„Timpul nostru să-l transformăm în sărbătoare, în celebrare, în iubire, în recunoștință”

Timpul nostru să-l transformăm în sărbătoare, în celebrare, în iubire, în recunoștință

„Familia creștină tradiţională este din ce în ce mai ameninţată, deoarece trăieşte într-o lume secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual. Ea este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, şomajul, migraţia, instabilitatea şi dezorientarea”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Galerie Foto

Sărbătoarea Nașterii Domnului

După sărbătoarea Nașterii Domnului, în luna decembrie, în zilele de 27, 28 şi 29, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește o mulţime de martiri sau mucenici: pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ștefan, pe cei 20.000 de mucenici arşi în Nicomidia şi pe cei 14.000 de prunci din Betleem şi împrejurimi ucişi de Irod.

Duminica după sărbătoarea Nașterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este şi ultima duminică din anul acesta, ne înfăţişează două evenimente din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos. Ele sunt fuga în Egipt a Maicii Domnului împreună cu dreptul Iosif, purtând cu ei pe Pruncul Iisus, şi împlinirea groaznicei porunci a lui Irod de a ucide pe toţi copiii din Betleem şi împrejurimi, cu scopul de a omorî şi pe Iisus.

La Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, Sfânta Liturghie din duminica după Nașterea Domnului a fost oficiată de către părintele paroh Petru Munteanu. L-a avut alături pe părintele Ioan Mihai Măriuța, fiul al satului și preot în cadrul parohiei „Sf. Ilie Tesviteanul” din localitatea Bor, Valea Timocului din Serbia.

Fuga din Egipt – Importanța ascultării

După citirea pericopei Evanghelice, părintele Ioan Măriuța a adresat cuvânt de învățătură celor prezenți în sfânt lăcașul de cult.

Evanghelia acestei duminici este plină de semnificații duhovnicești. Ea ne arată planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, dar şi contradicțiile istoriei omenirii robite de păcat și de moarte. Textul evanghelic duminical expune Fuga în Egipt a Sfintei Familii (Matei 2:13-23). Părintele Măriuța a accentuat importanța ascultării și menținerea sufletului curat și bun, precum s-a comportat Iosif după ce i-a apărut îngerul în vis:

„Între celelalte fapte bune pe care le-a propovăduit și le-a arătat sufletului cel sfânt al preafericitului Iosif, mai mult a strălucit fapta cea bună a ascultării. În vis i s-a arătat îngerul și atunci când căuta să lase în ascuns pe Sfânta Fecioară Maria și atunci când i s-a poruncit lui să fugă în Egipt. Alt om ar fi bănuit că vedeniile acelea nu erau vise curate… S-ar fi îndoit, nu ar fi crezut și nu ar fi ascultat, n-ar fi avut încredere. Dar Iosif, fiind drept, n-a avut nici bănuieli, nici îndoială, n-a intrat în sufletul lui, nu s-a-mpotrivit.

Din contră, având în inimă bogăția ascultării, cu supunere și fără îndoială a săvârșit îndată cele ce Îngerul i-a poruncit. Pentru această faptă bună, a fost ales din toată lumea ca să fie vrednic și iscusit păzitor al Sfintei Fecioare și slujitor al tainei celei mari al Întrupării Fiului lui Dumnezeu.”

Neascultarea, căderea lui Lucifer din Îngerul luminii în îngerul întunericului

„Să înălțăm acum mintea noastră la Cer și să vedem starea celei dintâi Lumi zidite. Lumea Îngerilor pe care Dumnezeu a făcut-o dintru început. Duhuri gânditoare, ființe netrupești, acolo împărățea pacea, acolo strălucea Slava, bucuria și fericirea cea dumnezeiască. Îngerii erau toți duhuri slujitoare, trimiși ca să slujească pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii. Dar iată că și în lumea îngerilor, Lucifer, unul dintre ei, nu a făcut ascultare. El n-a vrut să facă ascultare, căci a vrut să ajungă peste toate cetele îngerești și să se facă asemenea lui Dumnezeu. Și-a zis ”Sui-mă-voi deasupra norilor și asemenea cu Cel Preaînalt voi fi!”

Citiți și Sfinții Mihail și Gavriil, sărbătoriți la Săvinești.

În acea clipă, și-a primit însă răsplata neascultării, făcându-se din înger luminat, înger întunecat. Și a fost coborât în Iad, în cele mai de jos ale pământului. Cu el în adâncuri a atras o treime din îngerii pe care i-a amăgit la neascultare. Iată cum a fost pedepsită cea dintâi neascultare din lumea cerească a Îngerilor!

