Pătimirea Sfântului Marelui Mucenic Mina (11 noiembrie)

Sfântul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgâni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorîţi toţi; încît credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.
Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decît cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţînd Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulţime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.
Acel praznic, văzându-l Sfântul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de râvnă după Dumnezeu, şi lăsînd munţii şi pustietatea, a venit în cetate şi în mijlocul priveliştii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toţi, şi a strigat cu glas tare: „Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu
întrebau de mine”. Acestea strigând sfântul, toţi cei de la privelişte şi-au întors ochii spre dânsul şi tăcând se mirau de îndrăzneala lui. Acolo se afla şi Piros, ighemonul cetăţii.
Acela îndată a poruncit să prindă pe sfântul şi, aducându-l, l-a întrebat: „Cine eşti tu?” Iar Sfântul Mina a strigat în auzul a tot poporul, zicând: „Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe pământ”. Şi iar l-a întrebat ighemonul: „Străin eşti sau eşti locuitor de aici? Şi cum ai îndrăzneala aceasta să strigi astfel în mijlocul priveliştii?” Iar sfântul nerăspunzând la cuvintele lui, unul din ostaşii cei ce stăteau înainte l-a cunoscut pe dânsul şi a zis: „Cu adevărat, acesta este Mina ostaşul care era sub stăpânirea tribunului Fermilian”.
Iar ighemonul a zis: „Oare ostaş ai fost, precum grăiesc aceştia despre tine?” Sfântul a răspuns: „Aşa este, ostaş am fost şi petreceam în cetatea aceasta; dar, văzând fărădelegile poporului celui amăgit de diavoli care se închină idolilor iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul cu cuvântul Său şi ţine toată lumea”. Auzind acestea ighemonul, a poruncit să ducă pe sfântul în temniţă şi să-l păzească până a doua zi. Iar el, toată ziua aceea s-a îndeletnicit cu prăznuirea şi cu priveliştea.
A doua zi a şezut ighemonul la judecată şi scoţînd din temniţă pe Sfântul Mina, în toate chipurile voia să-l înduplece pe el la închinăciunea idolească, făgăduindu-i daruri şi cu munci îngrozindu-l. Dar de vreme ce nu a putut să-l înduplece cu cuvintele sale la credinţa cea idolească, a început a-l sili. Şi dezbrăcându-l şi întinzându-l la pământ patru ostaşi, a poruncit să-l bată fără cruţare cu vine de bou, încît curgeau şiroaie de sînge din rănile lui. Iar un oarecare dintre cei ce stăteau acolo, cu numele Pigasie, a zis către sfântul: „Miluieşte-te pe tine, omule, şi te supune poruncii ighemonului, mai înainte, până nu va fi zdrobit trupul tău de răni. Eu te sfătuiesc, apropie-te de zei, numai până la o vreme, ca să te izbăveşti de muncile acestea; iar pe urmă iarăşi vei sluji Dumnezeului tău. Vei aduce o dată jertfă idolilor şi puţină vreme vei sluji lor, ca să scapi de cumplitele munci”.
Sfântul a răspuns cu asprime: „Du-te de la mine, lucrătorule al fărădelegii, căci eu am jertfit şi încă voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului meu, Care-mi dă ajutorul Său şi mă întăreşte în răbdare, încît muncile acestea mai mult mi se par uşurare decît cumplită muncă”. Mirându-se muncitorul de răbdarea aceasta, a poruncit să pună asupra lui mai multe munci. Deci, sfântul a fost spânzurat pe lemn şi cu unghii de fier strujit, iar muncitorul, batjocorindu-l, zicea: „Oare simţi vreun fel de dureri, Mina? Oare îţi plac muncile? Voieşti să-ţi mai îndulcesc această dulceaţă?”
Iar mucenicul, deşi pătimea, a răspuns ighemonului: „Nu mă vei birui muncitorule cu muncile acestea de scurtă vreme, pentru că-mi stau înainte ostaşii Impăratului ceresc care îmi ajută şi pe care tu nu-i vezi”. Iar ighemonul a poruncit slugilor să muncească mai aspru pe sfântul şi zicea: „Nu mărturisi aici alt împărat afară de împăraţii romanilor”. Iar mucenicul răspundea: „Dacă aţi fi cunoscut voi pe adevăratul Împărat, nu aţi fi hulit pe Cel mărturisit de mine; pentru că Acela este cu adevărat Impărat al cerului şi al pământului şi nu este altul afară de Dânsul. Iar voi, neştiindu-L pe El, Il huliţi şi-L asemănaţi cu împăraţii voştri cei muritori, cărora Cel de sus le-a dat cinstea cea împărătească şi stăpânirea, Însuşi fiind Domn a toată făptura”.
