„Rugăciunea- Întâlnire cu Dumnezeu si cu mine însumi”

Sâmbătă, 18 iunie 2022, Parohia Piatra Șoimului II a fost gazda evenimentului de suflet „Rugăciunea- Întâlnire cu Dumnezeu si cu mine însumi”, la care au luat parte peste 100 de tineri din parohiile nemțene.

Dacă la edițiile din anii trecuți tinerii au vorbit despre libertate și unitate, despre Sf. Liturghie, anul acesta adolescenții au avut ca temă de reflecție ”Rugăciunea – Întâlnire cu Dumnezeu și cu mine însumi”.

Ei au înțeles cât de important este să fii cu adevărat prezent la slujbă, dar și să duci acasă rugăciunea care continuă Sfânta Liturghie în viața de zi cu zi.

Cristiana Florescu, în vârstă de 18 ani, din Parohia Sf. Voievozi Săvinești, a luat parte la această întâlnire a fragedelor suflete, care a marcat-o într-un mod plăcut.

„Programul a fost unul interactiv, începând cu Sf. Liturghie si continuând cu multe activități care ne-au ajutat să aflăm răspunsul la câteva întrebări. Tema acestei întâlniri a fost „Rugăciunea- Întâlnire cu Dumnezeu si cu mine însumi”. Consider că prin această activitate tinerii s-au apropiat mai mult de Dumnezeu și au învățat că în orice facem trebuie să începem cu o rugăciune. Ținând cont de vremurile pe care le trăim, o astfel de întâlnire îi poate determina pe tineri să se roage, iar in momentele de cumpănă să știe că acolo este Cineva și nu e sigur.”

Orarul întâlnirii a cuprins: Sfânta Liturghie slujită de un sobor de preoți, dimpreună cu părintele protopop Bogdan Frăsilă, conferința cu tema „Rugăciunea- Întâlnire cu Dumnezeu si cu mine însumi”, sesiuni de lucru pe grupe de vârstă, o sesiune de concluzii în plen și spectacol susținut de tineri.

„Una dintre activitățile care mi-a plăcut cel mai mult a fost urcarea pe stânca Piatra Șoimului, unde am avut parte de o priveliște care pur si simplu îți tăia răsuflarea. Sunt sigură că tinerii au apreciat această întâlnire și țin să mulțumesc părintelui duhovnic Petru Munteanu pentru șansa oferită dar și celor care s-au ostenit cu întreaga organizare a acestei întâlniri.”, a exprimat Cristiana Florescu.

go top