezeu:

 ”Această zi, deosebită pentru noi, este o zi în care înțelegem cât de important este să avem credință, deși, uneori, suntem legați de realitățile înconjurătoare și folosim rațiunea, tot ca dar de la Dumnezeu, rațiunea se luminează când este altoită cu credința în Dumnezeu. O rațiune fără credință în Dumnezeu este o rațiune seacă, pentru că este ruptă de izvorul înțelepciunii, care este darul lui Dumnezeu. O rațiune altoită pe credință este starea omului care are încredere în ajutorul lui Dumnezeu și în lucrarea Lui. Într-o lume din ce în ce mai neîncrezătoare, într-o lume din ce în ce mai suspicioasă sau fără încredere în Dumnezeu, Sfânta Evanghelie de astăzi ne spune să avem încredere în planul sau lucrarea lui Dumnezeu și dacă vrei ca rugăciunea ta să fie puternică, când începi rugăciunea, prima dată, adu-ți aminte de ajutorul lui Dumnezeu din viața ta”

Tot mai mulți Sfinți își găsesc locul, casa, în parohia săvineșteană, ridicându-se troițe spre închinare, recunoștință pentru ajutorul primit de la Sfinții ocrotitori.

Desigur, și sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este cinstită cu o troiță. Ridicată de familia Ioan Ciocoiu, care, și cu ajutorul vecinilor, a reușit să finalizeze construcția în anul 1999, ridicată în cinstea tatălui său, troița a fost sfințită la data de 24 iunie 1999.

La finalul slujbei de hram părintele paroh a menționat: ”Suntem într-un ceas de mare bucurie pentru cei care locuiesc aici, dar nu numai, și pentru cei care trecând pe aici, spre stația de autobuz se închină acestei troițe cu hramul Nașterii Sf. Ioan Botezătorul, hramul Sânzienelor. Este un moment de bucurie pentru că omul care se roagă respiră altfel, îi bate inima altfel, gândește altfel. Iar troița zidită aici ne invită pe noi la rugăciune. Noi când ne rugăm suntem înțelepți sau suntem înțelepți când suntem în Dumnezeu. De aceea, astăzi nu putem decât să fim recunoscători celor care au înfrumusețat această troiță și care, prin felul în care o îngrijesc, arată recunoștința lor față de Dumnezeu. Ei nu au îngrijit această troiță ca laudă, ca fală, ci au îngrijit-o cu recunoștință, pentru că au simțit în viața lor ajutorul lui Dumnezeu. Și, simțind acest ajutor, îngrijind troița, vor să spună și celorlalți. Pentru că așa ne învață Sfânta Evanghelie, mergi și spune și celorlalți cât bine ți-a făcut Dumnezeu”.

Sfântul Ioan Botezătorul este numit Înaintemergătorul Domnului pentru că a propovăduit în pustia Iordanului botezul pocăinţei, al întoarcerii oamenilor la Dumnezeu. Botezul lui nu era însă botezul creştin, ci o pregătire pentru botezul creştin, după cum o recunoaşte el însuşi. El şi lucrarea lui au fost prezise de proorocii Vechiului Testament, proorocul Isaia şi anume, el a fost numit „glasul celui ce strigă în pustie”: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor.”

Tradiții și obiceiuri de Sânziene

Se spune că Sânzienele marchează apropierea de mijlocul verii și reprezintă momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole și pregătirea pentru recoltat. De asemenea, ziua de Sânziene este și ziua în care păsările încep pregătirile pentru sezonul rece.

În unele regiuni ale țării, mai ales în zonele rurale, fetele merg la cules de sânziene pentru a împleti coronițe. Aceste coronițe le aruncă mai apoi peste casă. Dacă, coronița rămâne agățată e semn că fata va urma să se mărite chiar în acel an, iar dacă ajunge jos, fata o mai aruncă până rămâne prinsă, pentru a ști câți ani mai are așteptat până la măritiș.

În noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obișnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, sperând că noaptea își vor visa ursitul.

Drăgaica se serbează împărțind mere, cireșe, castraveți verzi și pui de găină, pentru spor și sănătate.

Brîndușa Dediu

go top