Ighemonul a zis către dânsul: „Cine este Acela Care dă stăpânire împăraţilor şi stăpâneşte peste toţi?” Mucenicul a răspuns: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care totdeauna viază, Căruia toate I se supun, cele din cer şi cele de pe pământ. Acela este Care aşează în scaune pe împăraţi şi le dă stăpânire”. Muncitorul a zis: „Oare nu ştii că împăraţii romanilor se mânie asupra tuturor celor care mărturisesc numele lui Hristos şi au poruncit să-i omoare pe dânşii?”
Răspuns-a mucenicul: „Domnul a împărăţit, să se mânie popoarele. Dacă împăraţii voştri se mânie asupra lui Hristos şi asupra creştinilor care mărturisesc numele Lui, ce-mi pasă mie? Eu de acea mânie nu ţin
seama, fiind rob al Hristosului meu. Numai de aceasta am grijă, ca să petrec în mărturisirea Preasfântului Său Nume până la moarte şi să mă îndulcesc de dragostea Lui, de care cine mă va putea despărţi? Necazul sau strîmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau nevoia, sau sabia? Nimic nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos!”
După aceasta muncitorul a poruncit să frece rănile lui cu petece de păr. Şi acestea făcându-se, mucenicul zicea: „Acum mă dezbrac de haina cea de piele şi mă îmbrac cu veşmântul mântuirii”. Apoi a poruncit muncitorul să-l ardă pe sfânt cu făclii aprinse şi a fost ars tot trupul lui, iar el tăcea. Şi l-a întrebat pe el ighemonul: „Oare nu simţi focul, Mina?” Sfântul a răspuns: „Dumnezeul nostru pentru Care pătimesc, este foc mistuitor şi-mi ajută mie şi pentru aceea nu bag în seamă focul acesta cu care mă ardeţi şi nu mă tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru că îmi aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă”.
Zis-a lui ighemonul: „Cum grăieşti tu acestea, căci ai petrecut toţi anii vieţii tale în oaste şi ştii carte?” Sfântul a răspuns: „Domnul nostru Iisus Hristos a zis nouă: Când veţi fi duşi înaintea împăraţilor şi a domnilor pentru Mine, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi grăi, că vi se va da în acel ceas gură şi înţelepciune cu care veţi grăi”. Iar ighemonul a întrebat: „De unde a ştiut Hristosul vostru că veţi pătimi pentru Dânsul unele ca acestea?”
Sfântul a răspuns: „De vreme ce este Dumnezeu adevărat, apoi este şi înainte-văzător. El a ştiut şi ştie toate cele ce vor fi şi mai înainte de a se face oarecare lucruri; toate sunt ştiute de El, şi chiar şi gândurile noastre le cunoaşte”. Iar ighemonul neştiind ce să spună împotriva acestora, a zis către sfântul: „Mina, lasă cuvântarea cea multă şi alege una din două: sau fii al nostru, ca să nu te muncim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca să te pierdem odată”.
Sfântul a răspuns cu mare glas: „Al lui Hristos am fost, sunt şi voi fi!” Iar ighemonul a zis: „Dacă voieşti, te voi lăsa două sau trei zile ca să te gândeşti bine şi să ne dai răspunsul cel de pe urmă”. Sfântul a răspuns: „Nu două sau trei zile au trecut de când sunt creştin, şi n-am cugetat niciodată să mă lepăd de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai mult a gândi, nici a nădăjdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decît numai acest răspuns de pe urmă: de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda şi idolilor voştri nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu înaintea celor fără de suflet”.
Atunci ighemonul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să aştearnă pe pământ cârlige şi multe cuie de fier şi peste acelea să târască legat pe Sfântul Mina. Iar el, ca şi când ar fi fost tras pe nişte flori, mai cu îndrăzneală defăima pe zei şi nebunia poporului celui înşelat de diavoli. Iar ighemonul a poruncit să-l bată cu vergi de plumb şi a fost muncit astfel mult timp. Iar unul din ostaşii care erau acolo, anume Iliodor, a zis către muncitorul: „Stăpâne ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creştinesc este nepriceput şi nu bagă seama de munci, ca şi o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc ca pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci porunceşte mai degrabă a sfârşi pe acest creştin împietrit”.
Îndată ighemonul a dat această hotărâre asupra sfântului: „Pe Mina, ostaşul cel rău, care a căzut în credinţa creştinească, iar porunca împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, şi trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor”. Deci, luînd ostaşii pe Sfântul Mucenic Mina, l- au dus după cetate şi i-au tăiat capul; apoi aprinzând un foc mare au aruncat într-însul sfântul trup mucenicesc. Iar oarecare dintre credincioşi, după ce s-a stins focul, au venit acolo şi au apucat părţi din moaştele sfântului care rămăseseră din foc. Învelindu-le în pânză curată, le-au uns cu aromate, iar după puţină vreme le-au dus în patria lui şi le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit şi o biserică în numele lui; şi multe minuni se săvârşeau într-însa cu rugăciunile sfântului.

Viețile Sfinților, noiembrie