”Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este preamărirea iubirii smerite şi jertfelnice pe care Dumnezeu o preţuieşte şi o binecuvântează. Adevărata iubire nu este posesivă şi mândră, ci iubirea milostivă şi smerită, care deschide sufletul omului spre a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni. Sfânta Cruce este lumină şi binecuvântare pentru viaţa creştină, de aceea, pretutindeni, unde locuiesc creştinii adevăraţi, întâlnim semnul Sfintei Cruci, deoarece ea este şi semnul iubirii Preasfintei Treimi pentru noi şi al credinţei noastre în Preasfânta Treime”. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel