Pătimirea Sfintei Fecioare Glicheria şi a lui Laodichie, păzitorul temniţei

În cetatea Traianopole din Tracia, pe vremea lui Amoniu, păgânul împărat al Romei, era o fecioară de neam bun, zisă Glicheria, fiica lui Macarie, care fusese mai înainte mare slujitor la Roma. Iar ighemon al cetăţii era Sabin.
Rămânând orfană, Glicheria s-a alipit de creştinii din cetate, şi umbla cu dânşii în toate zilele la casa de rugăciuni, având mare dragoste pentru Christos Domnul, cu care şi-a logodit fecioria sa. Ea zicea fraţilor „Suntem însemnaţi pe frunte cu semnul împăratului veşnic, aşa că se cade să-i păzim poruncile întru câştigarea mântuirii!…”
Întru acestea, Sabin a poruncit norodului să iasă la templul idolesc al lui Die, şi cu lumânări aprinse să-i aducă laude.
Atunci, fericita Glicheria, aprinzându-se tare de râvna pentru Domnul Iisus Christos, a mers şi ca la capiştea idolească, întru înfruntarea păgânilor. Însemnându-şi fruntea cu semnul crucii, s-a ridicat şi a grăit către Sabin:
– Mie mi se cade mai întâi a aduce jertfă zeului vostru, că din neam mare mă trag… Porunceşte, aşadar, să se strângă toate făcliile ce s-au aprins şi pe urmă voi aduce eu jertfa mea.
Sabin, neînţelegând ce vrea, a poruncit totuşi să fie strânse toate făcliile.
Pe urmă, a întrebat-o:
– Unde-ţi este făclia, s-o aprinzi? Gligheria a răspuns:
– Pe frunte am făclia cu care aduc jertfă adevărată lui Dumnezeu…
Dar Sabin nu înţelegea.
Atunci, Glicheria şi-a descoperit fruntea şi a zis tuturor celor care erau adunaţi acolo:
– Vedeţi voi făclia cea prea luminoasă de pe fruntea mea? Aceia însă nu vedeau nimic.
Sfânta a grăit, ridicându-şi ochii la cer:
– Dumnezeule atotputernic, Iisuse Christoase, prea curatule Mieluşel al lui Dumnezeu, vino, rogu-mă şi, ajutând smeritei roabei tale, sfărâma idolul acesta, risipind jertfele diavoleşti ce s-au adus aici!…
Deodată, s-a făcut un tunet înfricoşat, iar idolul lui Die a căzut la pământ sfărâmându-se în mii de bucăţi.
Ighemonul şi popii idoleşti văzând aceasta, s-au umplut de mânie şi, luând pietre de jos, au început a zvârli după Glicheria, Dar pietrele nu se atingeau de ea, ci cădeau netrebnice împrejur.
Au legat-o atunci şi au aruncat-o în temniţă, dând porunci aspre străjerilor, zicând:
– Fiţi cu marc băgare de scamă, ca nu cumva această vrăjitoare, izbutind să iasă dc acolo, să nu zică pe urmă că a tăcut aceasta cu ajutorul lui Dumnezeu.
Căci ei nu puteau înţelege puterea lui Christos Iisus, ci ziceau că Glicheria este o vrăjitoare.
A doua zi, Sabin a scos-o la judecată. Dar mai înainte a poftit-o sa jertfească zeilor, Glicheria i-a răspuns, cu duh limpede şi tare: Eu cunosc pe unul Dumnezeu, care locuieşte în ceruri. Aceluia mă închin şi-i aduc jertfa dragostei mele…
– Atunci te voi supune chinurilor! a strigat Sabin, la care sfânta a răspuns:
– Prin durerile cele trupeşti, îmi voi tămădui rănile cele sufleteşli.
De îndată, chinuitorii au spânzurat-o de-un lemn şi au început a-i rupe fâşii din carne.
Dar sfânta, ajutată de Christos Domnul, nu simţea nici o durere, ci privea cu milă spre chinuitori şi le zicea:
– Eu am cu mine pe Christos, Mântuitorul – şi de nimic nu mă voi teme!…
Au pogorât-o atunci de pe lemn şi au început a-i lovi rapid, sfărâmându-i-o.
Sfânta se ruga, zicând:
– Stăpâne, te rog, luminează-mi faţa şi fa-mă vitează să primesc loviturile, pentru că tu eşti Dumnezeul meu şi la tine este vistieria tuturor puterilor, pe care le dai celor ce nădăjduiesc întru tine…
Zicând acestea, – de îndată a stat lângă sfântă îngerul Domnului, apărând-o împotriva lovirilor şi spăimântând pe cei care o chinuiau care, izbiţi de puterea lui Dumnezeu, cădeau fulgeraţi la pământ.
Sabin, având duhul neînţelegător, grăia că toate acestea sunt vrăj, şi deloc puteri ale Dumnezeului celui viu.
Şi a trimis-o din nou pe ea în temniţă. Sfânta a mers cu chip senin, bucurându-se în duh şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate.