Izgonirea din Rai – Consecința neascultării

Să ne aducem, apoi, cu mintea noastră, în Raiul unde a așezat Dumnezeu pe cei dintâi oameni. Acolo este desfătare și bucurie de-a pururea. Acolo, împreună petrecere cu îngerii, vorbire cu Dumnezeu și viață fericită. Pe acestea toate le-a dat Dumnezeu celor doi strămoși ai noștri. Dar, le-a dat și o poruncă, voind să încerce ascultarea lor. Cât timp ei s-au supus poruncii, au avut toate bunătățile în Rai. Iar când au întins mâinile lor la Pomul neascultării și au mâncat din roadele lui, atunci a venit îndată moartea sufletului lor. Adică despărțirea de harul lui Dumnezeu.

Atunci au urmat, îndată, izgonirea lor din locul fericit în această vale a plângerii, în care și noi strănepoții lor locuim acum. Atunci a urmat îndată izgonirea lor din locul fericit. Au fost izgoniți în acest pământ în care răsar spini și ciulini. Adică tot felul de necazuri, de strâmtorări și de nevoi.”

Credința este ascultare de Dumnezeu

În continuarea cuvântului de învățătură, părintele Măriuța a insistat asupra faptului că ascultarea poate fi considerata echivalenta credinței, fiindcă aceasta din urmă se manifestă ca ascultare de Dumnezeu.

Citiți și Sfântul Andrei – Ocrotitorul românilor.

„Ascultarea este, deci, o faptă bună, mare și minunată. Când ea a lipsit, s-a clătinat Cerul. Când ea a fugit, s-a închis Raiul. Când s-a ascuns, omul s-a afundat în adâncul ticăloșiilor. Când neascultarea împărățește, atunci sporesc toate cele rele. Păzind oamenii legile lui Dumnezeu, se fac prieteni și fii ai Lui. Și se înalță la Slava din care au căzut. Neascultarea lui Adam a făcut pe toți oamenii păcătoși. Ascultarea lui Hristos a făcut pe toți cei care-L ascultă și cred în El drepți și sfinți. Mândria însă ne scoate din așezarea noastră, din rânduiala de ascultători și ne face judecători celor mai mari ai noștri.

Smerenia – Izvorul ascultării

Mândria este mama nesupunerii, iar smerenia este izvorul ascultării. Pentru aceasta, Sfântul Apostol Pavel, grăind despre ascultare, a pus înaintea ascultării smerenia lui, zicând: ”S-a smerit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce”. Omul smerit, depărtându-se de aceste gânduri ale mândriei, cum se depărtează Cerul de pământ, își aduce aminte de sfatul Apostolului Pavel care zice: ”Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri”.

Căci nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu. Iar cele ce sunt de la Dumnezeu, de El sunt rânduite. Cine se împotrivește stăpânirii și rânduielii, lui Dumnezeu se împotrivește, iar cei ce se împotrivesc vor lua osânda asupra lor”. Omul smerit, socotindu-se mai jos decât ceilalți, nu va judeca pe cei mari. Cu bucurie și respect se va supune lor, având pildă de ascultare pe Iisus Hristos, Care deși era Fiu al lui Dumnezeu, a învățat ascultarea. Din cele ce a pătimit și făcându-se desăvârșit, s-a făcut tuturor ce-L ascultă pricină de mântuire veșnică. Deci, cel care are smerenie, are și ascultare, o ascultare nu din silă, nici din frică, ci de bunăvoie.

Anul Nou bate la ușă

Noaptea de trecere dintre ani este momentul în care facem bilanțul, duhovnicesc și material, al anului vechi și deschidem ușa anului nou. Este timpul când mulțumim pentru învățăturile pe care ni le-a adus 2018. Pășim cu speranța că Noul An, 2019, va fi mai bogat în împliniri… Mai înalt în aspirații și încununat de bucurie și generozitate cu oameni dragi alături.

Citiți și Festin sufletesc de Sfântul Ștefan.

Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii, părintele Petru Munteanu i-a invitat pe credincioși să ia parte la rugăciunile de mulțumire către Dumnezeu, Te-Deum la Anul Nou, ridicate în noaptea dintre ani. Totodată, părintele paroh a subliniat importanța gândului nostru la final de an, să-l îndreptăm, cu mulțumire, către Dumnezeu. A explicat cum măsurăm timpul în Sfânta Biserică.

„După calendarul acesta administrativ, astăzi, ar fi ultima Sfântă Liturghie oficiată la biserica noastră în anul acesta, 2018.

Astăzi au venit mulți credincioși la Biserică, din iubire de Dumnezeu, din iubire de cei dragi, ca să înălțăm împreună rugăciunea noastră .

Timpul bilanțului

Este bine ca la trecerea aceasta între ani, care se apropie,  să avem tot la fel, gândul nostru ultim către Bunul Dumnezeu. Să încercăm să facem un bilanț al activităților noastre din anul ce se încheie, așa cum fac contabilii bilanțul cu multă atenție. Să ne facem fiecare un bilanț a ceea ce s-a-ntâmplat în anul 2018 și a ceea ce am dori să se întâmple. Și apoi, cu rugăciune, să ne îndreptăm pe drumul vieții, împreună cu Dumnezeu, cu Mântuitorul nostru.

Noi vorbim în această perioadă îndeosebi, despre scurgerea timpului, pentru că este trecerea aceasta între ani, românul a luat acest cuvânt “trecere” și l-a numit pe-trecere. Dar această petrecere în esența ei, era definită ca  o stare în Dumnezeu, adică, petrecerea era o comunicare, o comuniune un fel de  rugăciune. Ziceau strămoșii noștri despre cei plecați- ”l-am petrecut până la groapă”, deci, nu l-ai petrecut cu chiot, ci l-ai petrecut într-o rugăciune sau… ziceau ”ne-am despărțit, dar l-am petrecut până la groapă, am fost cu el”.

Petrecerea aceasta este, de fapt, o trecere împreună, dar într-o stare de iubire, de bunătate, de comuniune, într-o stare frumoasă a sufletului ce se împărtășește unul altuia în iubire, în starea de petrecere . Mai era o vorbă, să-i faci de petrecanie, dar despre asta vorbim altădată…

În perioada aceasta a trecerii între ani, ne aplecăm cu atenție asupra trecerii sau petrecerii, asupra timpului…

Și ne-aducem aminte că timpul acesta, care este socotit de unii liniar, măsurat în vechime după bătaia inimii. Căci așa s-a început măsura timpului – s-a luat pulsul și bătaia inimii a devenit măsură a trecerii a scurgerii, după care a fost pus în diviziuni de timp, așezat mai apoi în clepsidră, din care se scurgea nisipul. Timpul acesta liniar, timpul bătaie de inimă sau timpul scurgere capătă, să spunem, denumiri diverse. Devine un timp biologic sau un timp astronomic sau cosmic, timpul acesta în ticăitul ceasului, timp unitate de măsura mecanic. 

Deci, timpul linear poate fi cuprins și divizat cu unități de măsură diferite. Însă Biserica noastră vorbește că, dincolo de acest timp liniar, se poate intra pe o poartă unde timpul nu mai este liniar. El devine transcendental sau se înveșnicește… Se transformă într-o stare care îl desființează îi oprește scurgerea. Nu mai se scurge de la A la B, ci se înalță de jos în sus. Acest timp este numit timpul liturgic sau sărbătoarea.”

Să nu risipim timpul, să nu fim risipitori de timp, ci să îl sărbătorim!

În continuarea cuvântului său, părintele Munteanu a făcut referire și la un alt fel de timp, cel petrecut în rugăciune, cu cei apropiați și, bineînțeles timpul „sărbătoare” la Sf. Liturghie.

Citiți și „Ucenicii lui Moș Nicolae” – daruri pentru copiii de la Mănăstirea Paltin.

„Timpul înveșnicit este timpul unde noi suntem invitați să intrăm, când mergem la Biserică. Stând în rugăciune zicem mai apoi: ”Ce repede a trecut timpul!” Ați văzut, mai nou, în biserică, nu există ceas pe perete și e foarte bine. Pentru că în Biserică timpul este altul decât timpul liniar. Este numit timpul sărbătorii sau timpul vertical. Noi în rugăciune intrăm pe o poartă a Bisericii și intrăm într-un timp unde noi ne-nveșnicim, numit sărbătoare, timpul prezență.

Sărbătoarea este alt timp, noi am uitat de timpul sărbătorii sau nu-nțelegem timpul acesta al sărbătorii care este, de fapt, momentul nostru de maximă autenticitate, de maximă conștiență, de maximă bucurie, de maximă iubire. Este momentul unde noi ne-ntâlnim cu noi în Dumnezeu, în iubire. Deci, acesta este rostul prezenței noastre la Sfânta Biserică. Este experiența stării de veșnicie pe care noi o descoperim și pe care ne-o descoperă întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. Colindătorul Cerului ne vorbește de această veșnicie, de drumul cu El în Dumnezeu, de drumul bucuriei noastre.

Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sărbătoare la trecerea între ani, să înveșnicim timpul!

Să fim o rugăciune care devine o comuniune. Ești acasă, tu bunică, și ți-au venit nepoții și te uiți la ei și zici: ”Doamne, cât sunt de frumoși!” Și plângi de bucurie și ei întreabă “Ce-ai, bunico, de ce plângi?” Lacrimile bunicii izvorăsc din alt timp, nu mai e ceasul ”tic-tac, tic-tac”, s-au oprit limbile ceasului, este timpul iubirii, al recunoștinței și al bucuriei.

Ești cu cineva pe patul de spital și-l ții de mână și-i spui: ”Sunt aici, cu tine” și deodată a dispărut timpul. Ai intrat în veșnicie, în iubire de Dumnezeu și-n iubirea Lui ești împreună cu celălalt. Deci noi acest timp îl învățam și îl trăim în Biserică. Este timpul împărtășit cu Hristos, este timpul numit ”sărbătoare” sau veșnicie. Este ceea ce noi căutăm continuu și dorim să nu pierdem, este bucuria vieții noastre.”

Citiți și „Creștinismul este în esența lui religia sărbătorii”

B.D.