Sabin, ca să se încredinţeze tă nimeni nu va pătrunde la ea, a chemat pe străjer şi i-a zis:
-Ia pecetea mea şi pecetluieşte intrarea temniţei la locul unde este Glicheria, Pune apoi străji puternice în jurul temniţei şi las-o pe ea fără apă şi fără pâine.
Ceea ce străjerii au făcut.
Dar peste noapte, Dumnezeu a trimis la sfântă îngerii săi şi i-au adus ei tot ce i-a fost pentru trebuinţa hranei şi băuturii sale, întărind-o pe ea.
Peste câteva zile. Sabin a venit Ja temniţă s-o vadă, fiind sigur mai dinainte că o va găsi moartă de foame şi de sete. Intrând la ea, a văzut-o desfăcută din legături, iar dinainte avea un blid cu mâncare, pâine proaspătă şi apă rece.
S-a mirat, neputând înţelege orbul că Dumnezeu era acela care hrănea pe roaba sa cea plină de credinţă.
A luat-o atunci cu el la cetatea Eracleia, către care purcedea întru slujba sa, crezând ca o va putea îndupleca pe drum să se lase de vrăjitoria sa. Dar creştinii diri cetatea Eracleia, aflând ca vine spre ei aceea care suferise aiât de vitejeşte pentru Domnul Christos, i-au ieşit înainte, având în frunte pe episcopul lor, cinstitul Dometie. întâmpinând-o, i-au adus multe cuvinte de laudă şi de cinstire.
Văzând acestea Sabin, s-a gândit s-o ardă pe ea într-un cuptor.
Aşadar, a poruncit să fie ars bine un cuptor.
Sfânta stătea cu nepăsare la toate şi se ruga: „Doamne-Dumnezeul nostru, nu lăsa pe robii tai. Ruşinează cu puterea la pe cei potrivnici!…”
Slujitorii au luat-o şi au aruncat-o în cuptorul înflăcărat.
Dar tot atunci, Dumnezeu a pogorât rouă din ceruri şi a stins acel foc, aşa că sfânta stătea nevătămată şi se ruga. în pace, lui Dumnezeu, cel care n-o uitase în primejdie.
Pe urmă, a ieşit din cuptor, întreagă şi neatinsă de vreun rău.
Sabin, orb fiind mereu cu duhul, s-a înfuriat peste măsură şi a poruncit să-i fie smulsă pielea de pe cap, ca astfel s-o îngrozească. Dar sfânta stătea liniştită şi se ruga lui Dumnezeu, zicând; „Doamne, nu uita pe roaba ta, cea care crede în tine!” Şi, pe când îi jupuiau pielea de pe cap, că stătea şi cânta lui Dumnezeu psalmi de preamărire.
Nemaiputându-i face ceva. Sabin a poruncit să fie ferecată în lanţuri şi sa fie aruncată în temniţa cea mai de la fund. Dar peste noapte, îngerul Domnului a venit întru lumină mare şi, dezlegând-o din lanţuri, i-a adus şi deplină însănătoşire.
Acolo era un paznic, zis Laodichie, care stătea faţă la chinuirea sfintei.
A doua zi, primind poruncă să scoată la judecată pe cea care fusese aruncată în lanţuri, Laodichie a aflat pe ea slobodă de lanţuri şi întru totul sănătoasă. Atunci el a cunoscut puterea lui Dumnezeu şi a strigat către Glicheria:
– Cred şi eu in Dumnezeul care-ţi ajută ţie! Glicheria i-a răspuns:
– Urmează lui Christos şi te vei mântui!
Când s-au înfăţişat lui Sabin, acesta a strigat cu asprime spre Laodichie:
– Dc cc-ai descătuşat-o din lanţuri, ticălosule? Dar Laodichie a răspuns:
– N-am dezlegat-o eu, ci Domnul Christos, căruia acuma mă închin şi eu aducându-i slavă…
Zbierând cu putere, Sabin a poruncit să se taie de îndată capul acestui străjer.
Pe când îl duceau să-i taie capul, Laodichie şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat: „Dumnezeul creştinilor, numară-mă şi pe mine în împărăţia ta, alături cu roaba ta, Glicheria!”‘
După aceea, i-au tăiat capul cu toporul.
Iar pe Glicheria au aruncat-o la fiare, s-o sfâşie.
Dar o leoaică mare şi fioroasă, pe care au slobozit-o către sfântă, în loc să se repeadă s-o sfâşie, s-a aşezat la picioarele Glicheriei, supusă şi blândă.
Sfânta se ruga lui Dumnezeu, mulţumindu-i.
Atunci, un glas s-a auzit de sus: „Uşile împărăţiei mele îţi sunt deschise, – vino la mine cu pace!…” şi tot atunci s-a luat sfintei duhul şi a fost purtat către Dumnezeu.
În clipa aceea, o boală rea s-a lăsat peste Sabin ighemonul. că nici n-a putut ajunge la casa sa, ci pe drum a murit, chinuindu-se foarte tare.
Mergând episcopul Dometie, a luat trupul prea pătimilei fecioare şi l-a îngropat cu cinste într-un loc frumos aproape de cetatea Eracleia, dar din mormântul ei s-a iscat nevăzut izvor dc miresme tămăduitoare a tot felul de suferinţe şi boli, întru slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor, Editura Artemis